Compensații la energie 2025-2026: veniturile moldovenilor vor fi luate în calcul pentru o perioadă nouă

04 Nov. 2025, 16:12
 // Categoria: Slider // Autor:  Grîu Tatiana
04 Nov. 2025, 16:12 // Slider //  Grîu Tatiana

Veniturile familiilor care urmează să primească compensații la energie vor fi calculate pentru perioada aprilie–septembrie 2025, față de mai–octombrie, cum era în anii precedenți. O hotărâre în acest sens urmează a fi examinată de Cabinetul de miniștri în ședința de miercuri, 5 noiembrie.

În nota informativă la document se precizează că modificarea este menită să simplifice procesul de calcul și să evite întârzierile cauzate de faptul că veniturile din luna octombrie sunt raportate mai târziu la Serviciul Fiscal de Stat.

De asemenea, pentru calculrea venitului total al familiei, procentele de 25%, 50% și 75% din indemnizația de maternitate vor fi luate în considerare pentru lunile iulie, august și septembrie, în loc de august, septembrie și octombrie, cum era până acum.

Precizăm că înregistrările în cadrul programului „Ajutor la contor” au început luni, 3 noiembrie. Compensațiile, ale căror sume nu au fost încă anunțate, vor fi acordate lunar, sub formă de plată monetară, și pot fi primite pe cardul social, la oficiile poștale sau într-un cont bancar deschis pe numele solicitantului. Valoarea compensației pentru fiecare gospodărie, în funcție de venitul familiei, numărul de membri și statutul acestora (copii, studenți sau persoane cu dizabilități).

Cei care doresc să primească compensații pentru luna noiembrie trebuie să se înregistreze pe compensatii.gov.md până la 28 noiembrie. Persoanele care depun cererea după această dată vor primi compensațiile începând cu luna următoare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

16 Oct. 2026, 12:33
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
16 Oct. 2026, 12:33 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Salariile președintelui Republicii Moldova și ale prim-ministrului ar urma să fie majorate în cadrul reformei salarizării din sectorul bugetar. Ministrul Educației, Dan Perciun, consideră că actuala remunerare a celor mai înalți demnitari, de sub 20 de mii de lei lunar, nu corespunde responsabilităților funcțiilor pe care le ocupă. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV, în contextul informațiilor potrivit cărora noua lege ar putea prevedea triplarea salariului șefului statului și dublarea celui al deputaților.

Întrebat despre eventualele majorări spectaculoase pentru conducerea țării, Dan Perciun a precizat că nu a văzut încă versiunea finală a proiectului și nu poate confirma cifrele vehiculate. Totuși, ministrul a apărat necesitatea unei revizuiri a salariilor pentru cele mai înalte funcții din stat.

„În cazul președintei chiar îmi pare de rizoriu să avem un salariu de sub 20.000 de lei”, a declarat Perciun.

Potrivit ministrului, salariile președintelui țării, prim-ministrului și președintelui Parlamentului au rămas practic înghețate ani la rând, în timp ce remunerarea altor categorii de funcționari și demnitari a fost ajustată.

Perciun a explicat că această situație este determinată de mecanismul de calcul prevăzut de actuala lege a salarizării. Deși președintele țării ocupă cea mai înaltă poziție în grila salarială, valoarea de referință utilizată pentru calculul remunerației a rămas la 1.400 de lei, ceea ce a menținut salariul la un nivel redus.

„De mult, sincer, cred eu, o creștere și o aranjare asumată logică a acestor plăți salariale”, a declarat ministrul, explicând că actuala remunerare nu reflectă complexitatea funcției prezidențiale.

Situația este similară și în cazul prim-ministrului. Dan Perciun a confirmat că șeful Guvernului are în prezent un salariu de sub 20.000 de lei, în condițiile în care miniștrii pot încasa peste 40.000 de lei lunar.

Ministrul Educației a explicat că această discrepanță a apărut după majorările operate anterior pentru angajații autorităților publice centrale, de care nu au beneficiat președintele țării, președintele Parlamentului și prim-ministrul.

În privința deputaților, Perciun a respins informațiile despre o eventuală dublare a veniturilor. Potrivit acestuia, schimbarea ar urma să vizeze mai degrabă structura remunerării decât creșterea efectivă a sumelor încasate.

Ministrul a explicat că, în prezent, salariul de bază al unui deputat este de aproximativ 20.000 de lei, însă parlamentarii beneficiază și de indemnizații pentru transport și asistență, astfel încât suma totală poate ajunge la 35.000–38.000 de lei lunar.

„Ceea ce o să se schimbe este că aceste indemnizații vor fi absorbite nemijlocit în salariu. Și în loc să fie date pe bucăți, vor fi date ca o singură plată salarială, așa cum avem noi toți”, a explicat Perciun.

Un alt argument invocat de ministru ține de contribuțiile sociale. În prezent, potrivit acestuia, pentru indemnizațiile de transport și asistență nu sunt achitate contribuții la bugetul asigurărilor sociale.

„Acei bani nu merg în fondul de pensii, nu merg nicăieri”, a afirmat ministrul, sugerând că includerea sumelor respective în salariu ar permite și impozitarea lor corespunzătoare.

Dan Perciun a recunoscut că majorarea salariilor celor mai înalți demnitari reprezintă un subiect politic sensibil, motiv pentru care ajustările au fost amânate de-a lungul anilor.

Declarațiile vin în contextul reformei sistemului unitar de salarizare din sectorul bugetar, pregătită de Ministerul Finanțelor. Proiectul a fost supus consultărilor publice în perioada 18 iunie – 2 iulie 2026 și urmărește corectarea discrepanțelor salariale dintre diferite categorii de angajați ai statului.