Privatizarea hotelului „Zarea” a eșuat. Niciun investitor nu s-a înscris la licitație

20 Oct. 2026, 10:29
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
20 Oct. 2026, 10:29 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Niciun investitor nu a depus cerere pentru cumpărarea Hotelului „Zarea” din centrul Chișinăului, scos la vânzare cu un preț de pornire de 106 milioane de lei. Agenția Proprietății Publice (APP) anunță că va relansa procedura de privatizare, după ce termenul de înscriere a expirat fără vreun dosar de participare.

Cererile puteau fi depuse până pe 19 octombrie, iar licitația era programată pentru 20 octombrie. Pentru participare, potențialii cumpărători trebuiau să depună un acont de 10,6 milioane de lei, echivalentul a 10% din prețul inițial.

Hotelul a rămas fără ofertanți chiar dacă autoritățile au acordat două luni suplimentare pentru pregătirea dosarelor. Privatizarea fusese anunțată pe 19 iunie, iar licitația era stabilită inițial pentru 20 august. Termenul a fost prelungit pentru ca investitorii să poată examina proprietatea și documentele aferente.

Complexul se află pe strada Anton Pann 4 și cuprinde o clădire cu 12 niveluri, 137 de camere, o sală de conferințe și o cafenea. Suprafața utilă este de 6123,7 metri pătrați, iar terenul aferent are aproximativ 31 de ari. Întreprinderea este funcțională.

Condițiile anunțate pentru vânzare prevedeau păstrarea și exploatarea adăpostului de protecție civilă, precum și asigurarea accesului pentru întreținerea stației de transformare. Aceste obiective nu fac parte din bunurile vândute. O eventuală schimbare a destinației clădirii sau intervențiile asupra acesteia necesită avizele urbanistice și tehnice corespunzătoare.

În aceeași situație se află întreprinderea experimentală chimică „Izomer”, întreprinderea editorial-poligrafică „Știința” și editura didactică de stat „Lumina”. Nici pentru acestea nu au fost depuse cereri, astfel că APP va relua procedurile de privatizare pentru toate cele patru întreprinderi.

Agenția precizează că, la pregătirea noilor licitații, va ține cont de aspectele de interes pentru potențialii investitori, identificate în discuțiile anterioare. APP nu indică noile date ale licitațiilor și nici dacă prețurile de pornire vor fi modificate.

20 Oct. 2026, 10:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Oct. 2026, 10:58 // Actual //  Grîu Tatiana

Aproximativ 670 de mii de familii ar urma să primească compensații la energie în acest sezon rece, cu circa 50 de mii mai multe decât anul trecut. Estimarea a fost prezentată de premierul Vasile Tofan la Exclusiv TV, care a anunțat însă verificări mai stricte ale situației financiare a solicitanților.

„Mai multe familii decât anul trecut vor fi acoperite de compensații. Potrivit calculelor preliminare, vor fi aproximativ 670 de mii de familii, cu 50 de mii mai multe decât anul trecut, dar aceste calcule încă se fac. Ceea ce va deveni mai strict, și vreau să vorbesc foarte deschis despre asta, este că trebuie să ne asigurăm că aceste compensații ajung într-adevăr la cei mai vulnerabili”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația materială reală a unei familii. El susține că există persoane care figurează în acte fără venituri sau cu încasări mici, dar câștigă bani din alte surse.

Pentru a identifica asemenea situații, autoritățile vor lua în calcul și indicatori indirecți ai bunăstării. Premierul a menționat deținerea unei mașini noi, dividendele încasate, depozitele bancare mari, valoarea locuinței și consumul ridicat de gaze naturale.

„O persoană are o mașină nouă, iar noi avem acces la baza de date sau primește dividende mari: acestea nu apar ca salariu sau prestații sociale, dar persoana încasează venituri importante din dividende. Are depozite mari în bănci, consumă foarte mulți metri cubi de gaze pentru casă ori deține o locuință mare, foarte scumpă. Acești indicatori indirecți ne ajută să stabilim cui să direcționăm resursele limitate pe care le avem”, a explicat Tofan.

Premierul nu a precizat pragurile privind valoarea mașinilor, locuințelor, depozitelor sau consumului de gaze care vor influența acordarea compensațiilor.

Autoritățile au anunțat anterior că depunerea cererilor pentru sezonul rece 2026–2027 va începe în noiembrie.