Programul BRIDGE Export, lansat oficial: granturi de până la 60% din costuri pentru promovarea exporturilor

23 Feb. 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
23 Feb. 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Agenția de Investiții a anunțat deschiderea etapei de depunere a dosarelor pentru Programul BRIDGE Export, un instrument financiar destinat implementării strategiilor și activităților sectoriale de promovare a exportatorilor din Republica Moldova. Programul vizează eficientizarea eforturilor de promovare a exporturilor prin facilitarea accesului la resurse financiare nerambursabile, acoperind până la 60% din costurile eligibile ale proiectelor propuse.

Lansarea noii runde vine după aprobarea Hotărârii de Guvern din 4 februarie 2026, prin care a fost actualizat cadrul normativ de implementare a programului. Agenția precizează că această modificare legislativă reconfirmă angajamentul Guvernului de a sprijini sectorul privat în procesul de extindere pe piețele internaționale.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, a declarat că BRIDGE Export contribuie direct la obiectivul de sprijinire a antreprenorilor: ”Este vorba de un program de ajutor de stat pentru asociațiile de business cu un buget de 60 de milioane pentru o perioadă de 3 ani pentru promovarea companiilor noastre pe piețele internaționale”.

La rândul său, directoarea Agenției de Investiții, Natalia Bejan, a subliniat că succesul Republicii Moldova pe piețele externe depinde de consolidarea sectorului privat. ”Asociațiile de business reprezintă unul dintre pilonii centrali ai acestei viziuni strategice. Asociațiile vor fi nu doar beneficiari ai programului, ci parteneri fundamentali, împreună cu care vom co-crea și implementa strategii concrete de promovare a exporturilor”, susține Natalia Bejan.

Noua rundă a programului are ca scop susținerea companiilor în procesul de accesare a piețelor internaționale prin cofinanțarea participării la expoziții și târguri, organizarea misiunilor economice, realizarea cercetărilor de piață și desfășurarea campaniilor de promovare peste hotare. Dosarele de finanțare pot fi depuse de asociațiile de profil, care acționează ca entități umbrelă pentru companiile membre și non-membre interesate să pătrundă pe noi piețe. Documentația completă și criteriile de selecție sunt disponibile pe pagina oficială a instituției.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 15 martie 2026, iar activitățile aprobate vor fi implementate în perioada aprilie 2026 – aprilie 2027. Reprezentanții Agenției de Investiții au anunțat că oferă asistență și informații suplimentare asociațiilor interesate, inclusiv prin intermediul managerului de program.

În ultimii trei ani, prin intermediul programului de granturi, Agenția de Investiții a oferit peste 8 milioane de lei pentru 46 de activități, sprijinind 20 de inițiative ale asociațiilor de business dedicate promovării exportului și internaționalizării afacerilor. Potrivit datelor prezentate, aceste inițiative au generat exporturi de peste un miliard de lei, iar majorarea bugetului pentru 2026 indică o amplificare a eforturilor de susținere a companiilor moldovenești pe piețele externe.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

21 Oct. 2026, 15:59
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Oct. 2026, 15:59 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Piața valutară din Republica Moldova a trecut în septembrie de la un excedent la un deficit al ofertei nete de valută din partea populației în raport cu cererea companiilor. Agenții economici au cumpărat net valută în echivalentul a 409 milioane de euro, cu 15,5% mai mult decât în august, în timp ce oferta netă din partea persoanelor fizice a crescut cu doar 2%, până la 398,4 milioane de euro. Diferența de 10,6 milioane de euro marchează inversarea situației din luna precedentă, când populația acoperea integral necesarul valutar al întreprinderilor.

Potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei, gradul de acoperire a cererii nete de valută a agenților economici prin oferta netă a persoanelor fizice a coborât de la 110,3% în august la 97,4% în septembrie, o diminuare de 12,9 puncte procentuale.

Cu alte cuvinte, dacă în august oferta netă din partea populației depășea cererea companiilor cu 36,4 milioane de euro, în septembrie aceasta a fost cu 10,6 milioane de euro mai mică decât necesarul net de valută al agenților economici.

Schimbarea a fost determinată în principal de accelerarea cumpărărilor de valută din partea companiilor. Într-o singură lună, cererea netă a acestora a crescut cu 54,9 milioane de euro, de la 354,1 milioane la 409 milioane de euro. În aceeași perioadă, oferta netă a populației a avansat cu numai 7,9 milioane de euro.

Evoluția indică o creștere a necesarului de valută al întreprinderilor, care poate fi asociată cu plățile pentru importuri și alte obligații externe. Totuși, datele BNM nu precizează în ce măsură majorarea cererii a fost determinată de fiecare dintre acești factori.

În pofida acestei schimbări, Banca Națională nu a efectuat intervenții pe piața valutară locală în septembrie. Situația contrastează cu luna august, când instituția cumpărase net 19 milioane de euro de pe piața interbancară.

Presiunile asupra pieței valutare s-au reflectat și într-o ușoară depreciere a leului față de moneda unică europeană. Cursul mediu a crescut de la 20,0541 lei pentru un euro în august la 20,1034 lei în septembrie, ceea ce înseamnă o depreciere a monedei naționale de aproximativ 0,25%.

Datele pentru primele nouă luni ale anului arată însă o situație mai echilibrată decât în 2025. Oferta netă de valută din partea persoanelor fizice a ajuns la 2,82 miliarde de euro, în creștere cu 464,1 milioane de euro, sau 19,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În același timp, cererea netă a companiilor a totalizat 2,959 miliarde de euro, cu 137,7 milioane de euro mai mult decât în ianuarie–septembrie 2025, echivalentul unei creșteri de 4,9%.

Astfel, diferența dintre cererea netă a companiilor și oferta netă a populației s-a redus de la 465,4 milioane de euro în primele nouă luni ale anului trecut la numai 139 milioane de euro în perioada similară din 2026. Este o diminuare de aproximativ 70% a acestui decalaj.

În consecință, gradul cumulat de acoperire a cererii valutare a crescut de la 83,5% la 95,3%, ceea ce indică o îmbunătățire substanțială a echilibrului dintre fluxurile nete de valută ale populației și necesarul agenților economici.

O altă evoluție se observă în structura valutelor tranzacționate de populație. Euro continuă să domine, cu o pondere de 66,2% în oferta netă, însă aceasta s-a redus față de 69,1% în august. În schimb, ponderea dolarului american a urcat de la 24,4% la 28,4%.

În valori absolute, oferta netă de dolari, exprimată în echivalent euro, a crescut de la 95,2 milioane la 113,1 milioane de euro, în timp ce oferta netă de monedă europeană a coborât de la 269,7 milioane la 263,8 milioane de euro.