Tofan, mesaj pentru noii miniștri: „Avem nevoie de o economie care crește mai repede și de un stat mai suplu”

28 Aug. 2026, 10:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Aug. 2026, 10:32 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan a trasat prioritățile pentru noii miniștri ai Dezvoltării Economice și Digitalizării și Agriculturii, Claudiu Năsui și Eugeniu Osmochescu. El a declarat că Guvernul are nevoie de reforme curajoase, investiții mai mari și o utilizare mult mai eficientă a banilor publici.

În discursul rostit la învestirea în funcție a celor doi miniștri, Tofan a amintit că programul Executivului este construit în jurul conceptului „Economie europeană, stat eficient”, iar schimbările de la cele două ministere reflectă aceste priorități.

„Primul cuvânt este economie. Numirea lui Claudiu Năsui la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și a lui Eugeniu Osmochescu la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare reflectă această prioritate. Avem nevoie de o economie care crește mai repede. Avem nevoie de mai multe investiții, de companii care pot concura și exporta și de schimbări curajoase acolo unde lucrurile pot funcționa mai bine”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, accelerarea economiei trebuie să meargă în paralel cu procesul de integrare în Uniunea Europeană. Șeful Guvernului susține că cele două obiective nu trebuie privite separat.

„Pentru noi, integrarea europeană și dezvoltarea economică merg împreună. Înseamnă reguli mai bune, instituții mai bune și o economie mai competitivă”, a afirmat premierul.

O altă prioritate anunțată este reducerea risipei și a birocrației din sectorul public. Tofan spune că Republica Moldova are nevoie de „un stat mai suplu, mai rapid și mai atent la nevoile oamenilor și antreprenorilor”.

În acest context, Claudiu Năsui va avea pe agendă inclusiv reformarea întreprinderilor de stat și modul în care statul își administrează activele.

„Trebuie să reducem risipa, birocrația și procesele care consumă timp și bani fără să aducă suficientă valoare oamenilor. Acest mandat este important la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, inclusiv în ceea ce privește întreprinderile de stat și felul în care statul își administrează activele. Domnul Năsui are competența și curajul pentru a duce înainte aceste reforme”, a punctat Tofan.

Premierul a cerut o abordare similară și la Ministerul Agriculturii, unde accentul ar urma să fie pus pe eficiența subvențiilor. Potrivit acestuia, în condițiile resurselor financiare limitate, fiecare leu alocat agriculturii trebuie să genereze un impact cât mai mare.

„Resursele noastre sunt limitate, iar fiecare leu de subvenție trebuie să producă un impact cât mai mare pentru agricultori și pentru economia țării”, a declarat șeful Executivului.

Tofan a atras atenția că agricultura moldovenească trece prin schimbări structurale și se confruntă tot mai mult cu efectele schimbărilor climatice, ceea ce obligă statul să-și adapteze politicile și instrumentele de sprijin.

Premierul consideră că experiența economică și în instituțiile financiare internaționale a lui Eugeniu Osmochescu ar putea ajuta Ministerul Agriculturii atât să atragă finanțări noi, cât și să utilizeze mai eficient banii disponibili.

„Domnul Osmochescu poate ajuta atât la atragerea noilor fonduri pentru agricultura noastră, cât și la folosirea lor cât mai eficientă și cu impact mai mare”, a precizat Tofan.

În final, premierul le-a transmis celor doi miniștri că vor avea „mandate dificile, dar foarte importante” și le-a promis sprijinul Guvernului pentru reformele pe care urmează să le promoveze.

„Guvernul îi va susține în reformele pe care și le propun, pentru o economie mai puternică, un stat care funcționează mai bine pentru oameni. Mult curaj și Doamne ajută!”, a conchis Vasile Tofan.

14 Oct. 2026, 13:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Oct. 2026, 13:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile gazelor naturale în Europa au atins cele mai ridicate niveluri din decembrie 2022, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și al temerilor privind aprovizionarea cu energie în pragul iernii. Cotațiile de referință de la hubul olandez TTF au urcat la aproape 86 de euro/MWh, după șase ședințe consecutive de creștere, acumulând un avans de aproape 18% de la începutul lunii octombrie.

Miercuri dimineață, contractele futures cu livrare în luna următoare se tranzacționau la 85,97 euro/MWh, în creștere cu 1,9%. Scumpirea vine într-un moment delicat pentru piața energetică europeană, afectată simultan de tensiunile geopolitice, nivelul redus al rezervelor de gaze și apropierea sezonului rece.

Ultima escaladare a ostilităților din Orientul Mijlociu, inclusiv atacurile rebelilor houthi susținuți de Iran asupra Arabiei Saudite, a amplificat incertitudinile privind livrările de petrol și gaze din regiunea Golfului Persic. Perturbarea transporturilor de gaze naturale lichefiate (GNL) riscă să intensifice concurența dintre Europa și Asia pentru volumele disponibile pe piața internațională.

Situația este complicată de nivelul neobișnuit de scăzut al rezervelor europene. La 11 octombrie, depozitele subterane de gaze erau umplute în proporție de aproximativ 74%, comparativ cu media de 89% înregistrată în aceeași perioadă a ultimilor cinci ani. Diferența de 15 puncte procentuale reduce marja de siguranță a continentului în eventualitatea unei ierni geroase sau a unor noi întreruperi de aprovizionare.

Primele temperaturi mai scăzute, prognozate pentru săptămâna viitoare, ar putea reprezenta un test important pentru piață. În sezonul de încălzire, consumul de gaze în Europa se poate dubla față de perioadele cu temperaturi ridicate, ceea ce exercită o presiune suplimentară asupra prețurilor și a stocurilor.

La dificultățile geopolitice se adaugă și problemele tehnice din Norvegia, unul dintre principalii furnizori de gaze ai Europei. Capacitatea de procesare a uzinei Kårstø va rămâne redusă până miercuri, iar lucrări de mentenanță sunt programate și la zăcământul Troll.

În același timp, livrările de GNL către nord-vestul Europei au coborât la 175,57 milioane de metri cubi pe zi, cu 6,2% sub media ultimelor 30 de zile. Fluxurile de gaze din Norvegia către Marea Britanie și terminalele din nord-vestul continentului au constituit aproximativ 338,8 milioane de metri cubi pe zi.

Scumpirea gazelor amplifică și riscurile inflaționiste într-o economie europeană deja vulnerabilă. Costurile ridicate ale energiei pot afecta industria, transporturile și cheltuielile gospodăriilor, în timp ce perspectivele de reducere a prețurilor rămân incerte.

Există totuși și factori care ar putea tempera presiunile. Meteorologii anticipează un episod puternic El Niño, care ar putea contribui la o iarnă mai caldă decât în mod obișnuit în anumite regiuni ale Asiei. O eventuală reducere a cererii asiatice de energie ar elibera volume suplimentare de GNL pentru piața europeană.

Analiștii RBC Capital Markets avertizează însă că evoluția vremii rămâne dificil de anticipat, iar prețurile gazelor în Europa ar putea rămâne ridicate pe tot parcursul iernii 2026–2027. O eventuală relaxare este posibilă ulterior, odată cu intrarea în exploatare a unor noi capacități globale de producere a gazelor naturale lichefiate.

Pentru Republica Moldova, care depinde de achizițiile de gaze de pe piețele externe, noul val de scumpiri reprezintă un risc suplimentar pentru costurile de aprovizionare.