Ferma de la Roșcani, îngenuncheată de pesta porcină! Catlabuga: Despăgubirile de 150 de milioane de lei sunt ipotetice

26 Mart. 2025, 11:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Mart. 2025, 11:03 // Actual //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii continuă procesul de identificare a cauzei focarului înregistrat recent la Roșcani. Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a declarat că ancheta este în plină desfășurare, iar măsurile de eradicare a bolii sunt în curs.

„Merge procesul de identificare și a izbucnirii focarului. Orice investitor din țara noastră contează. Acest agent economic a contribuit la bugetul local și la dezvoltarea zonei. Înțelegem îngrijorarea Primăriei, care riscă să piardă venituri din taxe, locuri de muncă și plusvaloare atât la nivel local, cât și în bugetul de stat”, a declarat Catlabuga.

Referitor la solicitarea de despăgubiri în valoare de 150 de milioane de lei, ministra a precizat că suma este una ipotetică la acest moment, iar evaluările oficiale se vor face doar după finalizarea anchetei și a expertizei tehnice.

„Noi vorbim despre animale, masă vie. În procesul de eradicare se constată efectiv ce avem. În funcție de realitatea din teren, se va stabili dacă și în ce măsură vor fi acordate despăgubiri. Legislația este în vigoare și va fi aplicată conform procedurilor legale”, a subliniat ministra.

Peste 10.000 de porci au fost sacrificați la ferma din Roșcani, raionul Anenii Noi, în urma izbucnirii unui focar de pestă porcină africană. Ferma, cea mai mare din Republica Moldova, adăpostea în total circa 65.000 de porci și asigura 23% din necesarul de carne de porc la nivel național.

Directoarea companiei, Ecaterina Perebinos, declara că pierderile estimate se ridică la aproximativ 440 de milioane de lei, dintre care 150 de milioane reprezintă valoarea stocului de porci.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Sept. 2026, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Sept. 2026, 17:14 // Actual //  Ursu Victor

Nivelul de trai în 2025 scoate la iveală diferențe între Chișinău și restul țării, dar și între mediul urban și cel rural. În timp ce un locuitor al capitalei dispune, în medie, de aproape 8.845 de lei pe lună, în regiunea Sud venitul este de numai 4.287 de lei. Diferențele se văd nu doar în bani, ci și în alimentație, utilități, capacitatea de economisire și chiar în numărul de calorii consumate, arată datele Biroului Național de Statistică.

Datele statistice relevă că persoanele din prima grupă socială, adică cei 20% din populație cu cele mai mici cheltuieli de consum au avut un aport alimentar mediu de 2.046,5 calorii pe zi. În cazul grupei sociale, care cuprinde cei 20% cu cele mai mari cheltuieli, consumul urcă la 2.964,7 calorii, cu circa 45% mai mult.

Diferența este și mai mare atunci când este analizată structura alimentației. În prima prima grupă socială, 45,9% din calorii provin din pâine și produse de panificație, în timp ce la cei din grupul social superior ponderea scade la 35,3%. În schimb, aportul caloric provenit din carne și preparate din carne crește de la 10,5% la 15,3% între cele două extreme.

Aceeași tendință apare și în cazul altor produse considerate mai scumpe. Laptele și produsele lactate asigură 6,8% din aportul caloric al populației din prima quintilă, față de 8,9% în cea mai înstărită categorie. La fructe și pomușoare diferența este aproape dublă: 3,3% din calorii în prima grupă socială și 5,9% în al V-lea grup social.

În schimb, gospodăriile cu cheltuieli mai reduse depind mai mult de alimentele de bază. Uleiurile vegetale reprezintă 11% din aportul caloric în prima quintilă, față de 8,6% în ultima, iar cartofii – 4% față de 3,2%.

La nivelul întregii populații, valoarea energetică medie a alimentației a fost de aproximativ 2.588 de calorii pe persoană pe zi, iar pâinea și produsele de panificație rămân principala sursă de calorii, cu o pondere de 40,2%. Consumul mediu anual a fost de 111,2 kilograme de pâine și produse de panificație pe persoană și de 60,5 kilograme de carne și produse din carne.