HOROSCOPUL BANILOR 2022: Zodiile care se vor scălda în bani. Cine va întâmpina probleme

29 Dec. 2021, 16:38
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
29 Dec. 2021, 16:38 // Au Bani //  MD Bani

Anul 2022 este tot mai aproape, iar astrologii au pregătit deja HOROSCOPUL BANILOR pentru anul ce bate la ușă. Ca de obicei, unele zodii se vor scălda în bani, iar altele, din contra vor avea probleme la acest capitol.

Berbec

Pregătește-te pentru un an fabulos în ceea ce privește statutul tău financiar. După multă muncă, în sfârșit vine și răsplata pentru nativii zodiei Berbec, iar această răsplată se traduce prin recunoaștere și implicit remunerație, care va fi peste așteptări.

Taur

În 2022, nativii zodiei Taur vor căpăta curajul spre a-și deschide noi orizonturi. Unii dintre ei se vor implica în afaceri, în timp ce alții își vor extinde domeniul de activitate, iar de aici vor veni și banii. Deși se vor simți ușor timizi și temători, astrele îi încurajează să iasă din zona de confort pentru că au toate resursele necesare să facă asta, dar și potențial.

Gemeni

Nativii zodiei Gemeni se vor simți pregătiți să facă o schimbare profesională, chiar și radicală, pentru mai mulți bani și mai multă recunoaștere. Acești nativi sunt foarte mânați de ideea de a evolua, de a prospera și vor face tot ce ține de ei ca să atingă noi vârfuri ale succesului.

Rac

Racii vor primi două mari imbolduri din partea astrelor în 2022: fie vor fi promovați la locul de muncă, iar asta va veni la pachet și cu o remunerație pe măsură, dar și cu responsabilități, fie vor pune bazele unei afaceri proprii, în parteneriat cu o persoană de încredere.

Leu

Nativii zodiei Leu au niște standarde de viață foarte ridicate și de aceea vor face tot ce le stă în putință să le susțină financiar. Le place viața bună și nu se vor da înapoi de la și mai multă muncă/mai multe responsabilități pe umerii lor, doar pentru a avea parte de confortul și bunăstarea care se cumpără și întrețin numai cu bani.

Fecioară

Astrele anunță recompense în bani pentru nativii zodiei Fecioară în anul 2022. Va fi un an bănos, cu multe oportunități profesionale și financiare pentru cei născuți sub acest semn zodiacal. Fecioarele au toate șansele să prospere și să-și îmbunătățească nivelul de trai.

Balanță

Pentru nativii zodiei Balanță, anul 2022 va fi unul în care își vor depăși condiția și vor atinge succesul în plan profesional. Paradigma asupra banilor va fi mai bună ca niciodată pentru acești nativi care de obicei sunt destul de economi. Ei bine, în noul an nu va mai fi nevoie să faceți economii.

Scorpion

Anul 2022 va fi unul bun pentru scorpioni la capitolul financiar. Acești nativi vor face o schimbare în plan profesional, care va veni la pachet și cu o remunerare mult mai bună decât au avut până acum. Totul depinde doar de ei, cât curaj au și cât de dispuși sunt să iasă din zona de confort. Din acest punct de vedere, pentru Scorpioni va fi un an fabulos, total lipsit de grija banilor.

Săgetător

Dacă vor renunța la nevoia de a controla totul și vor da frâu liber creativității, nativii zodiei Săgetător au toate șansele să se bucure de un an foarte bun la capitolul financiar. Unele lucruri chiar nu pot și nici nu trebuie să fie controlate. Sfatul astrelor este să mergi cu valul pentru că el te va duce exact unde ai nevoie să ajungi.

Capricorn

Capricornii vor avea parte de o nouă organizare în zona carierei, o transformare continuă care va începe chiar din prima lună a banilor. Astrele anunță pentru voi un nou angajament, o oportunitate care vă poate genera profituri excelente. Aveți grijă să nu cumva să ratați acest tren.

Vărsător

Vărsătorii vor trage tare în noul an, vor munci mult pentru că visele lor pot fi realizate doar cu ajutorul banilor. Sunt foarte determinați să ajungă acolo unde și-au dorit, însă astrele le recomandă să aibă grijă de ei și să nu se epuizeze.

Pești

Încă de la începutul anului 2022, nativii zodiei Pești vor intra într-o perioadă plină de schimbări în viața profesională. Vor căuta mult locul potrivit lor, dar tot efortul lor va merita pentru că îl vor găsi și împlinirea va fi enormă. Acești nativi au toate șansele să descopere job-ul visurilor lor – unul foarte bine plătit.

22 Aug. 2026, 09:26
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
22 Aug. 2026, 09:26 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Băncile din Republica Moldova au acordat în luna iulie 2026 credite noi în valoare totală de 7,395 miliarde de lei, cea mai mare parte a finanțărilor fiind contractată de mediul de afaceri, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

Potrivit BNM, 62,4% din volumul total al creditelor noi a revenit mediului de afaceri, iar 37,6% persoanelor fizice. Raportat la volumul total, este vorba despre aproximativ 4,6 miliarde de lei acordate businessului și circa 2,8 miliarde de lei populației.

În cazul companiilor nefinanciare, creditele noi în moneda națională prezentate de BNM au însumat 2,328 miliarde de lei, la o rată nominală medie a dobânzii de 8,58%. Împrumuturile în valută acordate acestei categorii au ajuns la 1,589 miliarde de lei, cu o dobândă medie de 5,04%.

Mediul financiar nebancar a contractat credite noi de 248 milioane de lei în moneda națională, la o dobândă medie de 8,79%, și echivalentul a 187 milioane de lei în valută, pentru care rata medie a fost de 5,75%.

Cele mai scumpe împrumuturi în lei din segmentul de business prezentat de BNM au fost cele acordate persoanelor fizice care practică activitate economică. Acestea au contractat 101 milioane de lei, la o rată nominală medie de 10,34%. În valută, volumul a fost de numai 0,5 milioane de lei, la o dobândă de 5,18%.

În cazul populației, creditele de consum au continuat să atragă sume importante. În iulie, persoanele fizice au contractat credite noi de consum în lei în valoare de 1,748 miliarde de lei, la o rată nominală medie de 10,83%. Creditele de consum în valută au avut un volum nesemnificativ, de circa 0,1 milioane de lei, însă dobânda medie a ajuns la 9,46%.

Totodată, creditele imobiliare noi acordate populației au depășit pragul de un miliard de lei într-o singură lună. Volumul acestora a constituit 1,007 miliarde de lei, la o dobândă nominală medie de 7,97%.

Datele detaliate ale BNM arată că grosul creditelor de consum în lei este contractat pe perioade de doi până la cinci ani. În această categorie au fost acordate 1,559 miliarde de lei, la o rată medie de 10,76%.

Creditele de consum cu o maturitate de până la 12 luni au însumat 66 milioane de lei, cu o dobândă de 11,20%, iar cele contractate pe o perioadă între un an și doi ani au totalizat 96 milioane de lei, cu o rată medie de 10,73%.

Cele mai scumpe credite de consum au fost cele cu maturitatea de peste cinci ani. Deși volumul lor a fost de numai 27 milioane de lei, rata nominală medie a dobânzii a ajuns la 14,29%.

Astfel, datele BNM arată că în timp ce companiile beneficiază de costuri ale finanțării în lei de aproximativ 8–10%, populația plătește sensibil mai mult pentru creditele de consum, dobânzile depășind 10% și ajungând, în funcție de maturitate, la peste 14%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!