10 milioane de dolari pentru asasinarea lui Trump! Anunț șoc din Irak

17 Iul. 2026, 17:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Iul. 2026, 17:03 // Actual //  Ursu Victor

O grupare armată pro-iraniană din Irak, care se prezintă drept „Rezistența Islamică din Irak”, a anunțat o recompensă de 10 milioane de dolari pentru uciderea președintelui Statelor Unite, Donald Trump, relatează publicația irakiană Shafaq News.

Potrivit declarației grupării, suma ar fi fost strânsă din donațiile membrilor și susținătorilor organizației. Recompensa ar urma să fie acordată oricărei persoane, grupări sau organizații care ar organiza un atentat împotriva liderului american.

Gruparea susține că decizia reprezintă un răspuns la recentele declarații ale lui Donald Trump, în care acesta și-ar fi reafirmat rolul în operațiunea din ianuarie 2020 soldată cu uciderea generalului iranian Qasem Soleimani și a comandantului milițiilor irakiene Abu Mahdi al-Muhandis, în urma unui atac cu dronă americană desfășurat la Bagdad.

„Oamenii liberi ai lumii vor continua să-i urmărească pe ucigașii copiilor și ai oamenilor de știință, iar asupritorii nu vor cunoaște niciodată pacea”, se arată în comunicatul grupării, citat de Shafaq News.

Anunțul vine pe fondul unor informații privind posibile amenințări la adresa președintelui american. La 10 iulie, CNN a relatat că Israelul ar fi transmis Washingtonului informații potrivit cărora Iranul ar fi elaborat un nou plan de asasinare a lui Donald Trump. Potrivit surselor postului american, autoritățile israeliene au avertizat despre existența unui „plan concret”, însă detaliile acestuia nu sunt cunoscute, iar autoritățile americane nu au confirmat independent informațiile.

Anterior, după informațiile privind moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, în urma unui atac american, în Iran au fost lansate apeluri publice la uciderea lui Donald Trump. La rândul său, liderul american a declarat în repetate rânduri că Teheranul urmărește eliminarea sa.

Potrivit CNN, serviciile de informații americane monitorizează în prezent mai multe persoane care discută despre posibile atacuri, însă, până în acest moment, nu există indicii că ar fi în curs pregătiri pentru un atentat iminent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Sept. 2026, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Sept. 2026, 17:14 // Actual //  Ursu Victor

Nivelul de trai în 2025 scoate la iveală diferențe între Chișinău și restul țării, dar și între mediul urban și cel rural. În timp ce un locuitor al capitalei dispune, în medie, de aproape 8.845 de lei pe lună, în regiunea Sud venitul este de numai 4.287 de lei. Diferențele se văd nu doar în bani, ci și în alimentație, utilități, capacitatea de economisire și chiar în numărul de calorii consumate, arată datele Biroului Național de Statistică.

Datele statistice relevă că persoanele din prima grupă socială, adică cei 20% din populație cu cele mai mici cheltuieli de consum au avut un aport alimentar mediu de 2.046,5 calorii pe zi. În cazul grupei sociale, care cuprinde cei 20% cu cele mai mari cheltuieli, consumul urcă la 2.964,7 calorii, cu circa 45% mai mult.

Diferența este și mai mare atunci când este analizată structura alimentației. În prima prima grupă socială, 45,9% din calorii provin din pâine și produse de panificație, în timp ce la cei din grupul social superior ponderea scade la 35,3%. În schimb, aportul caloric provenit din carne și preparate din carne crește de la 10,5% la 15,3% între cele două extreme.

Aceeași tendință apare și în cazul altor produse considerate mai scumpe. Laptele și produsele lactate asigură 6,8% din aportul caloric al populației din prima quintilă, față de 8,9% în cea mai înstărită categorie. La fructe și pomușoare diferența este aproape dublă: 3,3% din calorii în prima grupă socială și 5,9% în al V-lea grup social.

În schimb, gospodăriile cu cheltuieli mai reduse depind mai mult de alimentele de bază. Uleiurile vegetale reprezintă 11% din aportul caloric în prima quintilă, față de 8,6% în ultima, iar cartofii – 4% față de 3,2%.

La nivelul întregii populații, valoarea energetică medie a alimentației a fost de aproximativ 2.588 de calorii pe persoană pe zi, iar pâinea și produsele de panificație rămân principala sursă de calorii, cu o pondere de 40,2%. Consumul mediu anual a fost de 111,2 kilograme de pâine și produse de panificație pe persoană și de 60,5 kilograme de carne și produse din carne.