Ministerul Finanțelor a lansat o nouă emisiune de valori mobiliare de stat (VMS) destinată persoanelor fizice, iar dobânzile oferite investitorilor au fost menținute la nivelul emisiunii precedente.
Perioada de subscriere se desfășoară în intervalul 13–27 iulie 2026, prin intermediul platformei eVMS, unde cetățenii pot investi în obligațiuni de stat cu maturități cuprinse între un an și patru ani.
Astfel, obligațiunile cu scadența de un an oferă o dobândă anuală fixă de 7,45%, cele pe doi ani – 7,55%, pe trei ani – 7,65%, iar cele pe patru ani – 7,85%.
Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei, iar rata dobânzii este fixă pe întreaga perioadă de deținere.
Autoritățile precizează că toate informațiile privind noua emisiune, inclusiv condițiile de subscriere și prospectul, sunt disponibile pe platforma eVMS.
