Rezultatele perchezițiilor de la ANI: au fost ridicate telefoane, calculatoare, documente, agende și alte înscrisuri

27 Ian. 2022, 17:27
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Ian. 2022, 17:27 // Actual //  MD Bani

Procurorii din cadrul Procuraturii (PA) au venit cu detalii referitoare la perchezițiile efectuate joi, 27 ianuarie, la domiciliul Rodicăi Antoci, șefa Autorității Naționale de Integritate. Astfel, conform notei informative, procurorii anticorupție au efectuat 9 percheziții în cadrul unei cauze penale, pornită conform bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în care este vizată președinta Autorității Naționale de Integritate (în continuare ANI) și o angajată din cadrul acestei instituții.

Mai mult, procurorii spun că acestea sunt cercetate pentru faptul că, depășind atribuțiile de serviciu, prin acțiunile lor au cauzat instituției publice un prejudiciu în valoare totală de 126 570 lei în următoarele circumstanțe:

„Într-un caz, președinta ANI și angajata instituției sunt cercetate pentru că ar fi achitat servicii în valoare de 29 570 lei pentru lucrări de vopsire a automobilelor deși contractul încheiat între ANI și agentul economic nu includea astfel de servicii. Într-un alt caz, persoanele sunt cercetate pentru că, acționând contrar atribuțiilor de serviciu, în timp scurt după ce de către un agent economic contractat a fost efectuată reparația și instalarea ușilor în edificiul ANI, din motivul că nu le-a plăcut caracteristicile ușilor, contrar prevederilor legale au contractat un alt agent economic de la care au cumpărat alte 7 uși în valoare de 97 000 lei”, se arată în nota informativă.

Totodată, în scopul acumulării probatoriului necesar, procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul președintei ANI, în automobilul de serviciu și automobilul personal al acesteia, precum și în biroul de serviciu din incinta ANI.

„Perchezițiile au avut loc la domiciliul angajatei ANI și în două birouri de serviciu utilizate de aceasta din incinta ANI, precum și la sediul celor doi agenți economici cu care au fost încheiate contractele. În rezultatul perchezițiilor efectuate au fost ridicate telefoane, calculatoare, documente, agende și alte înscrisuri, care urmează să fie cercetate de către procurori și să le dea o apreciere asupra relevanței probatorii a acestora pe cazul investigat”.

În același context, procurorii informează că în cadrul acestei cauze penale nu a fost reținută nicio persoană.

„Președintei și angajatei ANI, li-au fost înmânate citații, pentru a se prezenta la data de 01 februarie 2022, pentru a fi audiate în calitate de bănuiți în săvârșirea infracțiunii enunțate supra. Totodată, Procuratura reiterează că, acțiunile de urmărire penală desfășurate astăzi de către procurorii anticorupție nu au nici o legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de către reprezentanții ANI în procesul de control al averilor și intereselor personale ale persoanelor publice”, se mai arată în nota informativă a PA.

Acțiunile sunt desfășurate în limitele legale, cu asigurarea respectării principiului prezumției de nevinovăție a persoanelor, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților legitime.

Realitatea.md amintește că, în dimineața zilei de joi, 27 ianuarie, procurorii anticorupție au descins cu percheziții la domiciliul Rodicăi Antoci, șefa Autorității Naționale de Integritate.

La mijlocul lunii Noiembrie, în presă a apărut o scrisoare anonimă prin care președinta Autorității Naționale de Integritate (ANI), Rodica Antoci, este acuzată de o serie de ilegalități pe care le-ar fi comis în procesul de gestionare a banilor instituției. Potrivit scrisorii, președinta ANI Rodica Antoci ar fi încheiat contracte ilegale din bani publici în valoare de circa un milion de lei. Aici ar fi inclus și reparația capitală a mașinii personale accidentate de soțul Rodicăi Antoci, cheltuieli nejustificate la prețuri duble în procesul reparației sediului ANI, procurări de mobilă în alte scopuri decât cele prevăzute, încălcări în repartizarea controalelor și favorizarea angajaților care se supun ordinelor președintei ANI, fără ai reproșa ceva.

„Atât șefa ANI cât și angajata vizată resping toate acuzațiile aduse și au prezentat toate probele concludente în acest sens. Toate acțiunile acestora au fost realizate conform competențelor și în limita cadrului legal.”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ANI.

11 Iul. 2026, 11:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Victor
11 Iul. 2026, 11:38 // Slider //  Ursu Victor

Premierul desemnat, Vasile Tofan, a declarat că nu va lua decizii pripite privind componența viitorului Guvern și nici o eventuală reorganizare a ministerelor și agențiilor, subliniind că va analiza mai întâi activitatea echipei guvernamentale.

Întrebat dacă va păstra actualii miniștri sau va opera remanieri, Tofan a spus că nu îi cunoaște încă pe toți membrii Cabinetului și că prima sa prioritate este să discute cu aceștia înainte de a decide.

„Sunt un om responsabil, nu-mi plac improvizările, mai ales în subiecte atât de importante. Recunosc, pe mulți miniștri nici nu-i cunosc. Primul lucru pe care trebuie să-l fac este să cunosc echipa, să discutăm lucrurile împreună și abia după aceea să luăm deciziile”, a declarat premierul desemnat.

Tofan a precizat că înțelege așteptările societății privind reformele și schimbările, însă a avertizat că acestea trebuie echilibrate cu necesitatea de a menține ritmul procesului de integrare europeană.

Potrivit acestuia, Republica Moldova are termene foarte ambițioase până la sfârșitul lunii august pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, iar ratarea acestei perioade ar putea întârzia parcursul european al țării.

„Marea provocare va fi să găsesc balanța între schimbările rapide, necesare, și continuitatea care să ne asigure că nu ne abatem de pe drumul integrării europene”, a afirmat Vasile Tofan.