Trenul „Prietenia” a sărit de pe șine la București

13 Feb. 2026, 09:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Feb. 2026, 09:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Trenul „Prietenia” de la Chișinău a deraiat vineri dimineață la București, în timpul manevrei de împingere a garniturii de către o locomotivă a SNTFC CFR Călători.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că incidentul s-a produs la ora 08:20, când garnitura trenului IRN 401, operată de Societatea Națională de Transport Feroviar Călători CFR Călători SA, era manevrată din stația Gara de Nord București către Grupa AT, în incinta Depoului București Călători, scrie clubferoviar.ro.

Potrivit informațiilor oficiale, prima osie a primului vagon a deraiat în sensul de împingere, la linia 7.

Incidentul s-a produs în timpul unei manevre tehnice de exploatare, desfășurată în regim de circulație restricționată.

Autoritățile precizează că nu s-au înregistrat victime, iar instalațiile de siguranță a circulației nu au fost afectate. De asemenea, nu au fost raportate pagube la infrastructura feroviară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Iun. 2026, 09:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Iun. 2026, 09:18 // Actual //  Ursu Victor

Deficitul bugetului federal al Rusia a continuat să se adâncească în primele cinci luni ale anului 2026, ajungând la 6 trilioane de ruble, echivalentul a aproximativ 66 de miliarde de euro. Potrivit datelor preliminare publicate de Ministerul rus al Finanțelor, deficitul reprezintă 2,6% din PIB-ul țării.

Nivelul deficitului este de două ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut și depășește cu aproximativ 60% ținta anuală stabilită de autorități. Pentru întreg anul 2026, guvernul rus a prevăzut un deficit de 3,79 trilioane de ruble, adică aproximativ 42 de miliarde de euro.

Ministrul rus al Finanțelor, Anton Siluanov, a admis recent că deficitul bugetar va fi mai mare decât s-a estimat inițial, însă a susținut că acest lucru nu va necesita o creștere semnificativă a împrumuturilor interne.

Datele oficiale arată că veniturile care nu provin din petrol și gaze au crescut cu 12,4%, până la 11,8 trilioane de ruble (circa 130 de miliarde de euro). Totuși, veniturile totale ale bugetului au avansat cu doar 0,3%, până la 14,8 trilioane de ruble (aproximativ 163 de miliarde de euro), din cauza prăbușirii cu aproape 30% a încasărilor din sectorul petrolier și gazier.

În același timp, cheltuielile statului au crescut cu 17%, ajungând la 20,8 trilioane de ruble, echivalentul a aproape 229 de miliarde de euro. Acestea reprezintă deja 47,2% din totalul cheltuielilor planificate pentru întreg anul.

Ministerul Finanțelor de la Moscova estimase inițial o majorare anuală a cheltuielilor de doar 2,7%, însă ritmul actual sugerează o depășire semnificativă a planului bugetar.

Totodată, Anton Siluanov a lăsat să se înțeleagă că obiectivul de eliminare a deficitului primar al bugetului federal a fost amânat din nou și nu va putea fi atins înainte de anul 2029.

La rândul său, viceguvernatorul Banca Centrală a Rusiei, Alexei Zabotkin, a avertizat că întârzierea echilibrării finanțelor publice ar putea influența politica monetară și nivelul dobânzilor.

Anul trecut, deficitul bugetar al Rusiei a ajuns la 5,7 trilioane de ruble (aproximativ 63 de miliarde de euro), de aproape cinci ori peste nivelul prevăzut inițial și cel mai ridicat raportat la PIB de la pandemia din 2020.

Potrivit presei ruse, Ministerul Finanțelor intenționează să modifice parametrii bugetului federal pentru 2026 fără dezbateri publice ample în Parlament, pe fondul presiunilor crescânde asupra finanțelor statului generate de cheltuielile în creștere și de diminuarea veniturilor din exporturile energetice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!