Ucraina a transmis guvernului german o listă cu armamentul de care are nevoie

05 Feb. 2022, 21:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Feb. 2022, 21:27 // Actual //  bani.md

Ucraina a trimis guvernului german o scrisoare care include o listă cu diverse tipuri de armament de care Kievul spune că are nevoie în contextul unui eventual conflict cu Rusia, potrivit presei germane. Până acum, Berlinul a refuzat să furnizeze arme Ucrainei. A anunțat, în schimb, că trimite 5.000 de căști militare.

Potrivit Suddeutsche Zeitung, Ucraina solicită Germaniei sisteme antirachetă şi antiaeriene cu rază medie de acţiune, armament antidrone, camere de supraveghere şi muniţii, între altele, şi pune accentul asupra faptului că este vorba despre „sisteme de armament cu caracteristici defensive”, relatează dpa, citată de Agerpres.

Până acum, guvernul german a refuzat să furnizeze arme Ucrainei. Miercuri, cancelarul Olaf Scholz a respins ferm o astfel de măsură, într-o intervenţie transmisă de postul ZDF.

Atitudinea Germaniei a fost criticată recent de Ucraina şi de aliaţii estici din NATO, aminteşte dpa.

Potrivit Suddeutsche Zeitung, în scrisoarea sa, adresată Ministerelor de Externe şi Apărării din Germania, Ucraina a cerut guvernului german „să proceseze cererea sa cât mai curând posibil”.

Scrisoarea vine după ce Berlinul a anunțat că trimite în Ucraina 5.000 de căști militare.
„Am primit o scrisoare de la ambasada Ucrainei, cerând sprijin cu echipamentul militar, căști mai precis. Vom furniza Ucrainei 5.000 de căști – ca un semnal clar: Suntem de partea voastră”, a spus în 26 ianuarie ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht.

rimarul din Kiev, Vitali Klitschko, fost campion mondial la box categoria grea, care a trăit ani de zile în Germania, a numit transportul de 5.000 de căști o „glumă”.
„Comportamentul guvernului german mă lasă fără cuvinte. Aparent, ministrul Apărării nu a realizat că ne confruntăm cu forțe rusești perfect echipate care pot porni o altă invazie a Ucrainei în orice moment”, a declarat el pentru cel mai mare ziar tabloid din Germania, Bild.

„Ce fel de sprijin va mai trimite Germania. Perne?”, a întrebat acesta.

21 Oct. 2026, 15:59
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Oct. 2026, 15:59 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Piața valutară din Republica Moldova a trecut în septembrie de la un excedent la un deficit al ofertei nete de valută din partea populației în raport cu cererea companiilor. Agenții economici au cumpărat net valută în echivalentul a 409 milioane de euro, cu 15,5% mai mult decât în august, în timp ce oferta netă din partea persoanelor fizice a crescut cu doar 2%, până la 398,4 milioane de euro. Diferența de 10,6 milioane de euro marchează inversarea situației din luna precedentă, când populația acoperea integral necesarul valutar al întreprinderilor.

Potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei, gradul de acoperire a cererii nete de valută a agenților economici prin oferta netă a persoanelor fizice a coborât de la 110,3% în august la 97,4% în septembrie, o diminuare de 12,9 puncte procentuale.

Cu alte cuvinte, dacă în august oferta netă din partea populației depășea cererea companiilor cu 36,4 milioane de euro, în septembrie aceasta a fost cu 10,6 milioane de euro mai mică decât necesarul net de valută al agenților economici.

Schimbarea a fost determinată în principal de accelerarea cumpărărilor de valută din partea companiilor. Într-o singură lună, cererea netă a acestora a crescut cu 54,9 milioane de euro, de la 354,1 milioane la 409 milioane de euro. În aceeași perioadă, oferta netă a populației a avansat cu numai 7,9 milioane de euro.

Evoluția indică o creștere a necesarului de valută al întreprinderilor, care poate fi asociată cu plățile pentru importuri și alte obligații externe. Totuși, datele BNM nu precizează în ce măsură majorarea cererii a fost determinată de fiecare dintre acești factori.

În pofida acestei schimbări, Banca Națională nu a efectuat intervenții pe piața valutară locală în septembrie. Situația contrastează cu luna august, când instituția cumpărase net 19 milioane de euro de pe piața interbancară.

Presiunile asupra pieței valutare s-au reflectat și într-o ușoară depreciere a leului față de moneda unică europeană. Cursul mediu a crescut de la 20,0541 lei pentru un euro în august la 20,1034 lei în septembrie, ceea ce înseamnă o depreciere a monedei naționale de aproximativ 0,25%.

Datele pentru primele nouă luni ale anului arată însă o situație mai echilibrată decât în 2025. Oferta netă de valută din partea persoanelor fizice a ajuns la 2,82 miliarde de euro, în creștere cu 464,1 milioane de euro, sau 19,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În același timp, cererea netă a companiilor a totalizat 2,959 miliarde de euro, cu 137,7 milioane de euro mai mult decât în ianuarie–septembrie 2025, echivalentul unei creșteri de 4,9%.

Astfel, diferența dintre cererea netă a companiilor și oferta netă a populației s-a redus de la 465,4 milioane de euro în primele nouă luni ale anului trecut la numai 139 milioane de euro în perioada similară din 2026. Este o diminuare de aproximativ 70% a acestui decalaj.

În consecință, gradul cumulat de acoperire a cererii valutare a crescut de la 83,5% la 95,3%, ceea ce indică o îmbunătățire substanțială a echilibrului dintre fluxurile nete de valută ale populației și necesarul agenților economici.

O altă evoluție se observă în structura valutelor tranzacționate de populație. Euro continuă să domine, cu o pondere de 66,2% în oferta netă, însă aceasta s-a redus față de 69,1% în august. În schimb, ponderea dolarului american a urcat de la 24,4% la 28,4%.

În valori absolute, oferta netă de dolari, exprimată în echivalent euro, a crescut de la 95,2 milioane la 113,1 milioane de euro, în timp ce oferta netă de monedă europeană a coborât de la 269,7 milioane la 263,8 milioane de euro.