Cele mai dorite orașe din lume în care să locuiești

24 Mart. 2023, 14:10
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
24 Mart. 2023, 14:10 // Au Bani //  MD Bani

Datele arată că mai mulți rezidenți din întreaga lume se mută în alte orașe – 50% dintre rezidenții urbani s-au mutat deja într-un oraș nou, iar 48% iau în considerare această schimbare în viitor. Londra și New York se clasează pe primele două locuri, fiind cele mai dorite metropole în care să locuiești, în 2022, urmate de Shanghai, Beijing și Los Angeles. Când vorbim despre Europa, Varșovia este singurul oraș din Europa Centrală și de Est, aflat în clasament, scrie wall-street.ro.

Acestea sunt concluziile celui mai recent raport lansat de Boston Consulting Group (BCG).

Intitulat „Cities of Choice: Are People Happy Where They Live?”, raportul se bazează pe sondaje efectuate pe mai mult de 50.000 de locuitori din 79 de orașe din întreaga lume pentru a înțelege ce îi determină pe rezidenții urbani să vrea să se mute sau invers, să dorească să rămână.

Cele mai dorite orașe în care să locuiești

Raportul împarte orașele în patru categorii – metropole, orașe mari, orașe mijlocii și orașe în curs de dezvoltare, pe baza profilurilor lor socioeconomice. Pentru a deveni lider în clasamentul Cities of Choice al BCG, orașele trebuie să demonstreze întâietate în domenii precum: oportunități economice, calitatea vieții, capital social, interacțiunea cu autoritățile și viteza schimbării.

• Metropole – Londra și New York se clasează pe locul unu și doi ca fiind cele mai dorite metropole, repetând performanța din anul precedent. Deși cele două orașe au avut rezultate bune în ceea ce privește oportunitățile economice, calitatea vieții, capitalul social și interacțiunile cu autoritățile, ele au obținut scoruri mai mici la viteza schimbării, semnalând că poziția lor în clasament ar putea fi detronată în următorii ani. Cu toate acestea, ca grup, metropolele – definite ca având peste 10 milioane de locuitori – au arătat rezultate sub medie în dimensiunea oportunităților economice.

• Orașele mari – Pentru orașele cu o populație urbană de peste 3 milioane de oameni, Washington DC, Singapore și San Francisco sunt lideri ai grupului. În timp ce orașele mari au scoruri mai bune la capitolul interacțiunii cu autoritățile, nu s-au descurcat la fel de bine la capitolele precum capitalul social și viteza schimbării.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

• Orașe mijlocii – definite ca fiind orașe cu o populație urbană de mai puțin de 3 milioane de locuitori – au avut cele mai bune rezultate, 18 din cele 28 de orașe primind scoruri generale peste scorul mediu. Copenhaga, Viena și Amsterdam ocupă primele trei locuri, și se remarcă prin scoruri mari la capitolul calitatea vieții.

• Orașe în curs de dezvoltare – caracterizate prin rata ridicată de creștere și urbanizare, pot fi identificate prin viteza mare de schimbare, dar cu o calitate a vieții mai scăzută. Bangalore, Mumbai și Delhi conduc acest grup.

Concluziile sondajului arată că pandemia a avut un impact negativ asupra scorurilor orașelor în 2022, doar opt orașe primind evaluări mai mari de la propriii rezidenți decât în ​​2021.

Locuitorii au fost mai puțin optimiști atunci când și-au evaluat orașele, retrogradându-le la criteriile ce țin de calitatea vieții. Rezidenții au mai spus că au constatat mai puține oportunități de carieră și mai puțină certitudine în realizarea lor profesională.

06 Oct. 2026, 12:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Oct. 2026, 12:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova și-a acoperit aproape 83% din necesarul de energie electrică prin importuri în luna septembrie 2026, în timp ce producția internă a asigurat doar puțin peste 17% din achizițiile realizate de Energocom. Prețul mediu ponderat al energiei procurate a ajuns la 157,42 euro/MWh, fără costurile de transport și alte cheltuieli logistice.

Potrivit datelor publicate de Energocom, compania a cumpărat în septembrie, în calitate de furnizor central de energie electrică și în cadrul obligației de serviciu public, un volum total de 266.565 MWh.

Din această cantitate, energia produsă în Republica Moldova a reprezentat 17,12%. Cea mai mare parte a producției locale, echivalentul a 15,42% din totalul achizițiilor Energocom, a provenit de la parcurile și centralele de energie regenerabilă. CET-Nord și Termoelectrica au asigurat împreună doar 1,70%.

Importurile au reprezentat 82,88% din energia cumpărată. Cea mai mare parte, 74,55% din volumul total, a fost procurată în baza contractelor bilaterale cu furnizori și producători din regiune. Alte 8,33% au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin intermediul platformelor OPCOM și Bursa Română de Mărfuri.

Energocom precizează că prețul mediu de 157,42 euro/MWh reprezintă doar costul energiei propriu-zise și nu include taxele și cheltuielile pentru transport, rezervarea capacității și alte costuri logistice. Prin urmare, costul efectiv al energiei livrate este mai mare.

Compania explică nivelul prețului și prin schimbarea modului de achiziție după intrarea în vigoare, de la 1 iulie 2026, a noilor reguli ale pieței energiei electrice. Furnizorii cu obligații de serviciu public cumpără acum energie prin mecanisme concurențiale, inclusiv de pe piața contractelor bilaterale, Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.