Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi – invitatul emisiunii Rezoomat!

06 Mai 2022, 10:48
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Mai 2022, 10:48 // Actual //  MD Bani

Securitatea Republicii Moldova, în contextul evoluțiilor militare din regiune, este tema emisiunii Rezoomat. Invitatul moderatoarei Ileana Pîrgaru este vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi. În timpul emisiunii va fi abordat subiectul neutralității Republicii Moldova și solicitarea de către partea ucraineană a celor 6 MIG-uri ce staționează pe Aeroportul Mărculești.

De asemenea, prioritar, va fi abordat și subiectul ce vizează interzicerea utilizării semnelor folosite la propagarea războiului, precum literele Z, V, și panglica bicoloră, dar și posibilitatea unor provocări generate de această interdicție în contextul Zilei Victoriei.

În timpul emisiunii vor fi analizate și perspectivele europene ale Republicii Moldova, după ce ieri Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care cere Uniunii Europene să ofere țării noastre statutul de candidat la aderare.

Emisiunea Rezoomat va fi difuzată astăzi, 6 mai, ora 20:00 la RLIVE TV și pe platformele www.realitatea.md, www.rlive.md. RLIVE TV este distribuit de majoritatea rețelelor de cablu și IPTV din țară, având o acoperire pe țară de 82%.

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.