Iranul a consumat aproape integral stocurile de petrol păstrate pe petroliere în largul Asiei, care îi permiteau să continue livrările către China în pofida blocadei navale americane. De la aproximativ 135 de milioane de barili la începutul războiului, în februarie 2026, cantitatea a coborât sub un milion de barili la începutul lunii octombrie.
Petrolul era depozitat pe nave aflate în afara Golfului Persic, în special în apropierea coastelor Malaysiei și Singapore. Poziționarea acestora permitea livrarea încărcăturilor către cumpărătorii asiatici fără traversarea Strâmtorii Ormuz.
Blocada instituită de Statele Unite în aprilie a împiedicat însă înlocuirea petrolului vândut cu noi transporturi din porturile iraniene. Restricțiile au fost suspendate temporar în timpul negocierilor din vară, când Teheranul a încercat să trimită cât mai multe petroliere în apele internaționale. După eșecul discuțiilor, Washingtonul a reinstaurat blocada în iulie.
Potrivit datelor companiei de monitorizare Kpler, stocurile maritime urmărite coborâseră sub un milion de barili la începutul lunii octombrie, iar până la mijlocul lunii erau practic epuizate. Estimările diferă între firmele de profil, deoarece navele folosite pentru ocolirea sancțiunilor sunt dificil de urmărit.
Așa-numita „flotă-fantomă” este o rețea de petroliere utilizată de Iran pentru a menține exporturile în condițiile sancțiunilor internaționale. Multe nave sunt vechi și au structuri de proprietate greu de identificat. În apropierea Malaysiei și Singapore, petrolul putea fi transferat pe alte nave înainte de a ajunge la rafinăriile chineze, ceea ce îngreuna stabilirea originii încărcăturilor.
Pe măsură ce petrolul era vândut, rezerva plutitoare se reducea, fără a mai putea fi refăcută în ritmul anterior. Navele din afara zonei blocate nu mai puteau reveni în mod obișnuit în porturile iraniene pentru reaprovizionare.
Reducerea exporturilor afectează o sursă esențială de bani pentru Teheran. Potrivit estimărilor citate de presa internațională, petrolul asigură între 30% și 40% din veniturile guvernamentale și reprezintă principala sursă de valută a țării. Încasările mai mici limitează posibilitățile autorităților de a finanța cheltuielile publice și importurile, într-o economie afectată deja de inflație și deprecierea monedei.
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu, CENTCOM, susține că blocada a împiedicat Iranul să obțină venituri petroliere de aproximativ 25 de miliarde de dolari. Suma reprezintă evaluarea autorităților americane privind încasările nerealizate și nu un bilanț verificat independent.
Efectele financiare se resimt însă cu întârziere. Plățile pentru încărcăturile deja livrate ajung, de regulă, la vânzători în aproximativ două luni, astfel că Iranul mai poate încasa temporar bani din vânzările anterioare.
Epuizarea acestor stocuri nu înseamnă că țara a rămas fără petrol. Iranul deține în continuare zăcăminte importante și cantități de țiței în depozite sau pe nave aflate în interiorul zonei afectate de blocadă. Dificultatea este transportarea lor către piețele externe, iar rutele terestre nu au reușit să înlocuiască volumele exportate anterior pe mare.
Între timp, rafinăriile chineze care cumpărau petrol iranian au început să caute alternative, inclusiv în Brazilia și Africa de Vest. Washingtonul a continuat presiunile asupra comerțului petrolier al Teheranului: pe 8 octombrie, Departamentul Trezoreriei a anunțat sancțiuni împotriva unor rețele comerciale și a 17 nave implicate în transportul petrolului și produselor petroliere iraniene.
