Auditul Moldovagaz. Autoritățile DA, Ceban BA – Este o decizie politică

30 Dec. 2021, 10:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Dec. 2021, 10:11 // Actual //  bani.md

Curtea de Conturi urmează să facă un audit al companiilor din domeniul gazului indiferent de participația statului, inclusiv la Moldovagaz. Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban susține că decizia este un apolitică, în condițiile în care nu este corect ca o companie unde statul nu deține cota majoritară să fie auditată de Curtea dea Conturi.

„Nu pot comenta deciziile luate de Legislativ. Cert este că la o societate pe acțiuni unde statul nu deține pachetul de control, Curtea de Conturi nu poate efectua auditul, în condițiile în care compania are auditori independenți, care sunt angajați în baza unui concurs transparent. Este vorba de companii care intră în lista Big four. Or, decizia de a face un audit de Curtea Conturi este un politică, dar noi suntem gata să ne conformăm legii și să oferim toate informațiile pe care le vor cere auditorii. Nu este corect din punct de vedere corporativ”, a explicat Ceban într-un interviu pentru Unimedia.

Depurații au votat auditarea de Curtea de Conturi a investițiilor și cheltuielilor capitale în sectorul gazelor naturale, inclusiv la Moldovagaz. Iar entitățile auditate, indiferent de tipul de proprietate și forma organizatorico-juridică, indiferent dacă statul are participație majoritară sau nu în cadrul acestora, vor asigura prezentarea informațiilor, datelor și documentelor necesare în formatul și termenul solicitat de Curtea de Conturi.

30 Sept. 2026, 11:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Sept. 2026, 11:03 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova va negocia contracte de gaze naturale pe termen lung cu furnizori din mai multe state, inclusiv Qatar, Azerbaidjan și Turkmenistan, în încercarea de a obține prețuri cât mai avantajoase pentru următoarea perioadă rece. Premierul Vasile Tofan a declarat că autoritățile vor analiza toate opțiunile, cu excepția Rusiei.

Declarația a fost făcută miercuri, 30 septembrie, la începutul ședinței Guvernului. Potrivit premierului, autoritățile trebuie să se pregătească din timp pentru iarna următoare și să încerce să obțină contracte pe termen lung, cu prețuri fixe sau parțial fixe.

„O să mergem unde o să fie acest gaz, acolo o să mergem ca să-l găsim și să-l aducem pentru Moldova. Și în Qatar, și în Azerbaidjan, și în Turkmenistan, și în toate țările este complicat. Peste tot o să mergem și o să căutăm acest gaz. Doar la ruși nu o să mergem, doar la Putin nu o să mergem. În rest, toate opțiunile trebuie să le considerăm”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a precizat că situația de pe piața internațională a gazelor s-a schimbat semnificativ față de estimările făcute anterior de autorități. Pentru acest an, Guvernul a calculat inițial un preț de aproximativ 30 de euro pentru un megawatt-oră, echivalentul a circa 360 de dolari pentru o mie de metri cubi. Între timp, prețul a depășit 84 de euro/MWh, ceea ce înseamnă peste 1 000 de dolari pentru o mie de metri cubi, potrivit calculelor prezentate de șeful Guvernului.

În acest context, premierul susține că Moldova trebuie să își diversifice contractele de aprovizionare și să discute inclusiv cu state unde negocierile pentru obținerea unor volume de gaze pot fi dificile.

„O să trebuiască să umblăm în țări mai complicate ca să-l găsim, să deschidem uși, să găsim cum ajungem la oamenii aceștia ca să găsim acest gaz. O să fie negocieri foarte complicate ca să reușim să obținem prețuri sub nivelul prețului de piață. Nu trebuie să credem că cineva așteaptă acolo să ne dea nouă gazul sub prețul de piață”, a afirmat acesta.

Pe lângă contractele de aprovizionare, Guvernul pregătește și măsuri pentru protejarea consumatorilor în perioada rece. Tofan a spus că autoritățile vor încerca să majoreze sprijinul financiar acordat populației, în funcție de resursele disponibile în buget și de ajutorul oferit de partenerii externi.

„Din puținul care-l avem, să maximizăm compensațiile pentru perioada de iarnă. Asta putem să o facem”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, discuțiile cu partenerii externi pentru identificarea unor resurse suplimentare destinate compensațiilor sunt deja în desfășurare.

Anunțurile premierului vin în contextul majorării semnificative a tarifului la gazele naturale. ANRE a aprobat pe 28 septembrie un tarif de 26,14 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, care intră în vigoare de la 1 octombrie 2026.