Au pierdut orice simț omenesc! Proprietarii de imobile din Moldova vor să facă bani pe spatele refugiaților din Ucraina

25 Feb. 2022, 11:54
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Feb. 2022, 11:54 // Actual //  MD Bani

După ce Rusia a atacat Ucraina tot mai mulți cetățeni ucraineni au decis să-și părăsească țara și să se refugieze în Republica Moldova. Se pare că, unii proprietari au decis să profite de acest lucru, mărind considerabil prețurile pentru închirierea imobilelor.

Astfel, pe rețelele de socializare au apărut mai multe postări care condamnă acțiunile proprietarilor de imobile. Din anunțuri putem observa cum chiria pentru imobile s-a scumpit chiar și cu 600 de euro.

În același timp, mai mulți moldoveni s-au arătat dispuși să ofere gratis adăpost cetățenilor ucraineni. La fel, mai multe baze de odihnă din țară și pensiuni sunt gata să ofere ajutor. Și compania imobiliară Proimobil este gata să ofere chirie gratuită pentru 10 familii cu copii, timp de o lună.

 

A fost creat și un grup pe Facebook menit să susțină refugiații. De asemenea, unele proiecte sociale au lansat acțiuni de colectare a bunurilor de primă necesitate pentru cei neajutorați, sosiți din Ucraina.

Și Primăria municipiului Chișinău a deschis punctul de colectare a donațiilor pentru refugiații.

„Zilnic, începând cu ora 09:00 până la 16:00, voluntarii vor recepționa la MoldExpo produse alimentare, pături și haine groase. Rugăm mult, nu aduceți produse alimentare care necesită preparare sau pregătire termică sau cu termen de valabilitate redus. La centrul Moldexpo vor fi depozitate toate produsele, după care vor fi repartizate de voluntari în diferite locații unde se află refugiații. Va fi făcută evidența lucrurilor primite. Persoana de contact, Petru Grecu: 0602 35 235.”

17 Oct. 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 14:08 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează Uniunea Europeană că separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare ar reprezenta o decizie greșită din punct de vedere moral. Liderul de la Kiev insistă ca cele două state să continue împreună parcursul european, în contextul discuțiilor privind posibilitatea accelerării negocierilor cu Chișinăul, independent de blocajele politice care afectează Ucraina.

„Ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru către UE. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că ar fi incorect din punct de vedere moral”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean și-a argumentat poziția inclusiv prin rolul pe care Ucraina îl joacă în asigurarea securității Republicii Moldova. Potrivit acestuia, Kievul contribuie la prevenirea unor eventuale provocări rusești în regiunea transnistreană, mobilizând inclusiv resurse ale serviciilor de informații și structurilor militare.

„Noi protejăm și Moldova de încercările Rusiei de a crea probleme prin intermediul Transnistriei”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a sugerat că eforturile Kievului pentru menținerea stabilității în regiune trebuie luate în considerare atunci când Bruxellesul decide asupra viitorului european al celor două țări. Potrivit acestuia, Ucraina este nevoită uneori să redirecționeze resurse militare pentru a preveni riscurile de securitate care ar putea afecta inclusiv Republica Moldova.

Declarațiile vin într-un moment în care la nivel european se discută tot mai intens despre posibilitatea ca Republica Moldova să avanseze separat de Ucraina în procesul de aderare, în condițiile în care parcursul Kievului se confruntă cu opoziția Ungariei.

Zelenski susține că Ucraina a avansat deja în negocierile de aderare, prin deschiderea a patru dintre cele șase clustere, și își propune să le deschidă pe celelalte două până la sfârșitul anului.

Republica Moldova și Ucraina au început împreună negocierile de aderare la Uniunea Europeană în iunie 2024. Potrivit informațiilor prezentate, la 13 octombrie 2026, în cadrul conferințelor interguvernamentale de la Luxemburg, a fost oficializată deschiderea a încă două clustere de negociere, astfel încât ambele state au ajuns la patru din cele șase grupuri de capitole.

Deși cele două țări au parcurs până acum etape comune, procesul de aderare este bazat pe meritele și progresele individuale ale fiecărui stat candidat. Prin urmare, Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina dacă îndeplinește condițiile necesare și obține acordul statelor membre ale UE.

Pentru Chișinău, o eventuală separare a celor două dosare ar putea însemna accelerarea negocierilor și evitarea blocajelor politice care vizează direct Ucraina. Pentru Kiev însă, o asemenea decizie ar reprezenta o ruptură în parcursul european comun, pe care Zelenski încearcă să o împiedice.