Mitul „lăcomiei petroliștilor” se clatină! Cine umflă de fapt prețul la carburanți

19 Feb. 2026, 17:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Feb. 2026, 17:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Principalele componente care formează prețul maxim al carburanților în Republica Moldova sunt cotațiile internaționale Platts și taxele, în timp ce marja comercială a companiilor petroliere are o pondere relativ modestă, arată calculele Băncii Naționale a Moldovei (BNM), bazate pe datele ANRE.

La Benzina standard, peste două treimi din preț vine din Platts și taxe: 35,8% din preț este determinat de cotațiile medii Platts, 31,6% reprezintă accizele, 16,7% este TVA și 15,9% constituie marja comercială.

Astfel, aproximativ 84% din prețul benzinei este format din costul internațional al produsului și din taxe, în timp ce marja operatorilor se situează sub 16%.

În ceea ce privește motorina, dependența de cotațiile externe este și mai pronunțată: 46,9% — cotațiile medii Platts, 17,5% — accize, 16,7% — TVA, 18,9% — marja comercială
Datele arată că aproape 81% din prețul motorinei este determinat de costurile externe și de fiscalitate.

Analiza indică faptul că evoluția prețurilor la pompă este influențată în principal de factorii externi și de componenta fiscală, nu de marjele comerciale ale companiilor petroliere.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Sept. 2026, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 16:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi utilizați pentru extinderea accesului la servicii medicale și acoperirea unor necesități suplimentare din sistem.

Cea mai mare parte a fondurilor, 157 de milioane de lei, va fi direcționată către serviciile medicale spitalicești. Banii vor permite creșterea numărului de cazuri acute tratate și finanțarea unor servicii precum operațiile pentru cataractă și intervențiile cardiochirurgicale.

Finanțarea suplimentară va acoperi și serviciile de chirurgie de o zi, tratamentul cazurilor cronice cu profil geriatric, precum și servicii de reabilitare generală și specializată, inclusiv cardiologică, neurologică, ortopedică și pediatrică. Vor fi finanțate, de asemenea, ședințe de dializă și radioterapie.

Pentru extinderea accesului la îngrijiri paliative, inclusiv în condiții de hospice, vor fi alocate alte 6 milioane de lei. Serviciile sunt destinate pacienților cu boli cronice aflați în stadii avansate.

Fondurile vor fi suplimentate și pentru serviciile medicale acordate beneficiarilor de protecție temporară din Republica Moldova. Pentru asistența medicală primară sunt prevăzute 2,9 milioane de lei, iar pentru asistența medicală urgentă prespitalicească – 1,5 milioane de lei.

Majorarea veniturilor FAOAM este determinată în principal de încasările mai mari din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Acestea vor depăși cu 90,2 milioane de lei suma planificată inițial.

Creșterea este explicată prin numărul mai mare al persoanelor care au achitat prima în acest an. Peste 154 000 de persoane au făcut plata, cu aproximativ 9 000 mai multe decât numărul prognozat.

Alte 71,5 milioane de lei provin din donații voluntare din surse externe, încasări suplimentare din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației și plăți de la antreprenori independenți.