UE deschide robinetul pentru fermieri! Moldova intră în jocul marilor finanțări abia din 2028

21 Feb. 2025, 16:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2025, 16:53 // Actual //  Ursu Victor

Eurodeputatul Siegfried Mureșan a anunțat într-o conferință de resă că în Parlamentul European au început negocierile pentru următorul buget multianual, care va include Republica Moldova în calitate de stat candidat la aderarea în Uniunea Europeană.

„Chiar acum începem în Parlamentul European negocierile și munca pentru următorul buget multianual de șapte ani al Republicii Moldova. Ne aflăm în prezent în bugetul 2021-2027, decis în 2020, când Republica Moldova încă nu era stat candidat. Acum începem munca pentru bugetul 2028-2034, care va fi elaborat având Republica Moldova în calitate de stat candidat”, a declarat Siegfried Mureșan.

Eurodeputatul a subliniat că bugetul pentru perioada 2028-2034 va permite Republicii Moldova să acceseze fonduri de preaderare mai consistente, inclusiv pentru sectorul agricol. „Republica Moldova va putea primi în 2028, predictibil și foarte clar, toate fondurile de preaderare, inclusiv pentru agricultură”, a adăugat acesta.

Mureșan a reiterat sprijinul Uniunii Europene pentru integrarea Republicii Moldova, subliniind că fondurile alocate vor contribui la îmbunătățirea vieții cetățenilor și la dezvoltarea economică a țării. Negocierile pentru noul buget sunt așteptate să fie finalizate până la începutul anului 2028, oferind perspective clare de finanțare pentru sectoarele cheie din Republica Moldova.

27 Aug. 2026, 12:07
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Aug. 2026, 12:07 // Actual //  Grîu Tatiana

Patru consorții ar urma să construiască centrale eoliene de 170 MW în Republica Moldova, iar proiectele vor include și baterii de stocare a energiei. Ministerul Energiei a elaborat un proiect de hotărâre a Guvernului prin care propune acordarea statutului de producător eligibil mare investitorilor desemnați câștigători ai unei licitații organizate pentru dezvoltarea centralelor eoliene terestre.

Licitația a vizat o capacitate sprijinită de până la 170 MW, iar condiția principală a fost instalarea unei capacități minime de stocare de 0,25 MWh pentru fiecare MW de energie eoliană sprijinită. În total, cele șapte oferte declarate câștigătoare însumează 170 MW de capacitate sprijinită și 150,57 MWh de capacități de stocare, în timp ce puterea instalată totală a centralelor ajunge la 181,5 MW.

Cel mai mare pachet de proiecte aparține consorțiului „Lumina Noastră”, care va dezvolta patru centrale cu o capacitate totală de 54 MW. Acestea sunt prevăzute la Hîrtop, raionul Cimișlia – 10 MW, Rădeni, raionul Strășeni – 12 MW, Olănești, raionul Ștefan Vodă – 8 MW, și Negureni, raionul Telenești – 24 MW. Pentru fiecare proiect este prevăzută o capacitate de stocare de 30 MWh.

Un proiect de 40,5 MW va fi realizat de consorțiul „Navitas Energy” și „Elteprod Invest”, la Cioburciu, raionul Ștefan Vodă, cu o baterie de stocare de 10,125 MWh. Tot la Cioburciu este prevăzut un proiect de 35 MW al consorțiului „Leafwind Energy” și „Oromaxmontaj”, cu o capacitate de stocare de 10,32 MWh.

Al patrulea câștigător este consorțiul „Summa FIBA Enerji”, care va dezvolta o centrală cu o putere instalată de 52 MW în raionul Criuleni. Statutul de producător eligibil mare se acordă însă pentru 40,5 MW, iar capacitatea de stocare aferentă este de 10,125 MWh. Pentru această centrală va fi necesară separarea fizică și contorizarea distinctă a energiei pentru partea sprijinită prin schema de stat și pentru energia comercializată pe piață.

În total, în cadrul procedurii au fost depuse 16 oferte, dintre care 14 au fost admise și calificate în etapa finală. Câștigătorii au fost desemnați pe principiul celui mai mic preț. Prețurile ofertate de proiectele selectate variază între 1,2398 și 1,2528 lei/kWh, iar documentul indică un preț mediu ponderat de aproximativ 1,2467 lei/kWh.

Proiectele vor beneficia de schema de sprijin „preț fix/prima variabilă”, autorizată de Consiliul Concurenței. Energia produsă direct de centralele eoliene va fi eligibilă pentru această schemă, în timp ce energia preluată din rețea și ulterior livrată înapoi prin baterii nu va beneficia de sprijin și va fi decontată la prețul pieței.

Investitorii vor avea la dispoziție cel mult 36 de luni de la publicarea hotărârii Guvernului în Monitorul Oficial pentru a pune în funcțiune centralele și instalațiile de stocare. Furnizorul central de energie electrică urmează să semneze contractele de achiziție în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a hotărârii.

Ministerul Energiei susține că măsura va contribui la consolidarea securității energetice și la obiectivul Republicii Moldova ca, până în 2030, 27% din consumul final de energie să provină din surse regenerabile.