Tăvălugul scumpirilor la gaz. Vadim Ceban: Depinde de cotațiile externe cu cât. Calculele sunt între 12 și 14,7 lei

13 Ian. 2022, 22:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Ian. 2022, 22:22 // Actual //  bani.md

Tariful la gaz ar urma să crească până la 14,7 lei pentru u metru cub de gaz, în condițiile în care prețul de achiziție al gazului nu va scădea și se va menține la nivelul actual de 600 dolari pentru mia de metru cubi.

Sunt diferite prognoze, între 12 și cifra care a fost anunțată de către domnul Spînu, dacă se menține același trend pentru luna februarie, adică costul gazelor va fi nu mai puțin de 600 dolari, adică de procurare, atunci respectiv suntem aproape de cifra ceea, dar dacă va fi mai puțin, 500-510 înseamnă că și creșterea tarifului va fi mai mică”, a declarat Vadim Ceban în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Președintele Moldovagaz susține că ANRE este obligată prin lege din oficiu să se autosesizeze și să modifice parametrii de corectare a tarifelor.

În prezent tariful la gaz este de 10,26 lei metru cub fără TVA. Pentru a ușura povara majorării facturilor, Guvernul compensează o parte din costul gazului și a alocat 770 mil. de lei. Pentru un consum de până la 50 de metri cubi de gaz costul metrului cub va fi de 6,8 lei, iar pentru un consum de până la 150 metri cubi prețul metrului cub va fi de 7,9 lei.

09 Oct. 2026, 16:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:15 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Freelancerii au de achitat aproape 8 milioane de lei sub formă de impozit unic, cu 17,33% mai mult decât în luna precedentă. Serviciul Fiscal de Stat a trimis 4 235 de avize de plată pentru septembrie, iar termenul de achitare este 26 octombrie.

Avizele au fost expediate la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității și pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în EVO.

Potrivit datelor prezentate de SFS, veniturile înregistrate de antreprenorii independenți au însumat peste 53,12 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a ajuns la aproximativ 7,98 milioane de lei.

Circa 54,19% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate activității. Totodată, 130 de contribuabili au folosit echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar fiind de aproximativ 1,49 milioane de lei.

SFS îndeamnă freelancerii să verifice sumele din avize înainte de plată. Cei care au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit clienților bani pentru servicii sau au primit în cont sume care nu țin de activitatea independentă pot solicita modificarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

Impozitul poate fi achitat prin MPay, selectând serviciul „Impozitul unic perceput de la antreprenorii independenți (freelanceri)”.

La 9 octombrie, în evidența SFS figurau 4 335 de antreprenori independenți. Plățile impozitului unic efectuate de aceștia însumau peste 33 de milioane de lei.

Potrivit SFS, cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon se aplică o cotă de 35%.