Averea lui Ion Țiriac, dezvăluită de o publicație străină. Are mai mulți bani decât Messi și Ronaldo la un loc

06 Ian. 2022, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Ian. 2022, 11:44 // Actual //  bani.md

S-au vehiculat multe informații, de-a lungul timpului, cu privire la veniturile lui Ion Țiriac. Unele adevărate, altele mai puțin adevărate. După ce miliardarul ar fi dezvăluit suma pe care o încasează de la stat lunar, într-un cerc de prieteni, respectiv, o pensie cu o valoare cuprinsă între 10.000 și 12.000 de lei, acum apar noi informații privind averea sa, scrie antena3.ro.

Se pare că miliardarul, în vârstă de 82 de ani, s-ar afla pe locul 3 în topul sportivilor cu cele mai mari averi. Ion Țiriac ar fi adunat nu mai puțin de 1,2 miliarde de dolari, conform unul clasament întocmit de jurnaliștii de la Sportbible.

Țiriac este depășit în acest top doar de Michael Jordan și de Vince McMahon. Conform acestei ierarhii, Ion Țiriac a adunat mai mulți bani decât au Lionel Messi și Cristiano Ronaldo la un loc.

  1. Michael Jordan (baschet): 2.2 miliarde de dolari
  2. Vince McMahon (wrestling): 1.6 miliarde de dolari
  3. Ion Ţiriac (tenis): 1.2 miliarde de dolari
  4. Anna Kasprzak (călărie): 1 miliard de dolari
  5. Tiger Woods (golf): 800 de milioane de dolari
  6. Eddie Jordan (pilot curse): 600 de milioane de dolari
  7. Junior Bridgeman (baschet): 600 de milioane de dolari
  8. Lionel Messi (fotbal): 600 de milioane de dolari
  9. Magic Johnson (fotbal): 600 de milioane de dolari
  10. Michael Schumacher (pilot curse): 600 de milioane de dolari
  11. Roger Staubach (fotbal american): 600 de milioane de dolari
  12. Cristiano Ronaldo (fotbal): 500 de milioane de dolari
  13. LeBron James (baschet): 500 de milioane de dolari
  14. David Beckham (fotbal): 450 de milioane de dolari
  15. Floyd Mayweather (box): 450 de milioane de dolari
  16. Roger Federer (tenis): 450 de milioane de dolari
  17. Greg Norman (golf): 400 de milioane de dolari
  18. Jack Nicklaus (golf): 400 de milioane de dolari
  19. Phil Mickelson (golf): 400 de milioane de dolari
  20. Shaquille O’Neal (baschet): 400 de milioane de dolari
  21. Dwayne ‘The Rock’ Johnson (wrestling): 400 de milioane de dolari
  22. Vinnie Johnson (baschet): 400 de milioane de dolari
  23. Alex Rodriguez (baseball): 350 de milioane de dolari
  24. Dale Earnhardt Jr (pilot curse): 300 de milioane de dolari
  25. George Foreman (box): 300 de milioane de dolari
  26. Lewis Hamilton (pilot curse): 285 de milioane de dolari
  27. Fernando Alonso (pilot curse): 265 de milioane de dolari
  28. Gary Player (golf): 250 de milioane de dolari
  29. Grant Hill (baschet): 250 de milioane de dolari
  30. Kim Raikkonen (pilot curse): 250 de milioane de dolari

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.