Moldovenii strâng cureaua! Consumă mai puțin. Comercianților li s-au prăbușit veniturile

20 Sept. 2022, 14:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Sept. 2022, 14:48 // Actual //  bani.md

Inflația galopantă, care a depășit 30 % le-a înghițit veniturile moldovenilor. Cea mai mare parte a banilor sunt alocați pentru produsele alimentare și tarife. Dovada este că cifra de afaceri în comerțul cu amănuntul s-a comprimat cu 6,3% în iulie 2022 față luna similară a anului precedent.

Cifra de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei în iulie 2022 în preţuri comparabile a scăzut cu 3,0% faţă de luna precedentă şi a crescut cu 6,9% comparativ cu luna iulie 2021.

În ianuarie-iulie 2022 cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) s-a micșorat cu 0,1% (în preţuri comparabile) faţă de ianuarie-iulie 2021.

În același timp, cifra de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei în ianuarie-iulie 2022 s-a majorat cu 14,0% (în preţuri comparabile) în raport cu ianuarie-iulie 2021.

În luna iulie 2022 cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) în preţuri curente a scăzut cu 6,0% față de luna iunie 2022 și s-a majorat cu 18,4% comparativ cu luna iulie 2021.

În ianuarie-iulie 2022 cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) în preţuri curente s-a majorat cu 48,4% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2021.

13 Nov. 2026, 14:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 14:16 // Actual //  Grîu Tatiana

Centrala de la Cuciurgan ar urma să treacă vineri, 13 noiembrie, la producerea energiei electrice pe bază de cărbune, pe fondul reducerii volumelor de gaze care ajung în regiunea transnistreană. Despre aceasta scrie MOST, care citează surse din sectorul energetic de pe ambele maluri ale Nistrului. 

Decizia ar fi fost luată din cauza că o nouă plată pentru gazele destinate regiunii ar întârzia. Mecanismul actual de aprovizionare se bazează pe contractele încheiate de Moldovagaz cu MET Gas and Energy Marketing AG și presupune plata în avans atât a gazelor, cât și a transportului.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat pe 12 noiembrie, în cadrul unei emisiuni TV, că autoritățile de la Chișinău nu au fost informate despre o eventuală reducere sau oprire a livrărilor finanțate de Rusia. Oficialul a precizat că Moldovagaz a constituit stocurile obligatorii pentru regiunea transnistreană, care pot fi folosite dacă aprovizionarea se întrerupe, până la găsirea unei alternative. Pentru sezonul rece 2026–2027, planul Guvernului prevedea un stoc de 135,9 milioane de metri cubi de gaze pentru malul stâng.

Centrala de la Cuciurgan a mai trecut pe cărbune la începutul anului 2025, când livrările de gaze către regiunea transnistreană au fost întrerupte pentru mai bine de o lună. Atunci, mai multe întreprinderi și-au suspendat activitatea.