Trântă aviatică! Boeing își revine, dar rămâne în spatele rivalului Airbus

12 Ian. 2023, 13:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Ian. 2023, 13:28 // Actual //  bani.md

Constructorul de avioane Boeing (SUA) a oficializat o serie de date care arată o îmbunătăţire semnificativă a numărului de avioane livrate clienţilor, precum şi a comenzilor primite în 2022. Totuși, grupul american rămâne în urma rivalului european Airbus pentru al patrulea an la rând.

În 2022, Boeing a livrat 480 de avioane şi a primit comenzi pentru 774 de avioane. La rândul său, Airbus a livrat 661 de avioane şi a primit comenzi pentru 820 de avioane, notează Agerpres.

Christian Scherer, directorul de vânzări de la Airbus: „Sunt fericit să vă anunţ că am rămas lider pentru al patrulea an la rând. Aştept cu nerăbdare să ajungem la cinci”.

În timp ce numărul de avioane livrate de Airbus, în 2022, este cu 8% mai mare faţă de cel din 2021, în cazul Boeing livrările au crescut cu peste 40% în ritm anual, astfel că grupul american a înregistrat cele mai bune performanţe ale sale de după anul 2018.

Unul dintre motivele pentru care Airbus este lider mondial este reprezentat de succesul înregistrat de constructorul european pe piaţa din China. În 2022, Boeing a livrat doar opt avioane în China, în timp ce Airbus a livrat mai mult de 100 de avioane.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

20 Oct. 2026, 20:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Oct. 2026, 20:27 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană națională a Serbiei, Air Serbia, își face intrarea pe piața aviației din Republica Moldova. Din data de 3 iunie 2027, operatorul va inaugura o cursă regulată directă între Chișinău și Belgrad și va oferi pasagerilor moldoveni o nouă conexiune aeriană cu Europa de Sud-Est și posibilități suplimentare de călătorie către destinații internaționale.

Potrivit anunțului oficial al companiei, zborurile pe ruta Chișinău–Belgrad vor fi operate de patru ori pe săptămână, iar biletele au fost deja puse în vânzare. Noua legătură face parte dintr-un program amplu de extindere a rețelei Air Serbia, care pregătește lansarea a șase destinații noi în 2027.

Intrarea companiei sârbe pe piața moldovenească ar putea intensifica concurența în sectorul transportului aerian, în special pe segmentul zborurilor cu escală. Aeroportul din Belgrad reprezintă un important nod de conexiune regională, de unde Air Serbia operează curse către numeroase orașe europene, dar și către destinații intercontinentale.

Un avantaj pentru pasagerii din Republica Moldova îl reprezintă posibilitatea de a călători prin Belgrad către Statele Unite. Air Serbia operează deja zboruri transatlantice spre New York și Chicago, iar în 2027 intenționează să adauge Miami pe harta destinațiilor sale. Astfel, noua rută ar putea constitui o alternativă pentru călătoriile peste Atlantic, în funcție de orarul conexiunilor și de tarifele disponibile.

Potrivit datelor aeroportuare, în septembrie 2026, Aeroportul Internațional Chișinău a înregistrat 761.886 de pasageri, în creștere cu 17,9% față de aceeași lună a anului precedent.