Lupta dintre „Gările Auto Moderne” și autorități se mută pe terenul CNA! A fost depusă o plângere penală

11 Sept. 2024, 13:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Sept. 2024, 13:05 // Actual //  bani.md

Lupta dintre „Gările Auto Moderne” și autoritățile statului se mută pe terenul Centrului Național Anticorupție, Reprezentanții companiei au depus o plângere penală, după ce, conform lor, au fost alungați abuziv din sediul instituției.

Reprezentanții companiei au depus miercuri, 11 septembrie, o plângere penală la Centrul Național Anticorupție. Aceştia denunță acțiunile pretins ilegale ale Î. S. „Direcția pentru Exploatarea Imobilului” și cele ale reprezentanților organelor afacerilor interne, care ar fi pătruns ilegal și au ocupat birourile administrației companiei.

Potrivit avocatului investitorului privat, această măsură este vădit ilegală, în absența unei hotărâri judecătorești, și încalcă grav drepturile contractuale și patrimoniale ale partenerului privat.

„Astăzi, am depus o plângere în care am denunțat acțiunile ilegale ale Î.S. „Direcția pentru Exploatarea Imobilului” și a reprezentanților organelor afacerilor interne, care au fost întreprinse în data de 10 septembrie, în legătură cu pătrunderea în sediile birourilor administrației „Gările Auto Moderne”. Au înlăturată paza privată și au pătruns forțat în sediile birourilor administrației „Gările Auto Moderne”, acolo unde se află lucrurile personale și documentația întreprinderii. A fost depusă o plângere penală și solicităm organelor statului sa examineze echidistant și transparent acest denunț și să tragă la răspundere persoanele culpabile de aceste încălcări”, a declarat avocatul companiei, Andrei Iosip.

Potrivit avocatului, APP, prin intermediul Î. S. „Direcția pentru Exploatarea Imobilului” nu avea dreptul legal să întreprindă nicio acțiune în lipsa unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.

„Pe data 17 mai 2022, APP a comunicat rezoluțiunea unilaterală a contractului de parteneriat public-privat cu „Gările Auto Moderne” în baza căruia societatea noastră a investit suma de 117 milioane de lei în modernizarea și eficientizarea gărilor. Drept motiv, APP a invocat că investitorul nu a prezentat o garanție de bună execuție, valabilă retroactiv, fapt care este imposibil din punct de vedere juridic și tehnic, ci și contravine legislației în vigoare.

Deși această notificare a fost contestată în instanța de judecată, și prin încheierea Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 23 octombrie 2023 s-a confirmat că notificarea APP nu poate fi pusă în executare până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, la 19 august, APP a dispus, în lipsa unui ordin lipsa inițierii unei proceduri administrative corespunzătoare, preluarea unilaterală a activelor „Gărilor și Stațiilor Auto” de la SRL „Gările Auto Moderne” și transferarea acestora către ÎS „Direcția pentru Exploatarea Imobilului”. Această măsură este vădit ilegală, în absența unei hotărâri judecătorești, și încalcă grav drepturile contractuale și patrimoniale ale partenerului privat. Și acest ordin a fost contestat în instanță și s-a cerut suspendare executării acestuia. Deși până în prezent această cerere nu este soluționată, toate acțiunile ar trebuie să fie suspendate, membrii Comisiei continuă acțiunile de executare forțată a acestei preluari ilegale”, consideră Andrei Iosip.

În același timp, administratorul companiei, Iurie Moroz, acuză Agenția Proprietății Publice de faptul că încearcă, prin toate mijloacele, să pună în aplicare atacul raider asupra companiei „Gările Auto Moderne” și să o înlăture ilegal de la administrarea gărilor și stațiilor auto din țară.

Totuși, spune Moroz, chiar și în aceste condiții, funcționalitatea la zi a procesului tehnologic și logistic de deservire a călătorilor și a operatorilor de transport în deservirea curselor se desfășoară fără perturbări.

„Acest lucru se datorează inclusiv operatorilor de transport, care, deși sunt supuși și ei presiunilor, sunt intimidați și șantajați de reprezentanții APP, continuă să-și desfășoare onest activitatea. Vreau să le mulțumesc pe această cale și să-i asigur că vom face tot ce ne stă în puteri pentru a-i proteja. Vreau să le aduc mulțumiri și celor peste 250 de angajați ai companiei, care lucrează zilnic în interesul oamenilor. Astăzi, APP acționează în cel mai brutal mod cu putință, scopul autorităților fiind să perturbeze activitatea gărilor, în detrimentul călătorilor. Noi ne vom onora și în continuare obligațiunile contractuale și vom face tot posibilul să dezvoltăm serviciile noastre și să le facem și mai calitative. Acesta este angajamentul pe care ni l-am asumat și vom rămâne și de acum înainte fermi pe poziții”, a declarat Iurie Moroz.

 

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.