Republica Moldova – țara rablelor pe roți!? Am depășit pragul de 700 mii de autoturisme

13 Sept. 2021, 14:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Sept. 2021, 14:02 // Actual //  bani.md

În luna august Republica Moldova a depășit pragul de 700 mii de autoturisme. În 2021 sunt importate în fiecare lună câte 3 mii de automobile. Dacă o ținem tot așa, atunci în mai puțin de trei ani trecem de 800 mii, iar până la un milion nu mai e mult, contată economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

”În ultimii 50 de ani numărul de automobile în țară a crescut de 45 de ori, de la 15 mii automobile în 1970 la 700 mii automobile în prezent. Iar lungimea drumurilor în aceeași perioadă a rămas aproape neschimbata, 6,2 mii km în 1970 și doar 9,4 mii km în prezent”, scria anterior pe blogul său economistul.

Potrivit lui, după numărul de mașini pe cap de locuitori, Republica Moldova este de doua ori sub media țărilor avansate. Așa ca numărul de mașini se va dubla îăn următorii ani.

În opinia lui, în câțiva ani ambuteiajele în câțiva ar putea fi de câteva ori mai mari față de ce avem în prezent. În timp ce numărul de automobile sa dublat în mai puțin de 15 ani, lungimea drumurilor și a străzilor a rămas practic la fel cum era acum 50 de ani. Drept consecință numărul de automobile la un km de drum a crescut de 24 de ori în ultimii 50 de ani, de la 3 automobile la un km de drum în 1970 la peste 73 de automobile în 2020. Cel mai afectat oraș este Chișinău unde sunt 207 automobile la un km de drum

Potrivit specialiștilor, parcul de automobile din Rebublica Moldova este cel mai vechi din Europa. 75% din numărul total de automobile sunt mai vechi de șapte ani.

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.