Reacția Linella și Fidesco la bananele pline cu pesticide: FRUCT EXPERT – PLUS le importă

03 Mai 2024, 14:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mai 2024, 14:22 // Actual //  bani.md

În urma comunicatului emis de ANSA la data de 2 mai, referitor la depistarea unui lot de banane ce depășește limita admisibilă al reziduului de pesticid Clorpirifos, dorim să ne exprimăm îngrijorarea față de modul în care această informație a fost prezentată publicului. Este important de subliniat că responsabilitatea pentru depășirea limitelor de reziduuri de pesticide nu revine rețelelor de supermarketuri Linella și Fidesco, ci importatorului S.R.L ”FRUCT EXPERT – PLUS”, care a furnizat lotul respectiv. Un aspect esențial care trebuie evidențiat este faptul că S.R.L ”FRUCT EXPERT – PLUS” este unul dintre cei mai mari importatori de citrice, care asigură cu banane  piața din Moldova.

Compania Moldretail Group S.R.L., imediat după apariția comunicatului, a solicitat explicații clarificatoare de la ANSA cu privire la modalitatea de identificare a magazinelor implicate și motivele pentru care numele altor rețele comerciale, care lucrează cu același furnizor, nu au fost menționate. Această omisiune a creat o percepție eronată, sugerând o vizare nejustificată a companiei noastre, lucru care afectează grav imaginea noastră.

Avem încredere că un răspuns oficial din partea ANSA ne va oferi detalii suplimentare pentru a înțelege exact circumstanțele acestui incident. De asemenea, dorim să reiterăm angajamentul nostru ferm față de siguranța și sănătatea consumatorilor noștri. Moldretail Group S.R.L. a luat deja măsurile necesare de precauție, iar lotul respectiv a fost retras imediat de pe rafturile magazinelor. Pe cazul dat am inițiat o investigație internă amănunțită, pentru a preveni apariția incidentelor similare pe viitor.

Suntem dedicați continuării oferirii de produse de înaltă calitate clienților noștri și colaborăm activ cu toate părțile interesate pentru a garanta că toate standardele de siguranță sunt respectate cu strictețe.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

19 Oct. 2026, 14:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Oct. 2026, 14:50 // Actual //  Grîu Tatiana

Tarifele pentru apă și canalizare la Căușeni și Briceni ar putea crește. Potrivit solicitărilor depuse la ANRE, la Căușeni cele două servicii s-ar scumpi împreună cu aproximativ 2,2%, iar la Briceni sunt propuse majorări mult mai mari pentru consumatorii casnici, în timp ce tarifele pentru consumatorii noncasnici ar rămâne neschimbate.

La Căușeni, tariful pentru apa potabilă ar crește de la 27,24 lei la 28,37 lei pentru un metru cub. Diferența este de 1,13 lei, echivalentul unei majorări de aproximativ 4,1%. Pentru canalizare și epurarea apelor uzate, tariful propus este de 28,07 lei pentru un metru cub, cu 10 bani sau circa 0,4% peste cel actual.

„Apă-Canal Căușeni” a cerut tarife mai mari: 28,48 lei pentru apă și 36,37 lei pentru canalizare. În urma examinării solicitării, ANRE a redus cheltuielile acceptate pentru calcularea tarifelor de la aproximativ 18,1 milioane la 14,43 milioane de lei. Diferențele vizează în special amortizarea bunurilor, energia electrică și cheltuielile de personal. În calcul sunt incluse și devieri tarifare de circa 2,02 milioane de lei din perioadele precedente, care urmează să fie recuperate prin tarif.

La Briceni, proiectul prevede tarife diferențiate pentru populație și consumatorii noncasnici. Pentru consumatorii casnici, alimentarea cu apă ar urma să coste 22,42 lei pentru un metru cub, față de 15,50 lei în prezent. Majorarea ar fi de 6,92 lei, adică aproximativ 44,6%. Canalizarea și epurarea apelor uzate s-ar scumpi pentru populație de la 21 de lei la 32,66 lei pentru un metru cub. Diferența este de 11,66 lei, echivalentul unei creșteri de circa 55,5%.

Pentru consumatorii noncasnici din Briceni, proiectul păstrează tarifele actuale: 50,34 lei pentru un metru cub de apă tehnologică și 46,94 lei pentru canalizare și epurarea apelor uzate.