Gaura neagră din coastele Moldovei. Bolton: Transnistria este unul dintre conflictele vulnerabile pentru Moscova

07 Dec. 2021, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Dec. 2021, 15:11 // Actual //  bani.md

Problema transnistreană este complicată, dar crede că în stânga Nistrului Rusia ar avea „cărți mai slabe” decât în alte conflicte înghețate din fostul spațiu sovietic, cum sunt cele din Georgia sau Nagorno-Karabach, între Armenia și Azerbaidjan, susține într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, John Bolton, fostul consilier prezidențial american pe probleme de securitate națională în administrația Trump, între 2018-2019.

Cred că în acest moment, conjunctura politică din Republica Moldova este propice rezolvării problemei [transnistrene n.r.]. Președinta și premierul au un mandat popular puternic și ambele sunt interesate să rezolve acest conflict înghețat cu Rusia privind regiunea transnistreană. Eu nu subestimez dificultățile situației. Însă sunt câteva chestiuni importante ce trebuie punctate. Întâi de toate, cred că Transnistria, probabil, este unul dintre cele mai vulnerabile conflicte înghețate pentru Federația Rusă, mai ales din cauza poziției geografice, fiind teritorial departe de Rusia”, a punctat Bolotn, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

De asemenea, fostul consilier prezidențial american pe probleme de securitate națională în administrația Trump a mai adăugat:

Cred că putem beneficia de pe urma poziționării Transnistriei între R. Moldova și Ucraina. De asemenea, cred că aici trebuie să luăm calea presiunilor economice. Cred că în aceasta rezidă și diferența cu situația din Belarus sau chiar Ucraina, unde presiunea economică ar putea fi insuficientă pentru a descuraja acțiunile Moscovei”.

În opinia fostului consilier prezidențial, Republica Moldova poate înregistra progrese pe domeniul reglementării transnistrene. „Este important că încercăm, pentru că reprezintă o cale de a ridica un pic din presiunea la care sunt supuse acum Ucraina și forțele pro-democratice din Belarus. Dacă Federația Rusă continuă să provoace cele șase țări din zona gri [Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina și Belarus n.r.] și Vestul continuă numai să răspundă, atunci nu vom prelua niciodată inițiativa, iar acest lucru va avea un final nefericit într-un fel sau altul”, a mai spus John Bolton.

Regiunea stângă a Nistrului este considerată o gaură negară cu depozite de arme şi muniţii nesecurizate pe teritoriul său, cu un regim politic acuzat de corupţie, trafic de arme şi practici sovietice adaptate la capitalism. Este un spaţiu al traficului de stupefiante, de oameni şi chiar de substanţe radioactive, după cum susţine presa occidentală. În plus, Transnistria este şi un instrument de şantaj al Moscovei.

21 Oct. 2026, 16:10
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Oct. 2026, 16:10 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Calea Ferată din Moldova (CFM) anunță revenirea pe profit după mai mulți ani de pierderi financiare. În primele nouă luni ale anului 2026, compania a înregistrat un rezultat financiar pozitiv de 22,7 milioane de lei, față de pierderi de 320 de milioane de lei în 2024 și 85 de milioane de lei în 2025. Cu toate acestea, redresarea are loc pe fundalul unor datorii bugetare, comerciale și externe care depășesc 1,4 miliarde de lei.

Potrivit informațiilor prezentate de administrația CFM, rezultatul pozitiv a fost obținut în urma măsurilor de redresare economico-financiară, eficientizării activității și reluării unor operațiuni de transport feroviar. Întreprinderea susține că a reușit să achite integral restanțele salariale istorice, acumulate în anii precedenți, și să asigure continuitatea transportului de mărfuri.

CFM atribuie evoluția favorabilă inclusiv programelor investiționale promovate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu sprijinul Guvernului.

Comparativ cu pierderea de 85 de milioane de lei raportată pentru întregul an 2025, rezultatul din ianuarie–septembrie 2026 reprezintă o diferență pozitivă de 107,7 milioane de lei. Totuși, indicatorii se referă la perioade de raportare diferite, iar rezultatul final pentru 2026 urmează să fie stabilit după încheierea exercițiului financiar.

În pofida revenirii pe profit, situația financiară a întreprinderii rămâne complicată. Potrivit datelor prezentate anterior în Parlament de Angela Popil, expertă în evaluarea patrimoniului și reorganizarea CFM, la 31 august 2026, compania avea datorii față de bugetul public național de 248,65 milioane de lei, obligații comerciale de 185,77 milioane de lei și datorii externe de aproximativ 1,012 miliarde de lei.

Cumulat, aceste trei categorii de obligații ajung la circa 1,45 miliarde de lei, de peste 63 de ori mai mult decât rezultatul financiar pozitiv raportat pentru primele nouă luni ale anului.

Datoria externă include finanțări destinate achiziției de locomotive și modernizării infrastructurii feroviare. Aproximativ 17,78 milioane de euro sunt aferente procurării locomotivelor, iar alte 31,96 milioane de euro reprezintă credite pentru dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii, inclusiv a tronsonului Bender–Basarabeasca–Etulia–Giurgiulești.

În același timp, CFM avea de recuperat creanțe în valoare de 1,543 miliarde de lei, potrivit situației de la sfârșitul lunii august. Valoarea acestora depășește obligațiile menționate, însă recuperarea efectivă a banilor depinde de calitatea creanțelor și de capacitatea debitorilor de a-și onora plățile.

Unul dintre rezultatele evidențiate de administrația CFM este achitarea integrală a restanțelor salariale istorice. Datele prezentate în Parlament arătau deja că, la sfârșitul lunii august, întreprinderea nu mai înregistra restanțe curente față de angajați.

În paralel, CFM continuă procesul de reorganizare structurală, care presupune separarea activităților feroviare și constituirea a două societăți pe acțiuni. Reforma urmărește delimitarea responsabilităților, eficientizarea administrării și crearea condițiilor pentru o funcționare economică mai sustenabilă.

În discuțiile parlamentare anterioare au fost prezentate și cele trei componente ale viitoarei organizări a sectorului feroviar: infrastructură, transport de pasageri și transport de mărfuri, sub denumirile CFMinfra, CFMpasageri și CFMmarfă.

Administrația întreprinderii susține că va continua măsurile de atragere a unor noi fluxuri de mărfuri, utilizare mai eficientă a capacităților existente și consolidare a conexiunilor logistice.

Revenirea la un rezultat financiar pozitiv reprezintă un semnal de ameliorare a situației CFM, însă dimensiunea datoriilor acumulate arată că redresarea companiei nu este încă încheiată. Rămâne de văzut dacă profitul operațional și reorganizarea vor permite întreprinderii să își reducă obligațiile și să finanțeze investițiile necesare modernizării transportului feroviar.