Promo-LEX, încălcări până la 19:00: Recompense materiale și bănești, transportarea alegătorilor și agitație electorală

11 Iul. 2021, 20:16
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Iul. 2021, 20:16 // Actual //  MD Bani

Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 constată că din totalul de 464 de semnalări raportate de către observatorii Promo-LEX până la 14:00, de către echipa centrală a Misiunii Promo-LEX au fost prelucrate 342, dintre care în prezentul comunicat sunt incluse 131 de incidente.

Noi detalii privind desfășurarea scrutinului:

Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 constată,

Zvonuri, tentative sau chiar situații de recompense materiale sau bănești oferite alegătorilor în perimetrul de 100 m al secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor – 3 cazuri

  • SV 37/021 Căușeni, Hagimus. La orele 14:45 erau zvonuri despre faptul că se oferă recompensă bănească pentru voturi. Alegătorii au votat, dar când au ieșit din SV domnul care a promis bani, nu mai era.
  • SV nr. 35/38, Ungheni, Florițoaia Veche. Observatorul Promo-LEX a fost informat din mai multe surse că printre persoanele aflate în fața secției de votare sunt reprezentanți ai unui concurent, care ar face agitație electorală. Observatorul Promo-LEX, s-a deplasat către acel grup, iar localnicii au explicat că li s-a propus recompensă financiară pentru vot, susținere și să se afle lângă secția de votare și să îndemne alte persoane la rândul lor să voteze. Recompensa ar urma să fie primită la sfârșitul zilei.
  • SV 37/25 Cocieri, Regiunea Transnistreana. La ora 16.00, un alegător a informat mai multe persoane că a votat o dată cu buletinul lui și fișa de însoțire a copilului, iar altă dată mai venit odată și a votat prezentând buletinul său și fișa sa de însoțire. La Dubăsari, in regiunea hidrocentralei, este un post vamal, unde alegătorilor li se achită câte 200 ruble transnistrene pentru fiecare ștampilă pe fișa de însoțire.

Transportarea organizată a alegătorilor (autocare, microbuze sau alte unități de transport care în mod normal nu ar avea ce căuta în preajmă) – 6 cazuri.

  • SV 30/25 Strășeni, Lozova. La 14.30 un microbuz cu n/î E884PH, de model Mercedes-Benz, albastru, a transportat 8 persoane. Din spusele alegătorilor transportul este organizat din partea a doi concurenți.
  • SV 13/001 Dondușeni, Dondușeni. Un automobil de marca BMW, n/î KAM520, de culoare argintie a transportat cel puțin 6 alegatori la BESV. Automobilul a fost observat de 2 ori de către observatorul Promo-LEX și de alte ori de către alte persoane. Un alt observator din SV spune că mașina transporta oameni în favoarea unui concurent.
  • Ustia, Regiunea Transnistreană. Lângă podul de la Ustia, r. Criuleni, la orele 15.40, un automobil de model Lada de culoare roșie, n/î E983AM, a transportat de mai multe ori alegători din s. Ustia. Se transporta a câte 5 persoane la fiecare tură. Șoferul se numea ”Volodea”. O doamna a zis că dacă votează pentru un concurent vor obține 200 de ruble pe strada Frunze din or. Dubăsari.
  • SV 36/37 Rezina, Regiunea Transnistreană. La ora 17.10 automobilul de marca Volga, culoarea gri, n.î. P758 AC a fost observat deja de 3 ori, transportând organizat câte 4-5 alegători de fiecare data
  • SV 37/33 Sănătăuca, Regiunea Transnistreană. La ora 15.48 a fost observată în mod repetat transportarea alegătorilor cu mașina de model Audi, numărul de înmatriculare K 341 AK, culoarea neagră-albăstrie, cu același șofer care a fost văzut dimineața. Pasagerii vorbeau despre faptul că trebuie să meargă după bani, iar una din doamne, care a fost adusă nu știa pe cine să voteze și alta i-a spus să voteze un anumit concurent electoral.
  • SV 37/37 Regiunea Transnistreană. Aproximativ la ora 17:46, la circa 50m de secția de votare, observatorul a identificat automobilul de marca Opel minivan, cu numărul de înmatriculare P975CE, ce a transportat la SV, circa 7-8 persoane, după care a părăsit locul. Acest automobil a fost observat de cel puțin două ori.

Întreruperea pe parcursul zilei votării a procesului de filmare a operațiunilor electorale – 15 cazuri.

  • SV 31/21, Șoldănești, Mihuleni. Procesul de filmare a fost întrerupt imediat cu deschiderea SV, declarându-se că va fi reluat la închiderea SV și numărarea voturilor.
  • SV 7/51, Cahul, Moscovei. Procesul de filmare a alegerilor a fost întrerup după 3 ore de filmat din cauza descărcării acumulatorului camerei video. După reîncărcarea acumulatorului, procesul de filmare a fost reluat.
  • SV 1/206, Chișinău, Rîșcani. Aproximativ la 12:30, procesul de filmare a fost întrerupt din cauza deficiențelor tehnice ale camerei video. Membrii BESV au depus efort de a înlătura deficiențele, dar nici până la ora 13 filmarea încă nu a fost reluată
  • SV 37/014 Căușeni, Căușeni. La ora 7:00 a fost conectată camera, dar nu înregistrează. Președintele a argumentat că ea înregistrează doar la deschiderea secției și ulterior la final la închiderea SV și numărarea voturilor.
  • SV 37/033 Florești, Sănătăuca. La 15:10 s-a deconectat camera. Președintele doar la obiecția observatorului, a început să verifice de ce nu funcționează. Însă nu a remediat situația.
  • SV 25/064 Orhei, Puțintei. Camera video a încetat înregistrarea din motivul spațiului insuficient de stocare a informației. Președintele BESV a solicitat consultație și i-a fost sugerat să consemneze faptul respectiv printr-un proces-verbal, semnat de către membrii BESV.
  • SV 25/056 Orhei, Peresecina. La 15.40 camera video s-a oprit din motivul că spațiul de stocare a fost epuizat, iar de card memorie de rezervă nu dispun.
  • SV 7/31 Cahul, Colibași. Camera video funcționează cu întreruperi. Membrii BESV au observat. Este defectă priza. Dacă cablul se atinge, camera video se deconectează.
  • SV 18/12 Florești, Băhrinești. La 14.35, observatorul a sesizat ca nu funcționează camerele. Președintele BESV a deschis camerele au constatat ca nu filmează, au sunat la CEC. Au fost anunțați că camera poate doar 6 ore să înregistreze, iar după acest timp- deja nu mai este memorie. Au zis ca se va apropia cineva sa să remedieze situația.
  • SV 30/23 Strășeni, Lozova. La 15.11 s-a constatat că nu lucrează camera video. Președintele BESV nu  a reacționat.
  • SV 28/30 Sîngerei, Coșcodeni. La ora 07.10 a fost închisă camera video. Președintele BESV a menționat ca de la CEC a primit indicații să filmeze doar procesul de deschidere a secției de votare și după de închidere. deoarece camera nu are memorie suficientă pentru a înregistra toata ziua.
  • SV 28/7 Alexăndreni, Sîngerei. La ora 16.30 camera video nu filmează. Membrii BESV vorbeau între ei că camera se pornește doar la început și la sfârșit.
  • SV 11/6 Cimișlia, Cimișlia. La 16.34, a fost depistat că camera nu a înregistrat nimic. Președintele BESV nu a reacționat.
  • SV 1/71 Chișinău, Buiucani. La ora 17.00 camera video nu filma. Când a fost întrebat președintele BESV, acesta a spus că au filmat la începutul votării, iar în timpul zilei – nu este cazul, ca să nu încurce procesul de votare.
  • SV 37/015 Căușeni, Căușeni. La 17:39 s-a constat că camera nu funcționează. Președintele a zis ca nu a observat că nu funcționează și au conectat-o.

Agitație electorală sau PR negru în perimetrul de 100 m şi/sau în incinta  secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor – 11 cazuri.

  • SV 30/026 Strășeni, Micăuți. După ce au votat, circa 10 tineri au pus muzică în mașină la maxim lângă SV, perturbând liniștea. Președintele BESV i-a solicitat să părăsească zona, ori va chema poliția.
  • SV 37/010 Anenii Noi, Varnița. Alegătorii în grup de 2-3 îndemnau cu voce tare să voteze unui concurent în buletinul de vot. Președintele BESV le-a făcut observație.
  • SV 37/010 Anenii Noi, Varnița. La 15:13 alegătorii vorbeau între ei pe cine să voteze și să aplice ștampila în drept cu un concurent. Membrii BESV nu au reacționat.
  • SV 38/147 Diaspora, Republica Turcia – Istanbul. O alegătoare i-a arătat persoanei cu care a venit buletinul său de vot cu opțiunea pentru care a optat. Membrii biroului nu au observat acest lucru, deoarece în încăpere erau mai mult persoane și îmbulzeală din motiv că era doar o urnă de vot.
  • SV 1/191, Chișinău, Rîșcani. Un alegător, în holul SV, asculta spoturi și discursuri electorale ale concurenților electorali. La intervenția președintelui BESV, acesta a deconectat telefonul.
  • SV 38/73, Italia, Brescia. La cabinele de vot au fost observate persoane care purtau discuții și înaintau recomandări de exprimare a votului pentru un anumit concurent electoral.
  • SV 04/24 Anenii Noi, Gura Bîcului. La 13.24 a intrat în SV o persoana cu chipiu cu inscripția unui concurent. Acesta a întrat, a votat și a plecat. Nu a fost atenționat să scoată chipiul.
  • SV 38/33 Rusia, Sankt-Petersburg. Un alegător s-a prezentat în secția de vot cu tricou și chipiu cu elementele distinctive ale candidatului electoral unui concurent.
  • SV 38/73 Italia, Brescia. Un observator, fiind așezat lângă urna de vot și respectiv cabine de vot, cu voce tare la telefon spunea informații denigratoare la adresa unui concurent.
  • Rețele sociale. În cel puțin două cazuri candidații unui concurent au postat pe rețelele sociale și au distribuit opțiunile de vot, îndemnând cetățenii să urmeze exemplul.
  • SV 38/147 Turcia, Istanbul. Un alegător, după ce a votat, a spus aproximativ următoarelor „Aiștia de-al de lui _____ trebuie la gunoi.” Membrii BESV i-au comunicat ca nu poate face asta în incinta secției.

Încetarea/suspendarea nejustificată a votării în secția de votare – 9 cazuri.

  • SV 1/11, Chișinău, Botanica. Motivând precum că este necesară dezinfectarea sediului SV, membrii BESV au anunțat au suspendat procesul pentru 5-10 minute. Pentru perioada de timp indicată, tuturor celor prezenți în SV li s-a solicitat să iasă din incinta SV.
  • SV 1/10, Chișinău, Botanica. Motivând precum că este necesară dezinfectarea sediului SV, membrii BESV au anunțat au suspendat procesul pentru 5-10 minute. După ce în SV nu mai erau alegători, pentru perioada de timp indicată, tuturor celor prezenți în SV li s-a solicitat să iasă din incinta SV.
  • SV 01/233 Chișinău, Rîșcani. În intervalul de timp 13:10-13:40 alegătorii au așteptat reconectarea conexiunea la WI-FI a SIAS Alegeri.
  • SV 1/10, Chișinău, Botanica. Motivând precum că este necesară dezinfectarea sediului SV, membrii BESV au suspendat procesul de votare pentru 15 minute.
  • SV 9/36 Călărași. Săseni. De la 13.23- cel puțin până 13.50 a fost deconectată electricitatea, inclusiv pentru câteva minute a fost suspendat procesul votării. Conform alegătorilor, în alte parte de localitate este electricitate. Calculatoarele și camera video sunt conectate la generator, dar în secția de votare se votează cu lanternele.
  • SV 30/19 Strășeni, Ghelăuza. În SV s-a deconectat energia electrică timp de 5 minute (începând cu 13:28). După repornirea energiei electrice, calculatorul nu se poate conecta la internet. Alegătorii așteaptă să voteze în interiorul SV. Membrii BESV întreprind măsuri pentru a reconecta calculatorul la internet.
  • SV 13/001 Dondușeni, Dondușeni. În intervalul orelor 17.00-17.10 procesul de vot a fost suspendat pe motiv că nu a funcționat sistemul SIAS Alegeri.
  • SV 9/006 Călărași, Călărași. Procesul de votare a fost sistat pentru 10 minute pe motiv de pană de curent.
  • SV 28/054 Sîngerei, Prepelița. În intervalul de timp 17:30-17:40 a fost sistată activitatea SIAS Alegeri. Operatorii au restartat de câteva ori programul ca să îl reconecteze. În acest timp procesul de vot a fost stopat și alegătorii așteptau.

Acte de violență sau intimidări ale alegătorilor, sau altor persoane – 2 cazuri.

  • SV 1/144, Chișinău, Centru. Un alegător a tăiat cu pixul informația privind numele și datele de identitate ale feciorului său din listele electorale, motivul invocat fiind aflarea acestuia peste hotare. Președintele BESV a chemat poliția.
  • SV 38/4 Germania, Berlin. La ora 13.23 un alegător a făcut scandal în secția de vot fiind deranjat de prezenta observatorilor străini care nu vorbesc româna. A fost lăsat să voteze și rugat sa părăsească secția de votare.

Deficiențe în listele electorale (discrepanțe dintre adrese; alegători decedați; semnături în locul altor persoane) – 5 cazuri.

  • SV 1/95, Chișinău, Buiucani. Un alegător a identificat în listele electorale inclusă o rudă decedată de 10 ani.
  • SV 1/95 Chișinău, Buiucani. Doi alegători (soț și soție) aveau reședință în raza SV, dar nu se regăseau pe listele electorale. Președintele BESV a făcut un apel telefonic, după care alegătorii au votat pe listele suplimentare.
  • SV 36/012 UTAG, Comrat. În lista electorală au fost prezente 2 persoane decedate (un domn a identificat-o pe mama decedată recent, și o doamnă a identificat pe o rudă decedată). În primul caz, după sesizarea domnului, a intervenit poliția și a întocmit un proces-verbal referitor la caz. În al 2-lea caz, președintele BESV a explicat doamnei faptul că erorile din lista electorală sunt cauzate de Primărie.
  • SV 1/291, Chișinău, Stăuceni. Un alegător a identificat în listele electorale persoane străine înregistrate la adresa sa de reședință (anterior au avut adresa la această adresă, dar nu și în prezent).
  • SV 1/239, Chișinău, Rîșcani. Un alegător a identificat în listele electorale incluse persoane decedate de peste 3 ani. Președintele BESV a argumentat că rudele urmau să depună o cerere de corectare a listelor cu două săptămâni mai devreme.

Deficiențe în funcționarea SIAS Alegeri (suspendarea funcționării; situații când SIAS Alegeri indică faptul că alegătorul a votat, iar acesta susține că nu a votat) – 9 cazuri.

  • SV 37/034 Florești, Sănătăuca. Un alegător a depistat că sistemul SIAS Alegeri arată că și-a exercitat dreptul la vot, dar în fișa de însoțire a buletinului lipsește ștampila, iar pe listele electorale semnătura.
  • SV 22/001 Leova, Leova. În intervalul 14.45-14.58, a fost sistată activitatea SIAS alegeri. În acest timp au votat 5 alegători, care ulterior au fost introduși în sistem.
  • SV 28/021 Sîngerei, Chișcăreni. Deconectarea energiei electrice în intervalul 13.50-14.27. Un calculator a funcționat, astfel procesul nu a fost stopat.
  • SV 27/039 Rîșcani, Recea. O persoană nu a putut vota din motiv că în SIAS Alegeri figurează că aceasta ar fi votat în altă localitate. Membrii BESV au sunat la CEC, însă nu s-a clarificat situația. După ceva așteptări doamna a plecat, lăsând un număr de contact ca să poată reveni să voteze.
  • SV 1/10, Chișinău, Botanica. La 14.32, tip de aproximativ 8 minute, nu a funcționat SIAS Alegeri.
  • SV 1/135, Chișinău, Centru. Începând cu 15:25, timp de 15 minute, nu a funcționat SIAS Alegeri din cauza conexiunii la internet. În rezultatul intervenției specialiștilor, conexiunea a fost restabilită.
  • SV 1/61, Chișinău, Botanica. Un alegător a fost identificat în listele electorale de bază, nu însă și în SIAS Alegeri. În rezultat, acestuia i s-a permis să voteze.
  • SV 7/23 Cahul, Brînza. La 14.48, a fost sistat internetul. În 2-3 minute problema a fost remediată.
  • SV 18/14 Florești, Cernița. La ora 17.05 s-au atestat deficiențe ale funcționalității internetului. Pe parcursul zilei, apare și dispare conexiunea la internet fapt ce provoacă disfuncțiuni a SIASA.

Prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 m – 7 cazuri.

  • SV 16/39, Edineț, Lopatnic. La o distanță mai mică de 100 metri de la SV, pe o perioadă de aproximativ 20 minute, s-au aflat președintele raionului Edineț, care a discutat cu primarul s. Lopatnic.
  • SV 7/51, Cahul, Moscovei. O persoană, care se prezenta ca fiind din partea unui concurent, fără careva semne de identificare (acreditare sau legitimație) se afla în incinta SV.
  • SV 22/043 Leova, Tomaiul Nou. În incinta SV au intrat 4 persoane îmbrăcate în tricouri albe cu inscripția „Moldova merge la vot” sau „Moldova Votează”, fără alte legitimații sau acte, și au solicitat delegarea unei persoane care să meargă cu ei prin sate să mobilizeze populația să iasă la vot. Președinte BESV a respins solicitarea.
  • SV 11/024 Cimișlia, Gura Galbenei. Patru persoane necunoscute îmbrăcate în tricouri albe cu inscripția ,„Votează Moldova”, au intrat in SV, s-au fotografiat și au plecat.
  • SV 35/38, Ungheni, Florițoaia Veche. În raza de 100 m de la SV, se afla un grup de persoane neautorizate.
  • SV 37/8 Hîrbovăț, Anenii Noi. Mai mulți candidați unui concurent au stat de vorbă cu alegătorii timp de 10-15 minute, la o distanță de 15m de la intrare. Au întrebat inclusiv câți alegători au votat până acum.
  • SV 16/033 Edineț, Goleni. Lângă SV se află primarul care discută cu alegătorii. OTS-tul a fost înjurat de una din aceste persoane fiindcă a fotografiat discuțiile. Președintele BESV nu a reacționat la incidentul dat.

Prezența materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale din raza secției de votare (100 metri de la localul secției) – 16 cazuri.

  • SV 15/5, Dubăsari, Coșnița. În raza de 100 de metri de la SV, pe panoul informativ, au fost observate afișe electorale ale mai multor concurenți. La informarea președintelui BESV, acesta a declarat că este problema poliției.
  • SV 7/51, Cahul, Moscovei. La aproximativ 60 metri de SV, au fost observate pe panoul informativ afișe electorale ale doi concurenți. La informarea președintelui BESV, acesta a intervenit în vederea înlăturării acestora.
  • SV 1/15, Chișinău, Botanica. La o distanță de aproximativ 20 metri de SV, pe o bordură, au fost observate materiale electorale ale unui concurent. La informarea președintelui BESV, acesta a intervenit în vederea înlăturării acestora.
  • SV 37/006 Anenii Noi, Gura Bâcului. Materiale electorale afișate pe stâlp în favoarea unui concurent, dimensiunea aproximativă A4, 50m de la distanța de la SV.
  • SV 15/6, Dubăsari, Doroțcaia. În raza de 100 metri de la SV, au fost observate materiale electorale a doi concurenți.
  • SV 1/302 Chișinău, Condrița. A fost amplasat un calendar pe gard în fața SV, la o distanță de 25 m, cu mesaj electoral de la unui concurent. Anunțat președintele BESV, a scos calendarul.
  • SV 27/37 Râșcani. Răcăria. Materialele de agitație electorale ale unui concurent sunt afișate pe clădirea alături de SV, la o distanță 30 m. Materialul electoral are dimensiune 1,5-2,0 metri.
  • SV 9/8 Călărași, Călărași. Materiale de agitație electorale ale unui concurent, sunt amplasate la 50 m de SV, afișate pe un stâlp de electricitate, dimensiune A4.
  • SV 32/16 Ștefan- Vodă, Marianca de Jos. În jurul orei 8.50 la o distanță de 5 m de la SV, pe o masă în anticameră se afla un ziar al unui concurent, care practic în câteva minute a dispărut.
  • SV 32/32 Ștefan-Vodă, Volentiri. În raza 100 m de la secția de votare, a fost observat un pliant al unui concurent .
  • SV 27/22 Râșcani, Gălășeni. La 30 m de SV, sunt panouri publicitare din partea a doi concurenți.
  • SV 32/24 Ștefan Vodă, Răscăieți. În raza 100 m de secția de votare, în curtea la un alegător este afișat un panou unui concurent.
  • SV 32/08 Ștefan Vodă, Carahasani. La 15.31, observatorul Promo-LEX a observat un afișaj electoral, pentru doi concurenți, vis-a-vis de SV, în raza a 100 m. A fost anunțat președintele BESV, după care aceste materiale electorale au fost scoase.
  • SV 4/17 Anenii Noi, Ciobanovca. În ogradă SV este un stâlp pe care sunt afișe publicitare cu un concurent.
  • SV 7/41 Cahul, Giurgiulești. La 50-60 metri de la secția de votare pe panou informativ sunt pliante A3 ale concurenților electorali. Președintele a spus că au încercat să le roadă de pe panou dar nu le-a reușit.
  • SV 24/006 Ocnița, Otaci. În apropierea SV se află banere în favoarea concurenților electorali.

Fotografierea buletinelor de vot, alte încălcări ale secretului votului (prezentarea buletinului cu votul exprimat, amplasarea defectuoasă a cabinelor de vot ce permit vizualizarea opțiunii alegătorului etc.) – 29 cazuri.

  • SV 1/104, Chișinău, Buiucani. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. La intervenția președintelui BESV, acestuia i s-a solicitat să șteargă poza. În rezultat, funcționarul electoral a fost agresat și insultat verbal de alegător. Președintele BESV a chemat poliția. În prezența polițistului poza a fost ștearsă.
  • SV 1/230, Chișinău, Rîșcani. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. La intervenția președintelui BESV, acestuia i s-a solicitat să șteargă poza.
  • SV 9/36, Călărași, Săseni. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. Membrii BESv au intervenit cu solicitarea de a fi ștearsă poza.
  • SV 1/91, Chișinău, Buiucani. Un alegător a încercat să fotografieze copilul cu buletinul de vot. Președintele BESV i-a comunicat că acțiunea constituie o încălcare, solicitându-i să se îndrepte spre cabina de vot pentru a vota. Dat fiind faptul că alegătorul nu se grăbea să se îndrepte spre cabina de vot pentru a vota, președintele BESV a fost nevoit să repete solicitarea. Alegătorul a reacționat agresiv, acuzând că îi este îngrădit dreptul de a vota, solicitând intervenția reprezentanților forțelor de ordine. Atât alegătorul, cât și președintele BESV, au fost audiați timp de vreo 20 minute. În final, alegătorul a votat și a părăsit incinta SV.
  • SV 38/46 Diaspora, Republica Federală Germania. Un alegător și-a fotografiat buletinul în cabina de vot, iar la observația unui membru BESV a reacționat agresiv.
  • SV 01/010 Chișinău, Botanica. La ora 14:09, un alegător a făcut poză la buletinul de vot. Ulterior, a fost atenționată de membrul BESV că este o încălcare și să șteargă poza.
  • SV 01/117 Chișinău, Centru. O doamnă a intrat cu copilul său (apoximativ 17-18 ani) în cabina de vot și a fotografiat buletinul. Secretara BESV a cerut alegătoarei să prezinte telefonul și să șteargă fotografia buletinului.
  • SV 35/035 Ungheni, Costuleni. O doamnă și-a fotografiat buletinul de vot la ora 15:26. Președintele BESV a observat și i-a solicitat să șteargă poza.
  • SV 13/027, Dondușeni, Țaul. Un alegător a fotografiat buletinul de vot. Președintele BESV nu era prezent.
  • SV 9/006 Călărași, Călărași. La SV doi alegători și-au pozat buletinul de vot iar unul a filmat buletinul de vot. Președintele BESV le-a făcut observație , materialul a fost șters.
  • SV 1/137, Chișinău, Centru. Un alegător, după ce a votat, a încercat să fotografieze buletinul de vot. La intervenția membrilor BESV însă, tentativa a eșuat.
  • SV 1/153, Chișinău, Ciocana. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. La intervenția președintelui BESV, acesta a șters poza.
  • SV 1/252, Chișinău, Cricova. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. La intervenția președintelui BESV, acesta a șters poza.
  • SV 1/304, Chișinău, Ghidighici. Doi alegători, după ce au votat, au fotografiat buletinele de vot. La intervenția președintelui BESV, aceștia au șters pozele.
  • SV 1/222, Chișinău, Rîșcani. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. La intervenția președintelui BESV, acesta a declarat că acesta este dreptul său, refuzând să se conformeze solicitării funcționarului electoral.
  • SV 1/198, Chișinău, Rîșcani. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. Membrii BESV nu au intervenit pentru a soluționa situația.
  • SV 1/136, Chișinău, Centru. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. La intervenția președintelui BESV, pozele au fost șterse.
  • SV 1/191, Chișinău, Rîșcani. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. La intervenția președintelui BESV, pozele au fost șterse.
  • SV 1/198, Chișinău, Rîșcani. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. Membrii BESV nu au intervenit pentru a soluționa situația.
  • SV 9/29 Călărași, Peticeni. La 15.50 un alegător, la ieșirea din secția de votare, a arătat observatorului o poza precum că a pozat buletinul său de vot. Momentul fotografierii nu l-a observat nimeni din Secția de votare.
  • SV 38/73 Italia, Brescia. La ora 15.00 a fost fotografiat un buletin de vot.
  • SV 38/48 Germania, Frankfurt pe Main. O alegătoare a fotografiat buletinul de vot la ora 15:05. Acest fapt a fost observat de toți observatorii si membrii BESV. Alegătoarea a fost atenționată.
  • SV 38/73 Italia, Brescia. La ora 15.18, 3 alegători intrau unul la altul în cabine demonstrând și verificând buletinele lor de vot.
  • SV 1/198, Chișinău, Rîșcani. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. La solicitarea președintelui BESV de a ștergere poza, alegătorul a refuzat, argumentând că telefonul este proprietatea sa.
  • SV 1/31, Chișinău, Botanica. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. La argumentarea președintelui BESV că este o încălcare a cadrului legal și solicitarea de a ștergere poza, alegătorul a refuzat, argumentând că este acuzat nejustificat. În rezultat, pentru remedierea situației, a fost solicitată intervenția forțelor de ordine.
  • SV 1/248, Chișinău, Codru. Un alegător, după ce a votat, a fotografiat buletinul de vot. Președintele BESV a solicitat intervenția forțelor de ordine. Până la intervenția poliției, alegătorul a șters poza
  • SV 24/006 Ocnița, Otaci. Un alegător a făcut poza la buletinul de vot. Membrii BESV nu au observat acest lucru și nu au reacționat.
  • SV 38/5 Belgia, Bruxelles. La 15.31 un alegător a fotografiat buletinul de vot, aflându-se în cabina de vot. I-a fost făcută observație de către un membru BESV.
  • SV 1/192, Chișinău, Rîșcani. Pentru o scurtă perioadă de timp, observatorul unui concurent s-a amplasat astfel în SV, încât putea vizualiza interiorul cabinei de vot.

Votarea nejustificată în grup (doi sau mai mulți alegători) – 8 cazuri.

  • SV 32/10 Ștefan Vodă, Cioburciu. Un alegător în vârstă a votat de 2 ori, odată pentru sine și odată pentru fiica sa, argumentând că ea are dizabilitate și nu își poate exercita dreptul la vot. Președintele BESV a atenționat persoanele date.
  • SV 35/007 Ungheni, Ungheni. O doamnă a intrat în cabina altul alegător și i-a indicat de 2 ori unde să aplice ștampila Votat la orele 15:39. Membrii BESV au atenționat-o verbal.
  • SV 11/002 Cimișlia, Cimișlia. Un alegător a intrat în cabina de vot și a telefonat pe cineva. La întrebarea adresată de  către observator  pe cine a telefonat alegătorul a comunicat că a sunat un cumătru să întrebe pe cine se voteze fiindcă a uitat.
  • SV 9/006, Călărași, Călărași. În cabina de vot au intrat împreună bunicul care avea probleme locomotorii și nepotul care-i arăta clar și tare pe cine să voteze. Președintele BESV a făcut observație dar ei nu au reacționat.
  • SV 1/198, Chișinău, Rîșcani. Un alegător, după ce a primit buletinul de vot și s-a îndreptat spre cabina de vot, a efectuat un apel telefonic pentru a se consulta cu cineva pentru cine să voteze. Membrii BESV i-au făcut observație, doamna însă a închis telefonul după ce a terminat apelul.
  • SV 1/86, Chișinău, Buiucani. Doi alegători au intrat în aceeași cabină de vot. La intervenția președintelui BESV însă, aceștia s-au dispersat și au votat separat.
  • SV 1/151, Chișinău, Ciocana. Doi alegători în etate au votat în aceeași cabină de vot. Membrii BESV nu au intervenit.
  • SV 27/003 Rîșcani, Rîșcani. O alegătoare a intrat în cabina cu fiul său matur în aceiași cabină. La obiecția membrilor BESV, a spus că nu știe pe cine să voteze, iar fiul său o va ajuta.

Nerespectarea măsurilor de protecție în context COVID –2 cazuri.

  • SV 12/19, Criuleni, Hîrtopul Mare. Membrii și președintele BESV nu poartă mască de protecție.
  • SV 33/30, Taraclia, Vinogradovca. Membrii și președintele BESV nu poartă mască de protecție.

Deconectări energie electrică – 3 cazuri

  • SV 9/006, Călărași, Călărași. Pentru 10 minute lumina în secția de votare s-a stins. Președintele BESV a reușit să rezolve problema rapid.
  • SV 8/45, Cantemir, Țiganca. La orele 14:10 s-a stins lumina în secția de votare. Timp de 10-15 minute SIAS Alegeri nu a fost funcțional. Președintele BESV a căutat o soluție, a găsit un modem și a continuat activitatea.
  • SV 28/22 Sîngerei, Chișcăreni. În intervalul 14.00-14.27 a fost deconectată energia electrică, un calculator a fost conectat la o sursă de energie portativă de rezervă, astfel, procesul electoral nu a fost oprit.

Urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale/ ruperea/ deteriorarea sau absența sigiliilor pe urnele de vot – 2 cazuri.

  • SV 13/7, Dondușeni, Cernoleuca. Una din urnele de vot staționare a fost sigilată cu doar 3 sigilii.
  • SV 01/71 Chișinău, Buiucani. La 16.58, a fost depistat că urnele staționare au fost sigilate cu 2 sigilii din 4. Nu s-a reacționat cu nimic din partea BESV.

Altele – 4 cazuri.

  • SV 37/015 Căușeni, Căușeni. În incinta SV observatorii a doi cocnurenți consumă alcool (vin) împreună cu o parte din membrii BESV.
  • SV 28/61 Sângerei, Tăura Veche. La ora 13.00, s-a aflat că observatorul din partea unui concurent, se afla în stare de ebrietate. Președintele BESV l-a rugat sa părăsească SV, iar observatorul a plecat.
  • Răscăieții Vechi, Regiunea Transnistreană. În intervalul 16.05- 16.20, la podul peste râul Nistru, s. Răscăieții Vechi, veteranii de război de pe stânga Nistrului permiteau accesul doar automobilelor care trec prima data. La fața locului sunt 2 echipe de poliție.
  • SV 32/030 Ștefan Vodă, Talmaza. Au fost depuse 18 cereri de votare la locul aflării cu urna mobilă, dintre care 2 persoane s-au prezentat fizic. Membrii BESV (2) și un observator unui concurent au plecat cu urna mobilă, luând cu sine 20 de buletine de vot, mai multe decât se permite legal.

Comunicatul este elaborat în cadrul Misiunii de observare a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 desfășurată de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin Programul „Democrație, Transparență și Responsabilitate”, al Consiliului Europei prin proiectul „Suport pentru observarea civică a alegerilor parlamentare anticipate din 2021 în secțiile de votare create în străinătate”, precum și al Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău prin proiectul „Suport pentru informarea cetățenilor și observarea civică a alegerilor parlamentare anticipate din 2021 în secțiile de votare create alegătorii din regiunea Transnistreană”. Componenta „Discursul instigator la ură” este susținută de către Departamentul Justiție și Drepturile Omului al Fundației Soros Moldova prin proiectul „Consolidarea unei platforme de dezvoltare a activismului și educației de Drepturi ale Omului în Republica Moldova – etapa a IV-a”.

Opiniile exprimate în rapoartele și comunicatele publice ale MO Promo-LEX aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorilor sau partenerilor. Conținutul acestui document poate fi supus revizuirilor redacționale.

04 Apr. 2026, 12:23
 // Categoria: Opinii // Autor: 
04 Apr. 2026, 12:23 // Opinii // 

De ce Donald Trump este un pericol mult mai mic față de ceea ce urmează; JD Vance

Trump, omul care râdea de Biden că adoarme în conferințe, că se contrazice în aceeași propoziție, că e un ramolit ținut în viață de medicamente și de staff, a devenit exact Biden. Soarta e și crudă, și dreaptă: același mers ezitant, aceleași fraze care se întorc unele împotriva altora, același aer de marțafoi căruia îi scapă realitatea printre degete. Tabloul clinic e aproape identic.

Însă în umbra lui Trump, tânăr și lucid, stă JD Vance! Patruzeci și unu de ani, soția lui așteaptă al patrulea copil, omul care e convins că numai credința poate conduce lumea. Convins că democrația e un experiment eșuat. Convins că el și doar el știe ce urmează.

Doamnelor și domnilor, noi încă nu-l cunoaștem bine pe JD Vance. Dar vă asigur, el ne cunoaște foarte bine pe noi toți. Și știe inclusiv cum ar trebui să trăim.

Vă invit la lectură pentru a înțelege de ce lansarea unei cărți va însemna, cel mai probabil, și noua direcție a politicii americane republicane. Cititul este gratuit, dar un abonament plătit este doar pentru cei care si vor să înțeleagă mai mult!

După nebun, vine „profetul”

Donald Trump și JD Vance nu sunt două grade ale aceluiași pericol, sunt două specii diferite. Președintele Trump este catastrofa meteorologică violentă, imprevizibilă, spectaculos de caraghioasă, dacă există așa ceva, dar în cele din urmă trecătoare. Vance e altceva, e proiectul construit cu mare grijă în spatele furtunii. În timp ce primul talks shit, celălalt desenează planuri. Trump distruge din instinct, este incult și înțelege puțin.

JD Vance este altă marfă. El construiește din convingere.

Iar între instinct și convingere, între haos și doctrină, între nebunie și „profeție”, distanța aceasta, e exact măsura pericolului suplimentar pe care îl reprezintă vicepreședintele Statelor Unite, posibilul candidat republican la alegerile din 2028, autorul viitoarei cărți Communion: Finding My Way Back to Faith („Împărtășanie: Regăsirea drumului către credință”), care va apărea pe 16 iunie la Harper Collins Publishers.

Creatorul din Silicon Valley

JD Vance nu s-a inventat singur. Ca orice produs politic, a fost inventat.

Peter Thiel, miliardarul din Silicon Valley care a scris răspicat că nu mai crede că libertatea și democrația sunt compatibile, l-a descoperit, l-a finanțat și l-a introdus în rețelele unde se construiesc doctrine, nu partide. Vance este o creație a lui Thiel. Și, la fel ca binefăcătorul său, îmbrățișează o ideologie radicală care urmărește să distrugă guvernarea democratică ca sistem. Nu să o reformeze, ci să o distrugă.

Ideologul din spatele acestui proiect se numește Curtis Yarvin, blogger cunoscut sub pseudonimul Mencius Moldbug, fondatorul mișcării Dark Enlightenment sau NRx, Neoreacționarismul. Yarvin este gânditorul principal al unei mișcări care promovează deschis dictaturile ca superioare democrațiilor și care vede națiunile ca sisteme software depășite ce trebuie pur și simplu dezinstalate. Iar acestea nu sunt metafore, sunt componente explicite ale doctrinei.

Vance l-a lăudat public pe Yarvin în 2021 și, preluând direct una dintre ideile lui, a spus că Trump ar trebui să concedieze fiecare funcționar de rang mediu din administrația federală și să-l înlocuiască cu „oamenii noștri”, iar dacă instanțele l-ar opri, să iasă în față și să declare că decizia judecătorilor nu îl privește.

Teologul de la Notre Dame

Dar Yarvin și Thiel sunt doar jumătate din ecuație. Cealaltă jumătate e mai subtilă și, în felul ei, mai periculoasă — pentru că vine învelită în latină și în miros de tămâie.

Vance s-a aliniat cu mișcarea catolică postliberală, al cărei principal teoretician, Patrick Deneen de la Notre Dame, scrie că este nevoie de „schimbare de regim, răsturnarea pașnică, dar viguroasă a clasei conducătoare liberale corupte și crearea unei ordini postliberale.”

Consensul acestui curent e că metodele și modelele democratice nu sunt suficiente pentru a salva societatea. Integraliștii speră că Trump va dezmembra sistemul democratic astfel încât creștinii, cum a spus chiar Trump, „să nu mai trebuiască să voteze niciodată.“
Vance a spus că, data viitoare când aliații săi controlează președinția sau Congresul, „trebuie să fim cu adevărat necruțători în exercitarea puterii” și că republicanii trebuie să pună mâna pe instituții, inclusiv universități, „pentru a le face să lucreze pentru oamenii noștri.”

Dacă n-am fi văzut cum lucrează actuala administrație americană, am fi zis că e doar un mic exces verbal. Dar nu e. E viziune de stat și, din pacate, si o viziune asupra viitorului.
Înțelegeți ce se întâmplă? Vance a reușit o sinteză extraordinară: pe de o parte, techno-autoritarismul Silicon Valley al lui Thiel și Yarvin, statul ca o corporație, democrația ca software defect ce trebuie șters și reinstalat, pe de altă parte, integralismul catolic, adică statul subordonat Bisericii, ordinea naturală divină impusă prin lege. Două ideologii radical diferite ca sursă, convergente însă ca scop: sfârșitul pluralismului liberal și instalarea unei elite care știe, mai bine decât tine și decât mine, cum trebuie să trăim.

Ce se întâmplă în viața reală

Dacă cineva crede că acestea sunt discuții rezervate revistelor de științe politice, se înșală. Toate aceste idei vor avea consecințe cât se poate de practice atunci când JD Vance va ajunge să decidă politici publice.

Adică vor avea efecte asupra corpului nostru, consecințe în dormitorul tău, asupra drepturilor și libertăților tale cetățenești.

Avortul
Vance s-a descris pe sine drept „100% pro-life” și a declarat că „ar dori ca avortul să fie ilegal la nivel național.“ A apărat lipsa excepțiilor pentru viol și incest din interzicerea avortului în Texas, spunând că „două greșeli nu fac o dreptate.“

Și, poate cel mai orwellian detaliu: Vance a semnat o scrisoare prin care cerea retragerea regulilor ce protejau confidențialitatea dosarelor medicale ale femeilor care călătoreau în alt stat pentru a întrerupe o sarcină, deschizând practic ușa supravegherii sarcinilor de către stat. Proiectul 2025, pe care Vance l-a descris drept conținând „idei bune,” propune redenumirea Departamentului de Sănătate în „Departamentul pentru Viață” și implementarea unui sistem național de supraveghere a avorturilor, fiecare procedură, la ce vârstă gestațională, din ce motiv, din ce stat provenea pacienta.

George Orwell ar fi recunoscut imediat sistemul.

Libertatea de gândire
La un miting din ianuarie 2026, Vance a declarat că e rolul Americii să „combată DEI și ideologiile radicale de gen care vânează copiii noștri”, nu al statelor individuale, nu al comunităților locale, ci al Americii ca proiect unitar guvernat de o viziune morală centralizată. Adică al lui JD Vance.

Modelul politic pe care îl admiră în mod declarat este Viktor Orbán. Nu în sens abstract; pe 7 aprilie 2026, JD Vance va zbură personal la Budapesta pentru a-l susțină pe premierul ungar cu doar câteva zile înainte de alegerile legislative care îi vor decide soarta politică. Are programat un discurs despre „bogatul parteneriat dintre Ungaria și Statele Unite.” Secretarul de stat Rubio a fost deja acolo cu câteva săptămâni înainte, să-i ureze „succes.” Iar Trump l-a descris pe Orbán ca pe „un lider cu adevărat puternic, cu o capacitate dovedită de a produce rezultate fenomenale.“

Cine a trăit în Europa de Est și în UE știe bine exact ce înseamnă aceste „rezultate fenomenale” în practică. Și cât de mult a decăzut societatea maghiară sub bagheta lui Orban.

„Communion” sau invitație la “Împărtășanie”

Pe 16 iunie 2026, JD Vance va publica o carte despre cum și-a găsit drumul înapoi spre Dumnezeu. O va lansa în America, pentru americani. Și americanii o vor citi cu emoție, cu interes, poate cu admirație. Pentru că americanii nu știu și înțeleg destul de puțin, așa au demonstrat lumii de multe ori.

De exemplu, nu știu ce înseamnă un stat care decide pentru tine și pe corpul tău. Nu știu ce înseamnă Decretul 770. Nu știu că în România lui Nicolae Ceaușescu avortul a fost interzis în 1966, că femeile mureau cu miile în spitale improvizate sau în bucătării, că generații întregi de copii nedoriți au crescut în orfelinate despre care, cum scria cineva recent, nici măcar Stephen King n-ar fi avut tupeu să scrie. Nu știu că între 1966 și 1989 au murit oficial aproape 10.000 de femei din cauza avorturilor ilegale, iar numărul real era cu mult mai mare, îngropat în statistici falsificate, în tăcere administrativă, în rușinea sistemului. Nu știu ce înseamnă frica, nu frica abstractă, cea de la televizor, ci frica de propria sarcină, de propriul corp devenit proprietate de stat.

Noi, românii, știm. Cei care am trăit în comunism știm exact ce înseamnă când statul decide că are dreptul să intre în dormitorul tău și să decidă în numele unui drept pe care el, statul, îl batjocorește în fiecare secundă. În realitate, statul român nu dă doi bani pe viața ta, și când nu te omoară, te umilește continuu. Dar când e vorba de a decide asupra corpului femeii, cum să scape o asemenea ocazie, el, un ticălos fără de margini?
Ș iată unde am ajuns: un sondaj INSCOP din martie 2026, realizat pe un eșantion reprezentativ de tineri români între 18 și 35 de ani, arată că 58,4% dintre ei sunt împotriva avortului. Cincizeci și opt la sută dintre tinerii unei țări care a trăit pe propria piele ce înseamnă interdicția. Între timp, un sondaj din 2024 al Asociației Moașelor Independente a constatat că 90% dintre spitalele și clinicile din România, din 959 analizate, au refuzat să ofere trimiteri pentru femeile care solicitau avort.

Avortul e legal în România. Și ce dacă, de când în România legea trebuie si respectată ?

Directorul INSCOP, Remus Ștefureac, a comentat rezultatele astfel: „Ne arată și un filon mai conservator al tinerilor și efectul unor dezbateri din societatea românească. Ne arată și vulnerabilitatea categoriei tinere asupra dezinformării, asupra populismelor de orice tip.”

Asta înseamnă că îndoctrinarea funcționează. La treizeci și șase de ani după ce Nicolae Ceaușescu a crăpat, proiectul lui merge mai departe. Fără el, dar prin Biserică și prin algoritmi.

Aceasta e România pe care o recunoaște JD Vance.

Aceasta e lumea pe care o construiește, rafinată ideologic, legitimată teologic, exportată global. Un Vance președinte nu ar face altceva decât să dea apă la moară „credincioșilor” care nu sunt capabili să gândească pentru ei înșiși, dar care sunt gata oricând să decidă pentru alții.
La fel si cu medicii și cu asistentele care refuză avorturile în spitale publice invocând conștiința, dar care nu au nici o tresărire când vine vorba de condiționarea actului medical de sfânta șpagă! A celor care confundă credința cu puterea și puterea cu dreptul de a controla. Dacă ar fi așa cum propovăduiesc aceste carcase ale moralității, România n-ar mai fi țara furtului, a corupției și a preacurviei, nu ar mai fi țara imposturii, a bigotismului medieval și a lipsei de sacru.

Iar aici nu e doar nostalgie după comunism în sens strict. E ceva mai difuz și mai periculos: imensa disponibilitate de a ceda dreptul de a decide, de a preda cheile propriei vieți unui sistem care promite în schimb ordine, sens și mântuire. Ceaușescu promitea și el ceva. Promitea nație, familie, viitor. Și a livrat foamete în bucătării, moarte în orfelinate și frică în fiecare casă.

Titlul cărții lui Vance nu e ales întâmplător. Communion — Împărtășanie, este în teologia catolică ritualul central prin care credincioșii consumă pâine și vin care, conform dogmei transsubstanțierii, se transformă apoi în trupul și în sângele lui Hristos. Dar euharistia nu e un act individual. E actul prin care te unești cu corpul mistic al Bisericii, cu toți ceilalți credincioși. E dizolvarea eului în colectivul sacru.

Asta este exact ceea ce propune Vance din punct de vedere politic: nu libertatea individuală, ci subordonarea individului față de un adevăr comun, revelat, inatacabil.
Titlul cărții lui e, în felul acesta, și un manifest. Nu spune „iată călătoria mea personală.” Spune „iată corpul din care fac parte și din care ar trebui să faceți parte și voi.”

E subtil. E inteligent. Și e înfricoșător tocmai pentru că e sincer.

Iar diferența față de omul pe care îl servește acum este abisală. Trump e ținut în geam, îmbătrânit, previzibil, prizonier al propriei guri slobode și al degenerării evidente. Lumea lui are două culori: good guy și bad guy. Atât. Mintea lui n-are nuanțe, nu a avut niciodată și nici n-a simțit nevoia — pentru că în lumea lui binară totul se rezolvă simplu: ești cu mine sau ești dușmanul meu. Un om periculos, da. Dar un om pe care îl înțelegi, pentru că nu face nimic surprinzător.

JD Vance e altă specie. El nu mai are nici măcar gândirea binară. Nu pentru că ar fi mai complicat, ci pentru că acolo unde există credință ca program politic, binarul dispare și el, rămâne doar adevărul revelat, singurul, întreg și inatacabil. Nu există negociere cu adevărul revelat. Nu există excepții, nuanțe, cazuri particulare. Există doctrina și există cei care n-au înțeles-o încă.

Platformele electorale se negociază în Congres. Cosmologiile nu se negociază nicăieri.

Trump doar urlă și trece. Prin Vance vine însă vraja. Pentru că Dumnezeu i-a dat învățătura, iar Vance i-a găsit cea mai lumească și mai periculoasă dintre întrebuințări.

SERGIU TOADER | București, România