Ludmila Catlabuga, despre unde se câștigă mai bine la stat sau la privat: Se câștigă unde muncești

Într-un interviu acordat publicației „Cu Sens”, ministrul Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a fost confruntată cu propriile declarații de avere și interese personale pentru anul 2025. Potrivit documentului, aceasta și soțul său dețin o avere totală de aproximativ 10 milioane de lei, care provin din salarii, dividende, proprietăți imobiliare și bunuri de lux.

Moderatoarea a punctat că ministrul este fondatoarea unei firme evaluate la 4 milioane de lei, deține o casă și un teren în valoare de 3 milioane de lei, un garaj de 25.000 de euro, un teren extravilan de 64.000 de lei, un camion și două automobile de lux, un Land Rover Discovery (260.000 de lei) și un Volvo XC90 (24.000 de euro). Tot în 2025, Catlabuga și-a împrumutat propria firmă cu 2 milioane de lei și are un credit bancar de aproape 2,5 milioane de lei, de restituit până în 2047.

Întrebată „unde se câștigă mai bine, la stat sau în afaceri?”, ministrul a răspuns:

„Se câștigă acolo unde muncești. Și ești transparent și ești integru. Eu în continuare o să zic și poziția mea este că tot ce am făcut și ce am declarat, pentru că am declarat transparent și nu este nimic de ascuns, cu siguranță bună întrebare unde se câștigă bine. Se câștigă acolo unde se depune efort, muncă și ambiție. Tot ce a fost declarat este conform legislației, am întrunit și avem proveniență, avem și împrumuturile, avem și creditele care achităm de dobânzi lunare. Deci cumva ca și toată lumea de rând care vrea să obțină ceva, are și angajamente care și le asumă în contextul unui credit pe care de fapt l-am luat și este ipotecar. Cam astea sunt veniturile pe care putem să le declarăm”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#Catlabuga #Agricultură #Afaceri

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.