Fără soluții clare la explozia prețurilor la gaze! Recean dă vina pe imposibilitatea Guvernului de a controla prețurile

04 Dec. 2024, 13:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Dec. 2024, 13:51 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Dorin Recean a comentat depsre cine sunt „vinovații” pentru faptul că nu au fost achiziționate gaze când prețurile erau mai mici, subliniind că este responsabilitatea guvernului să continue să caute soluții pentru a obține prețuri mai mici pentru energie și gaze. „Discuțiile vor continua, iar guvernul va găsi o soluție pentru ca cetățenii să nu fie afectați de creșterea prețurilor”, a declarat Recean.

„Guvernul nu poate controla prețurile la energia electrică și gaze, deoarece acest lucru este posibil doar în cazul statelor care își asigură complet producția de gaze. Cu toate acestea, Guvernul va face tot posibilul pentru a minimiza impactul volatilității prețurilor asupra cetățenilor. Aceste discuții sunt esențiale pentru protejarea intereselor populației pe termen lung”.

Republica Moldova nu a reușit să achizționeze gaze în vară pentru asigurarea stocurilor pentru perioada rece a anului, când prețurileerau de circa 400 de euro per mia de metri cubi. La ultima licitație de acum două zile Moldovagaz a cumpărat metan la un preț de 650 de dolari per mia de metri cubi.

În prezent, Moldovagaz a asigurat 80% din volumele necesare pentru sezonul de iarnă, cu acoperire completă pentru lunile decembrie și ianuarie. Totuși, pentru lunile februarie și martie, mai sunt necesare aproximativ 160 de milioane de metri cubi de gaze, cererea din partea consumatorilor fiind principalul factor care a determinat creșterea prețurilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.