Un producător de mere din Republica Moldova a spart gheața! A livrat primul camion de mere într-o țară scandinavă

23 Mai 2023, 10:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Mai 2023, 10:38 // Actual //  bani.md

Piața care „ieri” era doar o destinație spre care ținteam, „astăzi” devine accesibilă datorită calității fructelor și perseverenței membrilor noștri. Ștefan Bitlan și-a livrat primul camion de 2o de tone de mere în Suedia. Este vorba de merele Granny Smith.

Parteneriatul comercial cu importatorul suedez a fost stabilit în cadrul expoziției Freskon de la Salonic, Grecia, participarea în cadrul căreia a fost posibilă datorită Proiectului USAID Moldova Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (Dezvoltăm Moldova Rurală), Western NIS Enterprise Fund și Agenția de Investiții/Invest Moldova Agency.

„Din cerințe mai specifice, au fost solicitate lăzi de 13 kg cu alveole și a fost nevoie de certificări GLOBALG.A.P. și GRASP”, își împărtășește experiența Bitlan.

Merele cu sticker-e “Moldova – taste makes the difference” vor fi comercializate în rețelele de magazine și la piețele locale din Suedia.

În luna martie a acestui an, Moldova a exportat puțin peste 19 mii de tone de mere. Aceasta este mai mult decât cifra din februarie (aproape 15 mii de tone), dar semnificativ mai mică decât nivelul mediu din martie din ultimii cinci ani (aproximativ 25 mii de tone), arată datele EastFruit.

În premieră, merele din Republica Moldova au ajuns în rețelele de magazine și canalele de distribuție din Suedia în luna aprilie. O companie din țara noastră a livrat în Suedia două camioane de mere din soiurile Granny Smith și Golden Delicious.

În martie 2022 – cea mai dificilă a războiului din Ucraina au fost exportate aproximativ 11 mii de tone, în aceeași lună a anului 2021 – aproape 19 mii de tone, 2020 – 27 mii de tone.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Sept. 2026, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 16:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi utilizați pentru extinderea accesului la servicii medicale și acoperirea unor necesități suplimentare din sistem.

Cea mai mare parte a fondurilor, 157 de milioane de lei, va fi direcționată către serviciile medicale spitalicești. Banii vor permite creșterea numărului de cazuri acute tratate și finanțarea unor servicii precum operațiile pentru cataractă și intervențiile cardiochirurgicale.

Finanțarea suplimentară va acoperi și serviciile de chirurgie de o zi, tratamentul cazurilor cronice cu profil geriatric, precum și servicii de reabilitare generală și specializată, inclusiv cardiologică, neurologică, ortopedică și pediatrică. Vor fi finanțate, de asemenea, ședințe de dializă și radioterapie.

Pentru extinderea accesului la îngrijiri paliative, inclusiv în condiții de hospice, vor fi alocate alte 6 milioane de lei. Serviciile sunt destinate pacienților cu boli cronice aflați în stadii avansate.

Fondurile vor fi suplimentate și pentru serviciile medicale acordate beneficiarilor de protecție temporară din Republica Moldova. Pentru asistența medicală primară sunt prevăzute 2,9 milioane de lei, iar pentru asistența medicală urgentă prespitalicească – 1,5 milioane de lei.

Majorarea veniturilor FAOAM este determinată în principal de încasările mai mari din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Acestea vor depăși cu 90,2 milioane de lei suma planificată inițial.

Creșterea este explicată prin numărul mai mare al persoanelor care au achitat prima în acest an. Peste 154 000 de persoane au făcut plata, cu aproximativ 9 000 mai multe decât numărul prognozat.

Alte 71,5 milioane de lei provin din donații voluntare din surse externe, încasări suplimentare din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației și plăți de la antreprenori independenți.