Sateliții rusești vor spiona fabricile de votcă contrafăcută în lupta împotriva alcoolului ilegal

03 Dec. 2024, 10:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Dec. 2024, 10:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Autoritățile de control din Rusia vor începe să utilizeze imagini din satelit pentru a identifica producătorii de alcool contrafăcut. Această inițiativă rezultă dintr-un ordin al Ministerului Finanțelor, care a intrat în vigoare pe 3 decembrie, potrivit publicației „Parlamentskaia Gazeta”.

Conform documentului, monitorizarea se va realiza prin teledetecția Pământului din spațiu, urmărind fluctuațiile emisiilor de radiații termice ale clădirilor, prezența fumului și mișcările vehiculelor feroviare sau de transport marfă în proximitatea unităților de producție. Vor fi vizate terenurile pe care sunt înregistrate echipamente de producție a alcoolului, inclusiv cele ale fabricilor cu licențe suspendate.

Dacă activitatea de producție este detectată timp de cel puțin două zile consecutive, autoritățile vor interveni pentru a investiga situația și a lua măsuri corespunzătoare. Până acum, identificarea producătorilor ilegali era posibilă doar prin raiduri efectuate de Ministerul Afacerilor Interne.

Deputatul Serghei Riabuhin a subliniat că bugetul federal pierde anual între 70 și 80 de miliarde de ruble din cauza vânzărilor de alcool contrafăcut. În plus, un studiu realizat de experții de la Școala de Management „Skolkovo” arăta că, înainte de războiul din Ucraina, consumul de alcool ilegal în Rusia era la un nivel „periculos de ridicat”, reprezentând între 26% și 35% din consumul total.

După invazia Ucrainei și sancțiunile internaționale, vânzările de alcool puternic raportate în statisticile oficiale au scăzut semnificativ. Totodată, Duma de Stat a semnalat o creștere a pieței negre, iar experții au avertizat asupra unei orientări a populației către alternative mai ieftine și adesea periculoase.

Pentru a compensa pierderile bugetare, Ministerul Finanțelor a continuat să majoreze prețurile minime pentru alcool. Din 2025, prețul minim pentru o sticlă de 0,5 litri de vodcă va crește de la 299 la 349 de ruble, pentru coniac de la 556 la 651 de ruble, iar pentru brandy de la 403 la 472 de ruble.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Sept. 2026, 15:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Sept. 2026, 15:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Tariful la gazele naturale ar putea fi din nou pus sub presiune, în condițiile în care prețurile de pe piețele internaționale se mențin ridicate, iar Energocom ar putea să acumuleze devieri tarifare negative, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a precizat că orice ajustare a tarifului este de competența Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

„De ajustarea tarifului se ocupă ANRE. Vedem și singuri evoluția prețului la gazele naturale la bursă”, a declarat Junghietu.

Potrivit ministrului, o parte dintre devierile tarifare acumulate de Energocom au fost deja incluse în tariful actual, însă compania ar putea continua să înregistreze pierderi dacă prețurile de achiziție rămân ridicate.

„În ceea ce privește devierile tarifare ale Energocom, o parte dintre acestea au fost incluse în noul tarif, dar pe măsură ce prețurile se mențin la un nivel ridicat în ultima perioadă, Energocom va acumula devieri negative”, a explicat ministrul.

Junghietu nu a exclus astfel o nouă majorare a tarifului, dar a subliniat că evoluția din perioada de iarnă va fi decisivă.

„Dacă în iarnă se va atesta o diminuare a prețului de achiziție, poate exista o echilibrare”, a spus acesta.

Ministrul a atras atenția și asupra situației din Strâmtoarea Ormuz, afirmând că, atât timp cât fluxurile de gaze naturale din Golf sunt afectate, presiunea asupra pieței mondiale va continua.

„Atâta timp cât nu este soluționată situația din Ormuz, pentru ca cele circa 20% din gazele naturale din Golf să ajungă pe piața mondială, o să existe o presiune pe piața mondială a gazului”, a declarat Dorin Junghietu.

Săptămâna trecută,  președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirma săptămâna trecută că tariful la gaz ar putea depăși 22 de lei pentru un metru cub.

Ultima majorare a fost aprobată de ANRE la mijlocul lunii august, când regulatorul a stabilit un tarif de 20,30 lei pentru un metru cub, cu peste 40% mai mare decât nivelul anterior.