Banca Națională a organizat un atelier de lucru pentru angajații MAI

23 Sept. 2022, 15:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
23 Sept. 2022, 15:54 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Banca Națională a Moldovei a organizat un atelier de lucru pentru reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) la tema „Utilizarea în siguranță a cardului de plată, aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru minimizarea fraudelor şi descurajarea tentativelor de fraudă cu cardurile de plată”.

Informația prezentată în cadrul evenimentului va putea fi diseminată de către angajații MAI, prin intermediul Inspectoratelor Generale de Poliție din țară, pentru a crește nivelul de înțelegere și conștientizare în rândul populației a regulilor generale de utilizare a cardului de plată.  Aceste activități își propun să răspundă scopurilor comune de a îmbunătăți cultura financiară în societate și de a preveni fraudele aferente.

Astfel, experții de la banca centrală au vorbit despre drepturile și obligațiile utilizatorului cardului de plată și au făcut o incursiune asupra evoluției fraudelor în această privință. De asemenea, au expus recomandările băncii centrale pentru utilizarea în siguranță a cardului, necesare să fie cunoscute și aplicate de public.

La fel, în context similar, reprezentanții MAI s-au referit la provocările și tendințele fraudelor din domeniul respectiv și importanța informării populației  pentru a le depăși.

Comunicarea la nivel de localități  referitoare la necesitatea și măsurile de prevenire a fraudelor legate de cardurile de plată va putea avea un impact de utilitate ridicată. Cetățenilor vor putea fi puse la dispoziție, de asemenea, materiale informative la acest subiect emise de Banca Națională.

21 Aug. 2026, 20:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Aug. 2026, 20:28 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul intenționează să introducă din nou regimul de licențiere a importurilor de cereale, măsura urmând să fie discutată la ședința Executivului de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, care susține că intervenția este menită să protejeze producătorii și exportatorii moldoveni de presiunile asupra prețurilor, dar avertizează că decizia implică și riscuri pentru alte sectoare ale economiei.

„La următoarea ședință a Guvernului, vom recomanda introducerea regimului de licențiere pentru importurile de cereale”, a anunțat Tofan.

Premierul afirmă că, în mod normal, statul ar trebui să intervină cât mai puțin pe piață, însă situația actuală impune găsirea unui echilibru între interesele agricultorilor și cele ale industriilor care folosesc cerealele drept materie primă.

Potrivit lui, limitarea importurilor prin licențiere ar putea proteja fermierii moldoveni, dar în același timp poate scumpi materia primă pentru morărit, panificație, zootehnie și industria uleiurilor.

Tofan avertizează că, dacă aceste sectoare își pierd competitivitatea, Republica Moldova riscă să importe mai multe produse cu valoare adăugată mai mare, precum făină, carne, lapte și ulei, în loc să le producă pe piața internă.

„Cele mai dificile sunt [deciziile] de tip 50/50, când trebuie să cântărești interese legitime, dar diferite, și să alegi soluția care implică cele mai mici riscuri pentru economie în ansamblu. Aceasta este una dintre ele”, a explicat premierul.

Șeful Guvernului susține însă că există și semnale favorabile pentru agricultori. Primele date privind recolta din acest an ar indica rezultate bune, iar în cazul rapiței au fost înregistrate randamente ridicate în mai multe regiuni și prețuri peste nivelul de anul trecut.

Un alt factor favorabil ar putea veni de pe piața europeană. Potrivit premierului, perspectivele pentru unele culturi s-au deteriorat semnificativ în Europa. Recolta de porumb este estimată în prezent la un nivel cu aproape 20% sub media ultimilor cinci ani, iar oferta mai redusă ar putea susține prețurile regionale la cereale.

Tofan spune că aceste perspective nu elimină însă problemele agricultorilor moldoveni, care operează cu marje reduse și sunt expuși atât riscurilor climatice, cât și unei piețe regionale afectate de război și perturbări logistice.

Mecanismul concret de licențiere urmează să fie stabilit la ședința Guvernului de săptămâna viitoare. Potrivit premierului, un regim similar a fost aplicat în perioada 2024–2025 și ar fi avut „efecte benefice” pentru producătorii autohtoni de cereale.

Noua măsură ar urma să aibă caracter temporar și să fie valabilă până la 31 octombrie 2026.

Pe termen lung, Tofan afirmă că autoritățile trebuie să se concentreze pe reducerea costurilor logistice, îmbunătățirea accesului la piețele externe, dezvoltarea capacităților de depozitare și procesare, facilitarea finanțării și creșterea competitivității sectorului agricol.

„Protejarea fermierilor este importantă. La fel de important este să nu slăbim, fără să vrem, celelalte ramuri ale economiei care depind de cereale”, a conchis premierul.