Rubla rusească, cădere dramatică! Banca centrală încearcă să o salveze și majorează dobânda cheie la 12%

15 Aug. 2023, 12:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Aug. 2023, 12:40 // Actual //  bani.md

Comitetul de politică monetară de la Banca Centrală a Rusiei a organizat marţi o reuniune extraordinară, la care decis majorarea dobânzii de bază cu 350 de puncte, până la 12%, o decizie adoptată în regim de urgenţă în încercarea de a opri declinul rublei, după un apel public al Kremlinului pentru a înăspri politica monetară, transmite Reuters.

Reuniunea extraordinară de politică monetară de la Banca Rusiei a venit la o zi după ce rubla s-a depreciat peste pragul de 100 de ruble pentru un dolar, afectată de impactul sancţiunilor occidentale asupra balanţei comerciale a Rusiei, precum şi de creşterea cheltuielilor militare ale Rusiei.

Consilierul economic al preşedintelui Vladimir Putin, Maxim Oreshkin a dat vina pe politica monetară relaxată a Băncii Rusiei pentru deprecierea rublei. La câteva ore după declaraţiile lui Oreshkin, în timp ce moneda rusească se îndrepta spre pragul de 102 de ruble pentru un dolar, Banca Centrală a Rusiei a anunţat că va organiza, în regim de urgenţă, o reuniune a comitetului de politică monetară.

„Presiunile inflaţioniste se acumulează”, a subliniat Banca Rusiei într-un comunicat publicat la finalul şedinţei de politică monetară. „Decizia este destinată limitării riscurilor la adresa stabilităţii preţurilor”, a adăugat instituţia monetară.

Ultima dată când Banca Rusiei a decis o majorare de urgenţă a dobânzii de politică monetară a fost în luna februarie 2022, când dobânda de bază a fost majorată până la 20%, după ce Rusia a invadat Ucraina. Ulterior Banca Rusiei a redus treptat costul creditului până la 7,5%, pe măsură ce presiunile inflaţioniste s-au calmat în a doua jumătate a anului 2022.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.