Platforma compensatii.gov.md, asaltată de moldoveni: Peste 105.000 înscrieri în primele două zile

06 Nov. 2024, 11:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Nov. 2024, 11:20 // Actual //  Ursu Victor

În primele două zile de la deschiderea platformei compensatii.gov.md, peste 105.000 de cetățeni s-au înscris pentru a beneficia de compensațiile guvernamentale, arătând un interes masiv față de această inițiativă. Potrivit ministrului Muncii, Alexei Buzu procesul de înscriere decurge fără dificultăți, iar zilnic sunt primite în jur de 4.500 de apeluri telefonice, mai ales în primele două săptămâni, când fluxul de solicitări este maxim. Cetățenii pot să se înregistreze până pe 28 noiembrie, iar autoritățile sunt pregătite să asigure accesul tuturor.

Anul acesta, Guvernul a decis să acorde preponderent compensații în numerar, având în vedere că această metodă s-a dovedit mai eficientă. „Experiența anului trecut ne-a arătat că 40% din compensații au fost distribuite sub formă monetară, iar această soluție este mai simplu de gestionat”, a declarat oficialul Buzu. Întrebat despre bugetul alocat pentru aceste compensații, Buzu a precizat că cifra exactă va fi stabilită într-o hotărâre de Guvern.

În sezonul rece anterior, compensațiile au fost aplicate direct în factură, variind în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică. În medie, au acoperit 33% din tariful la gaz, cu un tarif compensat între 12 și 17 lei pe metru cub pentru un volum de până la 180 de metri cubi. Pentru încălzirea centralizată, Guvernul a acoperit 58% din tariful practicat, costurile variind între 1.450 și 2.900 lei per gigacalorie, în funcție de gradul de vulnerabilitate al beneficiarilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Nov. 2026, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Nov. 2026, 15:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Datoria externă totală a Republicii Moldova a ajuns la 12,398 de miliarde de dolari la sfârșitul anului 2025, în creștere cu 18,2% față de 2024, arată Banca Mondială în raportul „International Debt Report 2026”. Într-un deceniu, suma a crescut cu 6 miliarde 303 milioane de dolari, adică cu 103,4%. În 2015, datoria externă era de 6,095 miliarde de dolari.

Din totalul datoriei externe, 5,035 miliarde de dolari reprezintă datoria publică și cea garantată de stat. Datoria privată fără garanții de stat însuma 4,680 miliarde de dolari, iar cea pe termen scurt, prezentată separat în raport, se ridica la 2,683 miliarde de dolari.

Aproape 90% din datoria publică și cea garantată de stat revenea creditorilor multilaterali, față de care soldul era de 4,495 miliarde de dolari. Raportul indică 981 de milioane de dolari pentru Fondul Monetar Internațional și 922 de milioane pentru Asociația Internațională pentru Dezvoltare, parte a Grupului Băncii Mondiale. Aceste sume reprezintă 21,8% și, respectiv, 20,5% din datoria față de creditorii multilaterali. Alte 2,591 miliarde de dolari reveneau celorlalți creditori din această categorie.

Datoria față de creditorii bilaterali însuma 511 milioane de dolari. Franța avea cea mai mare sumă evidențiată în raport, de 241 de milioane de dolari, urmată de Japonia, cu 131 de milioane. Alți creditori bilaterali aveau de recuperat 140 de milioane de dolari. În componența datoriei publice și garantate de stat mai figurau 29 de milioane de dolari datorate creditorilor privați.

În 2025, datoria externă totală echivala cu 165% din valoarea exporturilor de bunuri și servicii și cu 61% din venitul național brut. Rambursările și dobânzile plătite în contul datoriei externe au reprezentat echivalentul a 18% din exporturi și a 7% din venitul național brut.

Noile angajamente de împrumut față de creditorii oficiali au avut, în medie, o scadență de 31 de ani, o perioadă de grație de doi ani și o dobândă de 3,5%. Pentru creditorii privați, raportul arată că în 2025 nu au existat noi angajamente în categoria analizată.

Banca Mondială încadrează Republica Moldova în categoria economiilor cu venit mediu superior. Fișa de țară indică o populație de 2,4 milioane de locuitori și un venit național brut de 20,344 miliarde de dolari.