Moldovenii se înghesuie la titluri de stat: de 4 ori mai mulți bani decât în martie și de 1,5 ori peste ofertă

24 Apr. 2026, 14:53
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
24 Apr. 2026, 14:53 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Interesul pentru obligațiunile de stat a crescut brusc în aprilie, iar suma investită de cetățeni a depășit cu mult volumul pus la dispoziție de autorități.

În perioada 13–22 aprilie, prin platforma eVMS.md, 884 de persoane au subscris în total 131 563 700 de lei, în condițiile în care oferta lansată de Ministerul Finanțelor a fost de 85 de milioane de lei.

În această sesiune, au fost disponibile obligațiuni cu maturități de 1, 2, 3 și 4 ani, cu dobânzi cuprinse între 6,95% și 7,35%, randamente care au atras tot mai mulți cetățeni interesați de plasamente sigure.

Comparativ cu runda din 9–18 martie, schimbarea este evidentă: atunci au participat 512 investitori, care au plasat peste 30 de milioane de lei. În doar o lună, suma totală investită a crescut de peste patru ori, iar numărul participanților s-a majorat considerabil.

Subscrierile prin platforma eVMS.md au loc lunar, iar investițiile în valori mobiliare de stat oferă dobândă fixă, plăți semianuale direct în conturi și scutire de impozit, factori care contribuie la creșterea interesului pentru acest tip de instrument financiar.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.