Decizii cruciale la Moldovagaz: Pierderile din 2024 și noii membri în Consiliu, pe masa acționarilor

30 Apr. 2025, 12:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Apr. 2025, 12:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovagaz anunță convocarea Adunării generale anuale a acționarilor, care va avea loc pe data de 30 mai 2025, ora 10:00, cu participarea fizică a acționarilor.

Pe ordinea de zi figurează următoarele subiecte:

Examinarea raportului financiar al SA „Moldovagaz” pentru anul 2024, aprobarea raportului Comisiei de Cenzori și al Consiliului de Observatori pentru 2024, Decizii privind acoperirea pierderilor înregistrate în anul trecut, confirmarea organizației de audit și stabilirea remunerației acesteia, alegerea noilor membri ai Consiliului de Observatori, aprobarea remunerației și compensațiilor pentru Consiliul de Observatori, alegerea Comisiei de Cenzori și a Comitetului de Audit, aprobarea Regulamentului și a retribuției Comitetului de Audit.

Gazprom deţine 50% din acţiunile Moldovagaz, Agenţia Proprietăţii Publice – 35,33% din acţiuni, Comitetul pentru Administrarea Proprietăţii din Transnistria – 13,44% din acţiuni, persoanele fizice şi juridice – 1,23% din acţiuni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.