SEPA în Republica Moldova, impact vizibil pentru cetățeni și afaceri

26 Dec. 2025, 13:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
26 Dec. 2025, 13:00 // Actual //  MD Bani

La două luni de la integrarea operațională a Republicii Moldova în Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), efectele acestei schimbări sunt deja resimțite de cetățeni, diaspora și mediul de afaceri. Conectarea țării la infrastructura europeană de plăți marchează un pas important în modernizarea sistemului financiar și apropierea acestuia de standardele Uniunii Europene.

Ce este SEPA și ce aduce Republicii Moldova

SEPA permite efectuarea plăților în euro între 41 de țări în aceeași manieră ca o plată internă: cu costuri reduse, procesare rapidă și standardizare unitară. Pentru Republica Moldova, aderarea a însemnat eliminarea unor bariere administrative, reducerea semnificativă a comisioanelor transfrontaliere și creșterea siguranței tranzacțiilor.

Transferurile către spațiul european pot fi acum efectuate la un cost mediu de doar 1,69 euro, comparativ cu costurile de până la 10 ori mai mari ale plăților internaționale tradiționale. În funcție de banca aleasă, unele transferuri pot fi chiar fără comision.

Beneficii pentru cetățeni și diaspora

Cetățenii și diaspora resimt deja schimbarea prin transferuri mai rapide și costuri mult diminuate. O parte mai mare din sumele trimise din străinătate ajung efectiv la destinatari, ceea ce sprijină familiile și crește eficiența remitențelor – o componentă importantă a economiei naționale.

În luna noiembrie, la scurt timp după lansare, 71% dintre toate plățile în euro efectuate de moldoveni s-au realizat deja prin SEPA, semn al ritmului accelerat de adoptare.

Beneficii pentru mediul de afaceri

Pentru companii, SEPA facilitează relațiile comerciale cu partenerii europeni, într-un context în care peste 60% din exporturile Republicii Moldova sunt orientate către UE. Costurile mai mici de plată și procesarea standardizată contribuie la creșterea competitivității și la eficientizarea fluxurilor financiare.

Doar în primele două luni, prin SEPA au circulat 1,21 miliarde de euro, iar volumul tranzacțiilor în euro a înregistrat o creștere de 35% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Impact economic măsurabil

Primele 60 de zile arată deja rezultate semnificative:

  •   2,38 milioane de euro au fost păstrate în economia Moldovei datorită comisioanelor reduse;
  •       transferurile sunt procesate mai rapid, predictibil și transparent;
  • costurile de procesare sunt mult mai mici decât cele internaționale tradiționale.

Integrarea are potențialul de a genera economii anuale de circa 20 de milioane de euro, care pot fi redirecționate către investiții, inovație și locuri de muncă.

SEPA – o infrastructură funcțională, în extindere

În prezent, opt bănci comerciale sunt participante SEPA, iar procesul de conectare se extinde și către alți prestatori de servicii de plată. Autoritățile recomandă consumatorilor și companiilor să consulte băncile comerciale pentru a cunoaște condițiile concrete de utilizare a serviciilor SEPA.

Procesul de aderare a început în ianuarie 2024, a fost aprobat în martie 2025, iar integrarea operațională a devenit realitate în octombrie 2025. La doar două luni distanță, SEPA a trecut de la statutul de decizie strategică la o infrastructură activă, cu impact concret în viața de zi cu zi a cetățenilor și în performanța economiei.

Mai multe detalii aici

16 Oct. 2026, 16:33
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
16 Oct. 2026, 16:33 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Întreaga cotă anuală de 5 500 de tone de zahăr din Uniunea Europeană, importat cu o taxă vamală de 10%, ar putea fi rezervată întreprinderilor din Republica Moldova care îl folosesc în producție. În prezent, procesatorilor le sunt alocate 3 000 de tone. Schimbarea este propusă de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și ar urma să se aplice din 1 ianuarie 2027.

Astfel, cantitatea rezervată industriei prelucrătoare ar crește cu 2 500 de tone, adică aproximativ 83%, fără majorarea cotei totale existente. Zahărul importat în aceste condiții va putea fi folosit doar ca materie primă, fără dreptul de a fi revândut sau înstrăinat sub altă formă.

Diferența dintre taxele vamale este considerabilă: în limita cotei se aplică o taxă de 10%, iar după epuizarea acesteia — de 75%, potrivit notei informative.

Autoritățile își argumentează propunerea prin cererea mare din partea întreprinderilor. Până la 30 aprilie 2026, opt procesatori importaseră deja circa 2 823 de tone de zahăr, folosind aproximativ 94% din cantitatea rezervată pentru întregul an. Beneficiarii activează în domenii precum cofetăria, panificația, patiseria și prelucrarea fructelor.

Din volumul utilizat, aproximativ 778 de tone au fost importate direct, iar 2 045 de tone — prin intermediari.

Ministerul susține că extinderea cantității rezervate va facilita accesul la materie primă inclusiv pentru întreprinderile mici, care nu au resurse financiare sau spații pentru a cumpăra și depozita volume mari de zahăr într-un timp scurt.

O cotă anuală separată, de 1 000 de tone, pentru zahărul originar din statele membre ale Organizației Mondiale a Comerțului, inclusiv din UE, va fi menținută. Aceasta va putea fi utilizată atât pentru producție, cât și pentru vânzarea către consumatori, fiind repartizată după principiul „primul venit – primul servit”.

Potrivit autorilor, modificarea ar trebui să reducă costurile de producție și să sporească competitivitatea produselor fabricate în Moldova.

În decembrie 2025, Guvernul a decis că 3000 de tone de zahăr din contingentul tarifar preferențial de 5 500 de tone va fi alocat exclusiv procesatorilor care utilizează zahărul în producție, intermediarii fiind excluși din acest proces.