Fraţi – vinul de suflet al familiei, produs de Castel Mimi

02 Apr. 2025, 16:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Apr. 2025, 16:51 // Actual //  bani.md

Legătura strânsă dintre fraţi şi tradiţia producerii vinurilor Castel Mimi a stat la baza creării unui vin produs de fraţii Cristina şi Adrian Trofim, proprietarii castelului vinicol. Fraţi este dedicat tuturor fraţilor şi surorilor care au astfel un motiv în plus să se revadă, la un pahar de vin.

Cupajul din soiurile internaţionale de struguri Malbec şi Merlot, produs în proporţie de 50% la 50%, a fost lansat pentru prima dată în anul 2021. De atunci, vinul a obţinut doar medalii de Aur la concursurile mondiale şi locale de specialitate.

În cadrul degustărilor în orb, experţii internaţionali de la Mundus Vini Spring Tasting, Gilbert &Gaillard, Portugal Wine Trophy şi Berliner Wine Trophy i-au dat note maxime vinului Fraţi, care a revenit cu Aur de la toate aceste competiţii prestigioase. Cupajul a fost apreciat cu Aur şi acasă, la concursul naţional Vinul Moldovei Ediţia II-a, desfăşurat în toamna anului 2023, de către Oficiul Naţional al Viei şi Vinului din Republica Moldova.

Vinul Fraţi completează Seria Clasică a vinăriei Castel Mimi. Produs prin metoda tradiţională de prelucrare a strugurilor, vinul roşu sec este maturat timp de opt luni în butoaie de stejar francez, arbori cu o durată de viaţă de peste 200 de ani.

Fiecare sticlă îmbuteliată conţine nu doar vin, dar şi istoria, şi valorile familiei, iar sărbătorile de Paşti sunt un prilej potrivit pentru a sta la masa de sărbătoare alături cei dragi alături, la o vorbă bună şi un pahar de vin de înaltă calitate.

19 Aug. 2026, 16:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Aug. 2026, 16:30 // Actual //  Grîu Tatiana

Capitalul social al complexului „Arena Națională” urmează să fie majorat cu 61,97 milioane de lei, echivalentul a 3,13 milioane de euro, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului promovat de Agenția Proprietății Publice. Banii, alocați din bugetul de stat, sunt destinați achitării obligațiilor față de partenerul privat în cadrul contractului de parteneriat public-privat pentru construcția Arenei Naționale.

Contractul de parteneriat public-privat a fost semnat la 24 august 2018, iar statul și-a asumat rambursarea investiției realizate de partenerul privat conform unui grafic de plăți care se încheie în 2030. Valoarea totală a contractului este de 44,53 milioane de euro.

Plățile au fost împărțite în 24 de tranșe. Primele două au fost de câte 5 milioane de euro, după care au urmat plăți anuale. Până în 2025, statul a achitat 28,95 milioane de euro către partenerul privat. Pentru perioada 2026–2030 au mai rămas de achitat 15,58 milioane de euro, în 10 tranșe. Ultima plată este programată pentru anul 2030.

Din această sumă, pentru anul 2026 sunt prevăzute două tranșe, în valoare totală de 3,13 milioane de euro. Pentru achitarea lor, în bugetul de stat au fost prevăzute până la 61,97 milioane de lei, bani care urmează să fie transferați către SRL „Arena Națională” prin majorarea capitalului social.

Suma în lei a fost calculată la un curs estimativ de 19,79 lei pentru un euro, iar documentele arată că există riscul ca diferența de curs să genereze necesitatea unor bani suplimentari. SRL „Arena Națională” a solicitat deja o suplimentare de 2,3 milioane de lei pentru acoperirea integrală a plății.

Autorii proiectului precizează că majorarea capitalului social nu reprezintă o investiție nouă în Arena Națională, ci este legată de obligațiile contractuale asumate de stat în 2018. În lipsa alocării banilor, există riscul ca statul să nu-și poată executa obligațiile față de partenerul privat, ceea ce ar putea genera litigii și alte consecințe financiare.

Termenul pentru achitarea tranșelor aferente anului 2026 a expirat la 24 iunie, iar autorii propun ca hotărârea să intre în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit unui raport al Curții de Conturi, Arena Chișinău nu își poate acoperi cheltuielile de bază și a înregistrat pierderi nete de 37,5 milioane de lei, în pofida unui capital social de aproape 966 de milioane de lei. Raportul mai relevă că partenerul privat a fost selectat fără concurență reală, la concurs fiind depusă o singură ofertă. De asemenea, contractul nu ar fi conținut clauze suficient de clare privind repartizarea riscurilor și transferul bunurilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!