Savurează „Magia Vinului Divin”! Vernisajul Vinului revine în acest an cu o ediție jubiliară!

08 Dec. 2022, 09:48
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
08 Dec. 2022, 09:48 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Cel mai așteptat eveniment al iernii, dedicat spumantelor, vinurilor alese și divinurilor de calitate, revine în acest an cu o ediție jubiliară. După doi ani de pauză, Vernisajul Vinului va fi ocazia perfectă pentru a reuni vinificatorii, amicii și pasionații de vinuri de calitate, pentru a lansa și savura noutățile vinicole și vinurile de calitate, dar și pentru a cunoaște poveștile exprimate în arome și gusturi.

Cea de-a XVIII-a ediție, cu genericul „Magia Vinului Divin”, va avea loc pe data de 9 decembrie, cu începere de la ora 18:00, la Palatul Republicii. Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) cu susținerea partenerului strategic USAID Moldova.

Elizaveta Breahnă, director interimar al Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV): „Vernisajul Vinului este unul dintre evenimentele tradiționale dedicate celui mai reprezentativ ambasador al țării noastre: Vinul Moldovei. Evenimentul este o ocazie potrivită de a descoperi vinuri noi și noi valențe ale vinurilor care se bucură de apreciere internațională, de a comunica cu vinificatorii și amicii vinului, dar și pentru a afla preferințele consumatorilor. Vernisajul cu genericul „Magia Vinului Divin” revine după o pauză de apropare 4 ediții, de aceea în acest an vor fi un număr record de vinării participante și noutăți vinicole. Mai mult, ediția de iarnă cuprinde și o secțiune dedicată exclusiv divinurilor și distilatelor de vin, care va include sesiuni de prezentare, de degustare și de asociere corectă a divinurilor. Vă invităm să participați la eveniment și să-i cunoașteți pe cei care depun eforturi și contribuie la promovarea țării și la creșterea culturii consumului responsabil de vin.”

La ediția jubiliară vor participa un număr record de 74 de vinării, dintre care 31 sunt mici producători de vinuri. Vizitatorii Vernisajului Vinului vor putea lua parte la degustări de vinuri, care au fost apreciate cu medalii și distincții la concursurile internaționale.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi organizat și un „Salon Divin”, dedicat distilatelor de vinuri. Aici, cei peste 10 producători din întreaga țara vor expune zeci de distilate de vinuri, vor prezenta produsele și vor face scurte degustări ghidate pentru amicii vinurilor fine.

Participanții la cea de-a XVIII-a ediție a Vernisajului Vinului,  în schimbul unui bilet vor primi câte un pahar cu logo-ul „Wine of Moldova”, special creat pentru degustările de vinuri. Pe lângă o atmosferă deosebită, muzică bună și un program festiv, vizitatori vor putea contribui pentru o cauză nobilă, întrucât tradițional, o parte din banii acumulați din vânzarea biletelor vor direcționați pentru susținerea tinerelor talente.

La ediția din acest an, oamenii vinului vor fi premiați, alături de cei care au avut un aport important la

dezvoltarea și afirmarea industriei vitivinicole autohtone.

Biletele pentru Vernisajul Vinului sunt disponibile aici

Despre Vernisajul Vinului

Vernisajul Vinului este un eveniment select, dedicat promovării culturii vinului și a consumului vinurilor de calitate și se desfășoară sub egida brandului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Evenimentul a fost organizat pentru prima dată în 2011 și are loc în mod tradițional de două ori pe an, în ediții de primăvară și de iarnă. Vernisajul Vinului își propune să stimuleze consumul responsabil al vinurilor îmbuteliate pe piața internă, creșterea culturii de consum a vinului de calitate, precum și crearea unei platforme de comunicare între vinificatori și consumatori, unde se lansează noi produse și trenduri de consum.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Mai 2026, 10:37
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
23 Mai 2026, 10:37 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Companiile din industria criptomonedelor accelerează pregătirile pentru un risc care până recent era considerat o amenințare îndepărtată. Este vorba de apariția computerelor cuantice capabile să spargă sistemele actuale de securitate și să compromită blockchain-uri precum Bitcoin.

Potrivit unei analize publicate de Financial Times, marile companii din domeniu încep să investească în așa-numita criptografie „post-cuantică”, pe fondul estimărilor potrivit cărora primele computere cuantice cu aplicații practice ar putea apărea până în anul 2030.

„Amenințarea a trecut de la teoretică la credibilă”, a declarat Ayo Akinyele, șeful departamentului de inginerie de la RippleX, divizia blockchain a companiei ripple.com.

Riscul este considerat deosebit de mare pentru criptomonede, deoarece fondurile furate din blockchain sunt dificil de recuperat și pot fi transferate anonim. Vulnerabilitatea este legată de structura portofelelor digitale: fiecare utilizator deține o cheie publică și una privată, iar calculatoarele cuantice ar putea, teoretic, să decripteze aceste chei și să ofere atacatorilor acces la fonduri.

Mai multe companii au început deja să pregătească măsuri de protecție. Printre acestea se numără ripple.com, ethereum.org și circle.com, care dezvoltă soluții de securitate și portofele rezistente la atacuri cuantice.
Analiștii estimează însă că transformarea va necesita timp și investiții masive. Gautam Chhugani, analist pentru active digitale la Bernstein, consideră că industria va avea nevoie de trei până la cinci ani și investiții de „câteva miliarde, dacă nu sute de miliarde de dolari” pentru a se adapta.
Îngrijorările au crescut și după ce cercetători ai google.com. au publicat un studiu care sugerează că sistemele criptografice ar putea fi sparte cu mai puține resurse decât se credea anterior.

Cu toate acestea, nu toți specialiștii cred că pericolul este iminent. Unii experți susțin că obstacolele tehnologice sunt încă uriașe și că vulnerabilitățile legate de inteligența artificială reprezintă un risc mai apropiat și mai periculos pentru industrie.

Cea mai mare provocare rămâne însă Bitcoin, considerat cel mai descentralizat blockchain din lume. Liderii din industrie avertizează că protejarea sa va necesita o coordonare fără precedent între dezvoltatori și comunitate, iar până în prezent nu există o soluție comună clară.