Serbia își dă pe mâna rușilor securitatea energetică

29 Ian. 2023, 05:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Ian. 2023, 05:45 // Actual //  bani.md

Ministrul mineritului și energiei din Serbia, Dubravka Djedovic-Negre, a catalogat Rusia drept un garant al stabilității energetice și al securității republicii.

Rusia acționează ca un garant, pe fondul crizei energetice care a cuprins Uniunea Europeană. Ministrul și-a exprimat această opinie vineri, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorul Rusiei la Belgrad, Aleksandr Boțan-Harcenko, transmite Agenţia de presă TASS. Ministrul a mai subliniat importanța gazoductului Balkan Stream ”pentru aceste vremuri dificile”.

Potrivit ministrului, producția de combustibil este acum suficientă pentru a furniza pentru 300.000 de consumatori din Serbia. ”Graţie Rusiei, indiferent de criza energetică cu care luptă întreaga Europă, cetățenii [Serbiei] pot conta pe o aprovizionare neîntreruptă cu absolut toate produsele petroliere’‘, a spus ministrul. Ambasadorul Rusiei în Serbia, Boţan-Harcenko, și-a exprimat convingerea pentru continuarea cooperării dintre Rusia și Serbia în sectorul energetic.

La 19 iulie 2022, omul de afaceri și deputatul sârb Bogoljub Karić a declarat că Rusia ar trebui să furnizeze neîncetat de acum încolo Serbiei gaze la un preţ de 100 USD per mia de metri cubi de gaze . Pe 14 iulie, ministrului minelor şi energiei al republicii a anunțat că ţara sa va putea achiziționa până la 40% din cantitatea necesară de gaze dar nu de la Rusia, ci de la alți furnizori, începând de anul viitor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Oct. 2026, 13:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2026, 13:42 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Fondul Monetar Internațional (FMI) ar fi venit la Chișinău pentru a cere Guvernului reducerea drastică a deficitului bugetar, iar bugetul pentru 2027 ar urma să fie unul de austeritate, a declarat deputatul și fostului premier Ion Chicu, care susține că autoritățile sunt presate să reducă cheltuielile publice pentru a evita o eventuală criză financiară. Parlamentarul critică și intenția Guvernului de a negocia un program cu FMI fără finanțare, în condițiile în care statul se împrumută de la băncile locale la dobânzi mult mai mari.

„FMI a venit să ceară Guvernului reducerea drastică a deficitului bugetar. Prim-ministrul Tofan a și anunțat că bugetul pentru anul viitor va fi unul auster. Asta se face sub presiunea FMI”, a declarat Ion Chicu.

Potrivit parlamentarului, instituția financiară internațională ar fi îngrijorată de ritmul în care Republica Moldova acumulează datorii și de nivelul cheltuielilor bugetare. Chicu consideră că menținerea actualei politici de împrumuturi și cheltuieli ar putea pune în pericol stabilitatea finanțelor publice.

Fostul premier susține că experții FMI înțeleg riscurile la care este expusă economia Republicii Moldova dacă autoritățile continuă să se împrumute pentru a finanța cheltuielile curente, fără ajustări ale politicii bugetare.

În același timp, Chicu se arată nedumerit de poziția Guvernului privind posibilitatea încheierii unui nou program cu FMI, dar fără accesarea unor resurse financiare.

„Poziția asta a Guvernului, că vrem program fără bani de la FMI, este stranie. Pentru că banii de la FMI se pot lua sub 3%, dar ei împrumută pe local, de la bănci, deja sub 11–12%. Eu, ca economist, nu pot înțelege așa poziție”, a afirmat deputatul.

În opinia sa, autoritățile ar trebui să explice de ce preferă finanțarea de pe piața internă, la dobânzi pe care le estimează la 11–12%, în locul unor eventuale împrumuturi mai ieftine de la Fondul Monetar Internațional.

Declarațiile lui Chicu vin în contextul vizitei misiunii FMI în Republica Moldova, desfășurată în perioada 21–28 octombrie, sub conducerea Alinei Iancu.

În cadrul întrevederii cu experții Fondului, premierul Vasile Tofan a declarat că Guvernul mizează pe o creștere economică bazată pe investiții, majorarea productivității și eficientizarea întreprinderilor de stat, inclusiv prin privatizare acolo unde este oportun, și nu pe cheltuieli bugetare nesustenabile.

„Disciplina fiscală și dezvoltarea economică trebuie să meargă mână în mână”, a subliniat șeful Executivului.

În contextul vizitei, premierul a declarat anterior că Republica Moldova nu are în prezent un program activ cu FMI și că autoritățile examinează posibilitatea unui nou acord, care, cel puțin în prima etapă, nu ar include finanțare.

Tofan a explicat că un asemenea program ar putea contribui la disciplinarea politicilor economice și la consolidarea încrederii partenerilor externi, chiar și fără acordarea unor împrumuturi.

Misiunea FMI, condusă de Alina Iancu, se află la Chișinău în perioada 21–28 octombrie. Potrivit reprezentanței Fondului, obiectivul oficial al vizitei este evaluarea evoluțiilor economice recente și discutarea priorităților de politică economică ale autorităților.