Grupul de lux Hermes vrea să crească prețul genților

20 Oct. 2022, 10:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
20 Oct. 2022, 10:30 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Grupul Hermes, producătorul genţilor Birkin, care se comercializează la un preţ de peste 10.000 de dolari bucata, a anunţat joi că urmează să majoreze preţurile cu 5% până la 10% în 2023, o majorare superioară celor adoptate în ultimii ani, în condiţiile în care vânzările grupului au înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al treilea, transmite Reuters.

„Probabil că vom majora preţurile cu 5% până la 10%”, a declarat joi vicepreşedintele financiar de la Hermes, Eric du Halgouet, adăugând că această majorare este cauzată de creşterea costurilor cu mâna de lucru şi fluctuaţiile valutare.

Hermes a majorat deja preţurile cu aproximativ 4% în acest an şi cu o medie de 1,5%-2% în anii anteriori.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

În perioada iulie-septembrie, Hermes a realizat o cifră de afaceri de 3,14 miliarde de euro, în creştere cu 24,3% la un curs de schimb constant şi dublu faţă de creşterea de 12% prognozată de analiştii de la UBS, scrie Agerpres.

„Vânzările în China şi-au revenit puternic, în pofida restricţiilor temporare introduse ca urmare a măsurilor sanitare în Macao, Chengdu şi Dalian, în lunile iulie şi august”, a informat Hermes într-un comunicat de presă. Grupul a adăugat că veniturile totale în regiunea Asia-Pacific, exceptând Japonia, au crescut cu 34% în trimestrul al treilea.

Aceste rezultate sunt o nouă dovadă că producătorii de articole de lux rămân în mare parte imuni la diminuarea cheltuielilor care afectează alţi retaileri şi companiile producătoare de bunuri de consum în contextul agravării crizei costului vieţii.

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.