Prețul la gazul natural a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele aproape patru săptămâni

13 Feb. 2023, 11:39
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
13 Feb. 2023, 11:39 // Actual //  MD Bani

Cotaţiile de referinţă la gazele naturale pe piaţa din Europa au scăzut luni dimineaţă la cel mai redus nivel din ultimele aproape patru săptămâni, pe fondul creşterii încrederii în generarea stabilă de energie pentru restul iernii, transmite Bloomberg.

În jurul orei 8:57, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 4,5%, apoi au înregistrat un declin de 2,9%, până la 52,38 euro pentru un Megawatt-oră.

Preţul gazelor ar putea continua să scadă în zilele următoare, în condiţiile în care temperaturile din Europa vor creşte.

Livrările consistente de gaze lichefiate şi gradul ridicat de umplere a depozitelor de gaze conferă Europei încrederea necesară că va traversa restul iernii fără probleme în aprovizionare cu energie. Preţul gazelor scade, ceea ce a mai eliminat o parte din îngrijorările cu privire la inflaţie şi economia europeană.

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.