CFM, penalizată pentru ritmul lent al lucrărilor. 257,8 milioane de lei sunt tăiate la rectificare

02 Sept. 2026, 10:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Sept. 2026, 10:26 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Reducerea cu peste 250 de milioane de lei a finanțării destinate proiectului de reabilitare a infrastructurii Căii Ferate din Moldova este determinată de ritmul mai lent de implementare a investițiilor. Explicația a fost oferită de ministraul Finanțelor, Victoria Belous, în contextul rectificării bugetului de stat pentru anul 2026.

Potrivit ministrul, mai multe proiecte investiționale nu avansează în ritmul prevăzut atunci când au fost planificate alocările în Legea bugetului de stat. În aceste condiții, menținerea banilor rezervați pentru lucrări care nu vor putea fi executate până la sfârșitul anului nu ar fi justificată.

„Avem un ritm de implementare nu după cum este planificat în Legea bugetului, pe mai multe proiecte. Calea Ferată este unul dintre proiectele investiționale. Companiile care prestează servicii au estimat că nu vor face volumul planificat pentru care noi avem rezervați bani în buget”, a declarat Victoria Belous.

Ministrul Finanțelor a precizat că situația nu vizează exclusiv CFM, ci mai multe proiecte investiționale. Autoritățile au fost informate că o parte dintre lucrările și serviciile programate pentru 2026 nu vor putea fi realizate în volumul prevăzut inițial.

„Nu este rațional să menținem acești bani bugetați, deoarece ne-au informat că nu vor presta toate serviciile care au fost planificate. Această referință este valabilă pentru toate proiectele investiționale”, a explicat Belous.

Potrivit proiectului de rectificare analizat de BANI.MD, una dintre cele mai mari reduceri vizează proiectul de răspuns de urgență pentru Calea Ferată din Moldova, unde cheltuielile sunt diminuate cu 257,8 milioane de lei.

Rectificarea bugetară prevede, în total, reducerea cu 959,8 milioane de lei a cheltuielilor pentru proiectele finanțate din surse externe. Printre proiectele afectate se numără și construcția noului penitenciar din Chișinău, cu o reducere de 250 milioane de lei, programul de dezvoltare a pădurilor – minus 230,1 milioane de lei, modernizarea mașinilor și echipamentelor agricole – minus 161 milioane de lei, precum și proiectul de gestionare a riscurilor de dezastre și reziliență climatică – minus 144,5 milioane de lei.

În același timp, Guvernul propune majorarea cheltuielilor bugetului de stat cu aproape 2,8 miliarde de lei, în timp ce veniturile ar urma să crească cu 600,5 milioane de lei. Deficitul bugetului de stat va fi astfel majorat cu aproximativ 2,17 miliarde de lei, până la 23,07 miliarde de lei, echivalentul a 5,95% din PIB.

Belous a declarat că majorarea veniturilor se bazează inclusiv pe încasări mai mari din impozite și taxe, autoritățile mizând în special pe venituri suplimentare din TVA și impozitul pe venit.

10 Sept. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 15:41 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a lansat o licitație pentru proiectarea și executarea lucrărilor de reabilitare și electrificare a liniei feroviare Iași–Ungheni. Valoarea estimată a contractului este de peste 5,6 milioane de euro, fără TVA, iar lucrările ar urma să fie finalizate în 24 de luni: șase luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.

Proiectul prevede lucrări semnificative pe partea moldovenească a traseului. Printre acestea se numără reabilitarea și modernizarea podului feroviar Eiffel peste râul Prut, inclusiv repararea structurilor metalice, înlocuirea elementelor deteriorate și a traverselor de pod.

Totodată, podul va fi pregătit pentru electrificare, iar de-a lungul liniei feroviare vor fi instalate elementele necesare pentru alimentarea trenurilor cu energie electrică. Sistemul de electrificare va funcționa la 25 kV și 50 Hz.

Lucrările includ și reconstrucția liniilor de cale ferată din stația Ungheni, precum și modernizarea sistemelor de semnalizare, centralizare, blocare și telecomunicații feroviare.

Contractul va fi realizat în regim „Design & Build”, ceea ce înseamnă că firma care va câștiga licitația va asigura atât proiectarea, cât și furnizarea echipamentelor și materialelor, lucrările de construcție, testarea și punerea în funcțiune a infrastructurii.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Connecting Europe Facility (CEF) și face parte din rețeaua europeană de transport TEN-T. Scopul este de a îmbunătăți legătura feroviară dintre Republica Moldova și România, de a crește capacitatea de transport peste frontieră și de a aduce infrastructura feroviară din Moldova la standarde europene.

Ofertele vor fi evaluate după criteriul celui mai bun raport calitate–preț. Prețul va conta în proporție de 60%, în timp ce experiența companiei și calificarea specialiștilor vor avea câte 20%.