(VIDEO) Deputat ucrainean, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: Mulțumesc Moldova

27 Ian. 2023, 13:49
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Ian. 2023, 13:49 // Actual //  MD Bani

Deputatul ucrainean Alexei Goncearenko a mulțumit Republicii Moldova în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru sprijinul oferit Ucrainei și refugiaților ucraineni care au fugit din calea războiului.

„Vreau să mulțumesc Moldovei. Mulțumesc pentru suportul pe care Ucraina și ucrainenii l-au primit în timpul acestui război de agresiune pe care Rusia l-a început împotriva noastră”, a declarat Alexei Goncearenko. „Nu vom uita asta niciodată. Este foarte important pentru noi”, a adăugat deputatul, menționând că țara noastră a oferit suport ucrainenilor, chiar dacă se află într-o perioadă dificilă, într-o perioadă în care Rusia încearcă să destabilizeze situația din țară.

Potrivit lui, Rusia încearcă să facă haos în Republica Moldova prin propagandă, plătind politicienilor pro-ruși din Republica Moldova pentru a organiza proteste și șantajează țara cu energia.

„Vedem cum Moldova se îndreaptă activ spre o lume liberă. Și ne bucurăm pentru ei. Dar cine nu se bucură pentru ei? Rusia! Această țară încearcă să influențeze și Moldova. Rusia atacă Moldova, plătind politicienilor pro-ruși din Republica Moldova, făcând haos, organizând proteste, abordând propaganda și șantajând cu energia.”

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.