Maib lansează campania „Banii aduc alți bani când vin direct pe card”. Primește transferuri internaționale și câștigă

19 Sept. 2022, 15:56
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
19 Sept. 2022, 15:56 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Maib lansează promoția „Banii aduc alți bani când vin direct pe card” dedicată persoanelor care expediază sau primesc bani din străinătate prin sistemele de transferuri rapide – Ria, Western Union, Zolotaya Korona, MoneyGram, Inteliexpress, Unistream sau Smith & Smith.

Vino la maib în perioada 19 septembrie – 30 noiembrie să expediezi sau să primeşti bani din străinătate în sumă de minimum 400 euro/dolari sau 8000 lei și vei obține pe loc cardul Mastercard Instant gratuit cu 50 de lei bonus în cont.

La următorul transfer din străinătate stai acasă și primește banii transmiși de cei dragi direct pe cardul tău maib, accesând site-ul t2c.maib.md sau aplicația maibank. Pentru fiecare transfer vei avea bonus 50 de lei, transferați direct pe card, pe durata promoției.

La sfârșitul promoției va fi organizată o tombolă, iar 10 clienți norocoși vor câștiga fiecare câte 3000 lei.

Pentru detalii accesează regulamentul promoției sau sună la numărul scurt 1313.

Maib – simplu și ușor!

P.

16 Oct. 2026, 15:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Oct. 2026, 15:35 // Actual //  Ursu Victor

Calea Ferată din Moldova (CFM) încearcă să demonstreze că transportul feroviar de călători mai are viitor. Vineri, 16 octombrie, întreprinderea de stat a organizat o cursă de testare pe traseul Chișinău – Revaca – Sîngera cu un tren diesel modernizat. Marea provocare a specialiștilor nu a fost însă doar să pună trenul în mișcare, ci și să descopere pe ce porțiuni de cale ferată acesta ar putea circula mai repede.

Potrivit unui comunicat publicat de compania de stat, garnitura pregătită de specialiștii Depoului Chișinău a parcurs noul traseu pentru evaluarea infrastructurii și identificarea condițiilor necesare organizării circulației regulate a trenurilor de călători.

În timpul deplasării, feroviarii au examinat sectoarele de cale ferată pentru a stabili unde ar putea fi crescută viteza de circulație. Cu alte cuvinte, înainte de a promite că trenurile vor ajunge mai repede la destinație, întreprinderea trebuie să afle mai întâi unde le permite infrastructura să accelereze.

Pe lista problemelor care urmează să fie rezolvate figurează și amenajarea peroanelor pentru călători, precum și îmbunătățirea infrastructurii aferente traseului. Deocamdată, nu este clar când vor fi executate lucrările și nici când ar putea fi lansate cursele regulate.

CFM precizează că testarea face parte din procesul de evaluare a stării tehnice a infrastructurii feroviare și de identificare a măsurilor necesare pentru desfășurarea circulației în condiții de siguranță.

Întreprinderea susține că își continuă eforturile pentru dezvoltarea transportului de călători, îmbunătățirea calității serviciilor și utilizarea mai eficientă a resurselor disponibile.

Deocamdată, pasagerii interesați să călătorească pe ruta Chișinău – Revaca – Sîngera mai au de așteptat. CFM nu a anunțat un orar, durata călătoriei, frecvența curselor sau prețul biletelor.
Astfel, după o cursă de testare cu trenul modernizat, rămâne de văzut dacă inițiativa se va transforma într-o alternativă reală de transport pentru locuitorii din zonă sau dacă garnitura va rămâne, pentru o perioadă, doar dovada că pe aceste șine se mai poate circula.

Anterior, ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea declara că doritorii de a ajunge din centrul Capitalei la aeroport ar putea ajunge cu trenul și declara despre proiectul de reabilitare a stației Revaca de unde pasagerii vro vi preluați de autobuze și transportați la aeroport.