Mărturiile soldaților ruși capturați în Ucraina confirmă că trupele lui Putin au probleme de moral

16 Mart. 2022, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Mart. 2022, 16:14 // Actual //  bani.md

Moralul trupelor rusești care au invadat Ucraina este scăzut, iar armata lui Putin se confruntă cu probleme serioase de logistică și arpovizionare, o arată rapoartele de intelligence ale serviciilor ucrainene și occidentale. Informațiile par să fie confirmate și de mărturiile soldaților ruși care s-au predat sau care au fost capturați, scrie CNN.

Mărturiile lor au fost publicate de ucrainenei pe diverse rețele sociale încă din primele zile ale războiului, însă acum mai mulți soldați ruși au apărut într-o conferință de presă susținută de autoritățile ucrainene.

„Vreau să-i spun comandantului nostru șef să oprească actele teroriste din Ucraina, deoarece când ne vom întoarce ne vom ridica împotriva lui”, „Sunt mulți ca noi aici. Mai devreme sau mai târziu, vom veni acasă”, „Știu că în unitatea mea, ei sunt total împotrivă”, sunt doar câteva dintre mărturiile soldaților ruși.

Aparițiile lor publice pot fi discutabile în temeiul Convențiilor de la Geneva, care interzic statelor să provoace umilințe inutile prizonierilor de război. Și este posibil ca mărturiile lor să fie făcute sub presiunea militarilor ucraineni.

Însă, trei piloți din forțele aeriene rusești capturați de ucraineni, care au vorbit cu CNN, au spus că nu au fost constrânși să vorbească.

CNN precizează că în niciun moment serviciile de securitate ucrainene, care se aflau în sală, nu au intervenit în niciun fel în realizarea interviurilor.

05 Iun. 2026, 17:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Iun. 2026, 17:10 // Actual //  Grîu Tatiana

Serbia și-a asigurat prelungirea cu încă trei luni a contractului pentru livrările de gaze rusești de la Gazprom. Noul acord va fi valabil până la sfârșitul lunii septembrie, după ce actualul contract expiră pe 30 iunie.

Anunțul a fost făcut de ministra Energiei din Serbia, Dubravka Djedovic Handanovic, după o întâlnire cu șeful Gazprom, Alexei Miller, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

Oficialul sârb a declarat că prelungirea este importantă pentru țară și economie, deoarece Serbia continuă să beneficieze de livrări stabile și la prețuri avantajoase. Potrivit acesteia, acordul oferă și flexibilitate în ceea ce privește volumele de gaze livrate.

Este a doua extindere consecutivă a contractului dintre Serbia și Gazprom, după ce, în luna martie, Belgradul obținuse deja o prelungire de trei luni.

În prezent, gazul rusesc acoperă aproximativ 90% din necesarul Serbiei. Totuși, autoritățile de la Belgrad încearcă să reducă dependența de Rusia prin importuri de gaze din Azerbaidjan și prin achiziții de gaze naturale lichefiate din terminalele aflate în Grecia.

Gazul rusesc ajunge în Serbia prin conducta „Balcanic Stream”, continuarea gazoductului „TurkStream”, care traversează Bulgaria și Serbia spre Ungaria.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!