Patria canabisului în Republica Moldova! Renasc culturile de cânepă pentru agricultori

13 Nov. 2024, 11:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Nov. 2024, 11:13 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul a aprobat recent modificarea Regulamentului privind reglementarea activităților de cultivare a plantelor care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, deschizând astfel drumul pentru cultivarea cânepei industriale în scopuri economice și ecologice. Această schimbare va permite agricultorilor să cultive cânepă pentru producerea de semințe, fibre și ulei, culturi cu multiple beneficii pentru agricultură, economie și mediu.

Potrivit noilor reglementări, fermierii care doresc să cultive cânepă vor trebui să depună o cerere la Comitetul permanent de control asupra drogurilor și să furnizeze documente care să ateste legalitatea terenului agricol și contractele de valorificare a producției. De asemenea, aceștia vor fi obligați să țină un registru de evidență și trasabilitate a producției recoltate și comercializate.

Cultivarea cânepei va fi permisă doar pentru soiurile înregistrate în Catalogul soiurilor de plante al Republicii Moldova sau în cataloagele naționale ale țărilor membre ale Uniunii Europene.

Prim-ministrul Dorin Recean a subliniat importanța acestei noi oportunități economice, îndemnând comunitatea de afaceri și Camera de Comerț și Industrie să sprijine promovarea cânepei industriale. „Aceasta este o oportunitate excelentă pentru mediul de afaceri din Republica Moldova, fermieri și producători de componente din cânepă”, a declarat Recean.

Cânepa industrială este o cultură profitabilă și ușor de întreținut, având un ciclu de creștere de doar 90 de zile, ceea ce permite obținerea a două-trei recolte pe an. În plus, cânepa are un impact pozitiv asupra mediului, captând cantități mari de dioxid de carbon și contribuind astfel la combaterea schimbărilor climatice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Sept. 2026, 13:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
01 Sept. 2026, 13:42 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Centrală a Iranului susține că țara dispune de suficiente rezerve valutare pentru a face față presiunilor economice generate de sancțiunile americane și este pregătită să injecteze până la 2 miliarde de dolari pe piața valutară pentru a stabiliza rialul. Declarația a fost făcută marți de guvernatorul instituției.

„Iranul are valută și are suficientă”, a transmis Hemmati, într-un mesaj adresat inclusiv președintelui SUA. Potrivit acestuia, Banca Centrală continuă să încaseze venituri în valută și dispune de rezerve interne și alte surse financiare, ale căror detalii nu pot fi făcute publice.

Oficialul a anunțat că banca este pregătită, dacă va fi necesar, să scoată pe piață până la 2 miliarde de dolari pentru a calma volatilitatea cursului de schimb. Săptămâna trecută, instituția ar fi intervenit deja cu aproximativ 500 de milioane de dolari.

De la începutul anului iranian, pe 21 martie, autoritățile au furnizat peste 18 miliarde de dolari pentru finanțarea importurilor, inclusiv alimente, medicamente, furaje și materii prime pentru industrie.

Mesajul Băncii Centrale vine într-un moment dificil pentru economia iraniană. Rialul a coborât în august la un minim istoric, depășind pragul de 2 milioane de riali pentru un dolar, în timp ce inflația anuală a ajuns la 66% în iulie.

Hemmati a recunoscut că sancțiunile și efectele conflictului au înrăutățit situația economică și nivelul de trai al populației, dar a respins scenariile privind un colaps al economiei.

„Condițiile economice și gestionarea traiului au devenit dificile, dar colapsul nu s-a produs și nu se va produce”, a declarat guvernatorul Băncii Centrale, calificând scenariile privind prăbușirea economiei drept „război psihologic”.

Declarațiile vin după ce secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a afirmat că Iranul resimte efectele sancțiunilor și „pierde economic”. Washingtonul a intensificat în ultimele luni presiunea financiară asupra Teheranului și a avertizat că inclusiv entitățile care continuă să facă afaceri cu Iranul riscă sancțiuni americane.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!