„Exportăm elite și importăm sărăcie”, avertismentul economistului Viorel Gîrbu

04 Iun. 2026, 11:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Iun. 2026, 11:02 // Actual //  Ursu Victor

Economistul Viorel Gîrbu critică politica de atragere a forței de muncă slab calificate în Republica Moldova și susține că autoritățile ar trebui să se concentreze pe investiții cu valoare adăugată mare și pe atragerea specialiștilor înalt calificați.

În cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, Gîrbu a declarat că economia moldovenească nu a reușit să se dezvolte suficient în ultimii ani deoarece a mizat pe forța de muncă ieftină și pe investiții în sectoare cu productivitate redusă.

„Ne era mai bine dacă făceam investiții și veneam cu o politică economică eficientă. Poate cetățenii moldoveni nu plecau în număr atât de mare din Republica Moldova”, a afirmat economistul.

Potrivit acestuia, imigrația nu reprezintă o problemă în sine, însă statul ar trebui să urmărească atragerea unor persoane cu înaltă calificare, capabile să contribuie la dezvoltarea economiei și la creșterea productivității.

Gîrbu a remarcat că multe dintre persoanele plecate din Republica Moldova au adus beneficii importante economiilor statelor în care s-au stabilit, în timp ce Moldova continuă să atragă în principal lucrători dispuși să accepte salarii mici și condiții de muncă mai dificile.

Economistul a avertizat că importul masiv de forță de muncă slab calificată poate genera în timp probleme sociale și economice, iar efectele acestor politici ar putea fi resimțite după ce actualii decidenți nu se vor mai afla la guvernare.

„Importul de forță de muncă este bine, dar întrebarea este care este calitatea acestei forțe de muncă?”, a subliniat acesta.

În opinia sa, Republica Moldova ar trebui să concureze pentru investiții și activități economice cu valoare adăugată ridicată, care să ofere salarii mai bune și să contribuie la păstrarea populației în țară. Gîrbu consideră că orientarea către sectoare economice cu productivitate redusă și atragerea preponderentă a lucrătorilor slab calificați riscă să perpetueze problemele structurale ale economiei și să accelereze declinul demografic.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Sept. 2026, 17:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Sept. 2026, 17:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Căldura la Comrat ar urma să se scumpească după ce Î.M. „Rețelele și Centralele Termice Comrat” a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică ajustarea prețului. Potrivit calculelor prezentate de întreprindere, noul tarif solicitat pentru energia termică este de 4405 lei/Gcal, față de 3591 lei/Gcal, ceea ce înseamnă că majorarea solicitată este de aproape 23%.

Principalul factor care a influențat solicitarea de majorare a tarifului este prețul gazelor naturale. În proiectul de tarif, prețul de achiziție al gazelor este calculat la circa 13 750 de lei pentru mia de metri cubi, față de aproximativ 11 851 de lei în tariful aprobat anterior. Cheltuielile pentru combustibil ar urma astfel să crească de la aproximativ 8,83 milioane de lei la 10,25 milioane de lei.

În același timp, cresc și cheltuielile operaționale reglementate. Acestea sunt estimate la aproximativ 9,39 milioane de lei, față de 8,77 milioane de lei în calculele anterioare. Cea mai mare parte revine cheltuielilor de personal, care urcă de la circa 8,43 milioane la 9,06 milioane de lei.

Solicitarea depusă la ANRE mai arată că, în perioada ianuarie-august 2026, întreprinderea a înregistrat venituri efective de aproximativ 12,24 milioane de lei, în timp ce venitul aferent tarifului calculat era de 13,56 milioane de lei. Diferența negativă este de aproximativ 1,32 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!