Valoarea de piață a tuturor criptomonedelor a atins un maxim istoric. E dublă față de la începutul anului

06 Apr. 2021, 15:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
06 Apr. 2021, 15:15 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Valoarea de piață a tuturor criptomonedelor a atins luni un maxim istoric de peste 2.000 de miliarde de dolari, dublu față de valoarea înregistrată la începutul anului, grație cererii venite din partea investitorilor instituționali și de retail, arată datele publicate de CoinGecko și Blockfolio, care urmăresc piața criptomonedelor, transmite Reuters.

La nivel global, există peste 4.000 de criptomonede, însă monedele cu cea mai mare valoare de piață sunt Bitcoin, Ethereum, Tether, XRP și Bitcoin Cash.

Bitcoin a stimulat dublarea capitalizării de piață a criptomonedelor în decurs de câteva luni, care în prezent are o capitalizare de piață de peste 1.000 de miliarde de dolari. Următoarele cinci criptomonede, Ether, Binance Coin, Polkadot, Tether și Cardano, au o capitalizare de piață combinată de 422 miliarde de dolari.

„Interesul a început să crească dincolo de Bitcoin și Ethereum. Pe măsură ce industria continuă să se maturizeze, ne așteptăm ca mai multe aplicații pe bază de blockchain să fie introduse la nivel global, ceea ce va coincide cu o creștere a interesului în alte active alternative”, a apreciat Paolo Ardoino, director de tehnologie la platforma de tranzacționare Bitfinex.

Cotația Bitcoin a crescut cu peste 100% în acest an, în timp ce Ethereum a câștigat aproape 190%. Ambele criptomonede au depășit cu mult performanțele activelor tradiționale, grație intrării pe piață a unor companii de tip mainstream și a unor mari investitori precum constructorul auto Tesla Inc și banca BNY Mellon, scrie AGERPRES.

Monedele virtuale sunt o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și care poate fi transferată, stocată și tranzacționată în mod electronic.

08 Mai 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Mai 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

S.A. CET-Nord a anunțat lansarea unei licitații pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei electrice (BESS) cu o capacitate de 70 MW, în cadrul centralei termoelectrice din Bălți. Proiectul vizează selectarea unui partener privat care va asigura finanțarea și implementarea integrală, de la proiectare și construcție până la instalare și punere în funcțiune.

Potrivit companiei, viitorul sistem va fi conectat la rețeaua națională în baza unui aviz de racordare emis de Moldelectrica, ceea ce permite integrarea capacității de stocare în sistemul electroenergetic al țării.

Inițiativa face parte din eforturile autorităților de a dezvolta infrastructura de stocare a energiei, esențială pentru integrarea surselor regenerabile, acoperirea consumului în orele de vârf și sporirea rezilienței sistemului energetic. Sistemele BESS permit acumularea energiei produse în exces și utilizarea acesteia atunci când cererea este ridicată, contribuind la stabilitatea rețelei.

Ministerul Energiei al Republicii Moldova a precizat că statul își păstrează rolul de facilitator al investițiilor strategice, în timp ce implementarea tehnică și financiară va fi realizată de partenerul selectat printr-o procedură deschisă și competitivă, bazată pe criterii tehnico-financiare.

Proiectul de la Bălți vine în continuarea altor investiții în domeniu. La sfârșitul lunii aprilie, în localitatea Rădeni a fost pus în funcțiune cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din Republica Moldova, cu o capacitate de 60 MWh, integrat cu un parc fotovoltaic de 50 MW.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!