Farmaciile cu probleme vor fi controlate mai des. Guvernul schimbă regulile inspecțiilor

21 Iul. 2026, 11:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Iul. 2026, 11:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Farmaciile, distribuitorii de medicamente, producătorii, importatorii și alte entități din domeniul farmaceutic ar putea fi supuse controalelor de stat în funcție de nivelul de risc pe care îl prezintă, și nu după un program uniform. Guvernul propune o nouă metodologie de control pentru Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), care va înlocui regulile actuale aplicate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) în acest domeniu.

Potrivit proiectului, fiecare operator economic va fi evaluat în baza a 14 criterii de risc, iar în funcție de rezultatul obținut va fi stabilită frecvența controalelor. În cazul în care Agenția nu deține suficiente informații despre o companie, aceasta va primi inițial punctajul maxim, urmând ca evaluarea să fie actualizată după primul control.

Metodologia va fi aplicată producătorilor și distribuitorilor de medicamente, farmaciilor, companiilor implicate în studii clinice, operatorilor din domeniul dispozitivelor medicale, celor care gestionează substanțe stupefiante și psihotrope, dar și în domeniul protecției consumatorilor pentru produsele și serviciile farmaceutice.

Printre criteriile care vor influența nivelul de risc se numără domeniul de activitate, data ultimului control, istoricul respectării legislației, numărul angajaților, vechimea companiei, tipul produselor manipulate, numărul medicamentelor înregistrate și existența reclamațiilor din partea consumatorilor.

Documentul stabilește și modul în care vor fi punctate aceste criterii. De exemplu, companiile care nu au fost controlate de mai bine de patru ani vor primi punctajul maxim la criteriul privind data ultimului control, iar cele verificate în ultimul an vor avea cel mai mic scor de risc.

În cazul distribuitorilor de medicamente, vor conta și dimensiunea depozitelor și numărul angajaților. Astfel, depozitele cu o suprafață de peste 2 000 de metri pătrați și companiile cu peste 200 de angajați vor primi punctajul maxim pentru aceste criterii. Un nivel ridicat de risc va fi atribuit și operatorilor care manipulează vaccinuri, produse biologice, medicamente imunologice, produse radiofarmaceutice sau substanțe stupefiante și psihotrope.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Sept. 2026, 17:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Sept. 2026, 17:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Căldura la Comrat ar urma să se scumpească după ce Î.M. „Rețelele și Centralele Termice Comrat” a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică ajustarea prețului. Potrivit calculelor prezentate de întreprindere, noul tarif solicitat pentru energia termică este de 4405 lei/Gcal, față de 3591 lei/Gcal, ceea ce înseamnă că majorarea solicitată este de aproape 23%.

Principalul factor care a influențat solicitarea de majorare a tarifului este prețul gazelor naturale. În proiectul de tarif, prețul de achiziție al gazelor este calculat la circa 13 750 de lei pentru mia de metri cubi, față de aproximativ 11 851 de lei în tariful aprobat anterior. Cheltuielile pentru combustibil ar urma astfel să crească de la aproximativ 8,83 milioane de lei la 10,25 milioane de lei.

În același timp, cresc și cheltuielile operaționale reglementate. Acestea sunt estimate la aproximativ 9,39 milioane de lei, față de 8,77 milioane de lei în calculele anterioare. Cea mai mare parte revine cheltuielilor de personal, care urcă de la circa 8,43 milioane la 9,06 milioane de lei.

Solicitarea depusă la ANRE mai arată că, în perioada ianuarie-august 2026, întreprinderea a înregistrat venituri efective de aproximativ 12,24 milioane de lei, în timp ce venitul aferent tarifului calculat era de 13,56 milioane de lei. Diferența negativă este de aproximativ 1,32 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!